Am făcut la viața mea destule tâmpenii, dar am făcut și unele lucruri bune. Știți cum e, ți-ai dori ca cei tineri să învețe din greșelile tale, și mai jos e o listă cu lucruri de care ar trebui să scapi dacă te apropii de 30 de ani. Mai adăugați și voi, dacă aveți sugestii.
- Impresia că nu trebuie să mai înveți, dacă ai terminat cu facultatea. Școala nu se termină niciodată, mereu avem de învățat lucruri noi pentru a ne perfecționa și a deveni cea mai bună versiune a noastră.
- Ideea de carieră în stilul clasic, cu același job pe care îl vei face toată viața, aceeași firmă de unde ieși la pensie. Majoritatea tinerilor vor schimba cel puțin 3-4 domenii de acvititate, minim 10 joburi, și asta dacă nu vor ajunge să lucreze ca freelanceri sau ca și contractori, că piața muncii acolo se îndreaptă. Și nu e neapărat ceva rău, dacă te adaptezi.
- Realizarea de lucruri în viață doar pentru a îndeplini așteptările celorlalți (familie, societate) indiferent că vorbim de studii, joburi, pasiuni sau relații.
- Impresia că ești mai bun decât ceilalți, deci e ok să îi tratezi pe toți ca pe niște proști.
- Convingerea că banii sunt greu de făcut, sau că vei fi mereu sărac. Banii sunt doar un mijloc.
- Ideea că banii se fac doar din salariu. Recomandat ar fi să ai mai multe surse de venit: salariu, activăți extra plătite, un hobby ce poate fi monetizat, niște venituri pasive.
- Convingerea că mereu vei face mai mulți bani. Între 30-45 de ani majoritatea ne atingem apogeul din punct de vedere al veniturilor, deci nu irosiți anii ăștia. Bonus, bani pentru minim 6 luni puși deoparte.
- Credința că ți se cuvin chestii doar pentru că exiști, fără a munci pentru ele.
- E ok să ai emoții când ai provocări noi și schimbări majore în viața ta. Nimănui nu îi plac schimbările, dar sunt parte a vieții.
- Prejudecățile cu care ai crescut în familie sau societate, dar pe care nu le-ai validat și verificat singur.
- Prietenii toxici, care te trag în jos, îți scad încrederea în tine și capacitățile tale.
- Viciile la care știi și tu că trebuie să renunți, dar tot amâni.
- Nu mai poți folosi ca scuză Așa sunt eu pentru toate tâmpeniile pe care le faci.
- Ideea că viața e corectă cu noi, dacă facem bine primim numai bine. Din păcate nu e mereu așa, shit happens.
- Sentimentul că e rușinos să ceri ajutorul cuiva, atunci când chiar ai nevoie de ajutor. Nu e o dovadă de slăbiciune, ci de curaj.
- Respingerea oamenilor noi ce apar din viața ta, înainte de a îi cunoaște suficient de bine încât să știi dacă merită sau nu timpul tău.
- Muncitul non-stop, în ideea că vei avea timp să te bucuri de viață un pic mai încolo. Dacă nu îți stabilești un echilibru muncă-viață personală va fi tot mai dificil să o faci după 30.
- Frica de eșecuri. Vom avea și din astea, important e să ne învățăm lecțiile și să nu facem mereu aceleași greșeli.
- PerfecționismuL. E greu, mai ales dacă ai un pic de OCD, dar mereu vom avea chestii de îmbunătățit, suntem work in progress.
- Căutarea jumătății ideale. Nu există the one, sunt persoane cu care te potrivești mai bine sau mai puțin bine în viață, restul depinde de cât de mult te implici pentru ca relația ta să meargă.
Ce mai punem pe lista chestiilor de care ar fi ok să scapi până la 30 de ani?
Recomandă
Sunt de accord cu absolut toate punctele prezentate. In special mi-a placut primul punct. Super articol.
Merci.
un copil îți bușește viata, iti iei adio de la lumea de afara. total fals, schimbi doar decorul lumii
True. Bine, nu va fi totul mereu roz, că mi-au zis mai mulți că li s-a părut fain să ai două fete, la cum puneam eu poze funny pe Facebook, dar după ce au avut copilul și-au dat seama că sunt și provocări. Dar nu aș schimba nimic, copiii m-au motivat să trag mai tare de mine. 🙂
E destul de greu sa scapi de prietenii toxici, dar peste ceva timp iti dai seama cat de mult ai avut de castigat pentru ca nu ai mers pe ideea “ei, totusi e baiat bun, ca ne cunoastem de atatia ani”. Articol de citit zilnic :))
Prima provocare e să îți dai seama că ai și prieteni toxici. 🙂
Am scris și eu câteva chestii similare https://link.medium.com/aenBms7Yu2
Nice, liked it.
Foarte buna lista. Frica de esecuri cred ca impiedica mereu oamenii sa inoveze.
Merci.
