fbpx

Sindromul frigiderului gol și risipa alimentară

Dacă e să credem studiile, la nivel global peste o treime din alimentele de consum perisabile sunt aruncate sau se strică deoarece nu sunt consumate în termen util. De obicei se spune că vina este mai ales a frigiderului, care ne permite să cumpărăm mai mult decât trebuie, mai mult decât avem nevoie, iar după aceea aruncăm multe din alimente, deoarece au expirat.

Mai aproape de casă, în Europa, Eurostat estimează că aproximativ 10% din alimente sunt aruncate, în 2020 de exemplu s-au aruncat 127 de kilograme de mâncare pe locuitor, ș55% – adică 70 kg fiind risipa alimentară de acasă. Și aici se spune că mare parte din risipă pleacă tot de la frigider, cumpărăm prea multe alimente și semipreparate pe care nu le consumăm în timp util, sau le aruncăm când încă sunt bune.

Pentru a reduce risipa alimentară sunt o mulțime de sfaturi pe net, de la mers la cumpărături cu lista de alimente stabilită pentru săptămâna care urmează și reducerea cantităților cumpărate, până la făcut constant curățenie în frigider pentru a știi ce alimente expiră în curând, organizarea frigiderului pe secțiuni și folosirea de etichete pentru resturile de mâncare preparată, ce poate fi consumată în 3-4 zile maxim, dacă o ții în frigider.

Noi am testat tot felul de variante pentru reducerea risipei alimentare, în primul rând pentru că nu îmi place să arunc bani la gunoi, la propriu.

Ce am văzut că funcționează:

    • Mergem la cumpărături cu listă pentru 1-2 săptămâni, și cumpărăm alimente perisabile care au termen de valabilitate mai mare. Dacă expiră peste 2 zile nu cumpăr, decât dacă știu că vom găti fix în ziua aceea ce am cumpărat.
    • Organizăm frigiderul pe secțiuni, alimentele care expiră mai târziu sus, cele care expiră mai repede și mâncarea rămasă în partea de jos, pe rafturile mai accesibile.
    • O dată pe săptămână facem curățenie, vedem ce expiră curând sau ce trebuie aruncat, că se mai întâmplă și din astea, din păcate.
    • Ce nu consumăm în următoarele 1-2 săptămâni și poate fi congelat merge automat în congelator când venim acasă de la magazin
    • Legume și fructe cumpărăm doar pentru câteva zile, cât știm că vom consuma.

Asta nu înseamnă că am redus complet risipa, probabil și noi ne încadrăm în minim 10% alimente aruncate, mai ales mâncare rămasă de la mesele principale, deși și aici am învățat ceva, gătim exact numărul de porții pe care îl mâncăm o singură dată.

Totuși, cu ce NU sunt eu de acord este recomandarea de a cumpăra cât mai puține alimente, de a sta cu frigiderul gol, de a merge la magazin doar atunci când ai nevoie de lapte, ouă, iaurt sau altceva perisabil.

Generația noastră, care a prins un pic și comunismul, încă suferă de sindromul frigiderului gol.

Pentru noi frigiderul gol nu înseamnă că trebuie să mergem la supermarket, ci că nu am reușit în