Cu siguranța exista THE ONE. Doar ca un număr infim îl găsesc . E genul ăla in care cei 2 sunt sortiți (fără voia lor) sa fie împreuna, suflete pereche și pe pământ și după moarte. Nu zic ca odată ce s-au întâlnit totul e lapte și miere, dar și despărțiți ori implicați in alte relații mental tot partenerului predestinat APARȚIN. Nu ține de o alegere pe care sa o facă omul, el doar accepta chestia asta( dacă vrea,dacă poate). Restul sunt absolut doar întâlniri/relații/casnicii de duzina pt ca viața sa treacă mai lin. Cei aleși sunt extrem, dar extrem de putini iar cine și după ce criterii ii alege, e o alta discuție. Primul impuls e sa zici ca Divinitatea face planurile, dar ce faci cu ateii care devin la rândul lor ADDICTED FOR LIFE de cineva?! Mintea umană are limitările ei, iar unele lucruri trebuie sa ne rămână necunoscute pt totdeauna.
Dacă zici tu… :
Aim bec. 😀
Nu totul în viață este o școală și nu tot ce aflăm este un sfat pentru avatajul nostru, individual. De exemplu, cine citește punctul acesta, îmi închipui că îl apucă tensiunea și stresul: „Ce, iarăși să pierd timpul cu coatele pe cărți, da’ hai odată cu banii, că facturili, mâncarea, futaiul și vacanțele nu se fac din citit.”
Totodată, nu există perfecționare (o să revin la un punct ulterior contradictoriu), există uzură, care se pune și nu mai poți face nimic.
Ai uitat să spui că omul nu este multitasker, în ciuda crezului colectiv desuet. „Reprofilarea” este un cuvânt urât pentru că este.
Nu știu de unde ai tras numerele ăstea („3-4 domenii de activitate”, „minim 10 joburi”) dar schimbarea joburilor nu va ma fi privită cu ochi buni pentru că, surpriză, vei fi dezconsiderat fiindcă nu ești om serios.
„– De ce ai plecat de la slujba veche? Salariu mic? Colegi bătuți în cap care nu te lăsau să-ți faci treaba? Manageri/administratori/șefi jegoși?
– A, păi, nu. Am plecat fiindcă am citit eu undeva, în mai multe locuri de fapt, că e foarte bine să schimb joburile. Și că dezvoltare personală, și că trendi-flendi, și că…
– Hai, marș.
– Păi, eu-
– Marș.”
Iar partea cu subcontractarea („freelanceri”) este foarte nașpa, dacă:
1) Ajungi să devii (să zicem) croitoreasă la una patroană, care de fapt fra-so e patronul, dar el are firmă de consultație (deci nimic), care nu le-a plătit banii care meritau (+ defavoare în ceea ce privește pensiile).
2) Ajungi să muncești pe salariul minim. Dacă muncești pe salariul minim și ești subcontractat… congratulations, you’re self-employed. Și asta nu indică ceva bun pentru omul care muncește, indiferent că piața muncii se îndreaptă undeva sau nu, iar nicio adaptare nu-ți va da banii pe care-i meriți, oricât de perfecționați și mai buni decât noi înșine devenim.
Mă îndoiesc de faptul că, în cazul în care copilul tău (sau frate, sau soră, sau…) nu vrea să facă facultatea, iar în schimb să devină gunoier, mă îndoiesc extrem de mult că ți-ai urmări propriul sfat cu asta. Dar hei, talk is cheap…
Uite, aici te contrazici cu tine însuți, la primul punct.
În momentul în care
ai copiatle-ai spus sfatul ăla unora, pe urmă le spui să se demoralizeze că „De ce te crezi tu mai bun”, în paralel cu „Trebuie să devin versiunea cea mai bună a noastră”, până al urmă, le induci disonanță cognitivă.Ca să devii bun (mă rog, „perfecționat”) trebuie să ai o mentalitate, o gândire anume pentru așa ceva. Când vii, pe urmă, cu asta să nu se creadă mai bun decât ceilalți…
Știu că nu-ți convine metoda mea de-ați scrie critici dar am pretenția, față de mine, să fiu pe fază la analfabetisme funcționale, știi? Cu toate că-mi scapă câte-o greșeală de mâzgălitură gramaticală virtuală internaută, am exigența asta să nu fiu luat drept fraier și mi se rupe inima dacă oamenilor disperați (în special juniorii), dacă dau peste un asemena text, li se face creierul terci prin atâta disonanțe cognitive induse
copiate din englezăsfătuite de cineva.Dacă le zici oamenilor că trebuie mereu să învețe în perpetuitate și să nu aibă stabilitatea aia de status quo, ca să mai facă și alte lucruri… normal că, din primele sfaturi, vor intra cu platitudini (crezuri tâlcuite) anoste că banii se fac greu. Asta o dată.
A doua… România a rămas, după 30 de ani, într-un sistem simbiotic, între capitalism și comunism: neocomunism. Să zici că oamenii schimba 3-4 domenii de activitate, 10 joburi într-o viață, că e nevoie de „icspiriănț”… unde crezi că locuim, de există opotunitățile ăstea care crezi că există, dar ai impresia că oamenii sunt ei așa cum sunt pentru că vor?
Păi, ce facem?
Și scopul scuză mijloacele, ți-am spus. Ba că trebuie să te perfecționezi, ba că să nu te crezi mai bun decât alții, ba că banii nu sunt scopul, ba că îți trebuie icspiriănț (și pe urmă ne mirăm că nu există oameni, dacă îi izgonești) și așa mai departe. Exagerat de multă disonanță cognitivă (nu aici în text) văzută în viața reală.
Cineva [mă/te/ne] minte cu clișee & disonanțe cognitive…
Eu am mai purtat discuțiile ăstea cu tine legat de piața de acțiuni, de valută.
În ceea ce privește venituri pasive, ăsta e un exemplu de parazitism social. De ce? Pentru că te tentează să devii o lichea socială, o brânză expirată care stă & putrezește la soare.
Și pe urmă ne mirăm că oamenii ies în stradă și protestează să-și mai pună în pofta-n cui locatorii care închiriază. (nu mai spun de prețurile la raft și de servicii, raportat la chiriile lor, de au prețuri mari, că și acolo românul individual se pircepe să strice totul)
De ce 6 luni? Pune deoparte în fiecare lună.
Iarăși te contrazici cu primul sfat.
Foarte prost sfatul dintr-un singur motiv (bine, tu poate o să înterpretezi altfel): deconsiderezi grav instinctul de autoconservare. Știi, instinctul de autoconservare? Instinctul ăla, pe care noi românii nu-l avem, din mațe/creier/inimă/etc, în care te afli într-o situație și parcă simți că ceva nu e bine, nu e în regulă?
Și mai mult decât atât, sfatul ăla bătrân, „Proștii învață din greșelile lor, înțelepții din greșelile altora”? Sfatul ăla scris de tine e un apel închistat la dureri/experiențe inutile & fără rost.
Și eu sunt împotriva atentatelor făcute de corporations, să creeze impresia falsă, contraproductivă, că „suntem prieteni, da’ te dăm afară fără să clipești”.
Viciul unuia e virtutea altuia. („One man’s … is another man’s …”)
Depinde de tâmpenii; ce înțelegi tu prin tâmpenii, ce înțelege altul. Să explici explicit, implicit & fără echivoc.
Corect, de aceea lumea nu vrea să tolereze prea mult schimbările. De aceea nu poți să-i ceri cuiva să accepte schimbările because.
Explică-le asta celor din HR-uri și firmele de recrutări. Explică-le că angajații, oricât de multă icspiriănț au (care nu valorează nimic), dacă au schimbat slujba, o iau de la zero fiindcă e altă chestie, altă dinamică altă etc. Explică-le că nu se pot aștepta la slujbași făcuți pe bandă rulantă fiindcă nu există așa ceva iar, în același timp, să le explici lujbașilor că nu e bine să schimbe 3-4 domenii, 10 slujbe în viață.
Asta se contrazice cu celelalte puncte nițel, dar, mai e și chestiunea relațiilor interpersonale: cum afli dacă tatăl/mama/bunicul/bunica/ruda tipei, căreia vrei să-i faci combinația, au fost turnători, colaboratori și securiști?
Vorba ta, pretenția să știi dacă merită sau nu timpul tău.
Dacă piața muncii se îndreaptă înspre freelancing și subcontractări, greu și dacă nu ai depășit 30 de ani. 🙂 😀
Ce-o zice HR-ul? Sau patronul? Sau managerul?
Nu știu ce altceva să mai zic, nu e un sfat bun.
Păi bine, măi Mariuse, da’ la primul punct tu ce-… uh… Guuuusfrabaaa.
Sau nu te implici deloc, din start. N-ai timp, trebuie să te perfecționezi, că lucrezi cu subcontractare pe salariu dubios și fără acoperire pe pensie, să te forțezi să te schimbi cu tine însuți în timp ce-ți faci rău sănătății tale… Mai bine nu te implici din start, îți bagi picioarele de societate, țară & neam și te faci mic, mic, miiiic, atomizat, într-o lume cât mai mare.
Gata, am terminat.
Sunt prea multe ca să le iau punctual, dar partea cu contractorul și freelancingul nu va fi o problemă decât pentru cei leneși. Dacă ești bun cu adevărat pe domeniul tău vor trage companiile de tine să lucrezi pentru proiectele lor, indiferent de vârstă. La noi pare SF, afară deja ajunge să fie normalitatea.
Și da, avem multe prejudecăți ca popor, de la banalul Închide ușa că te trage curentul până la lucruri mai grave, gen Gay ne conving copiii să fie gay sau Străinii vor să ne fure țara.
Corporatiilii 🙂 -OMG, da’ esti obsedat rau…:)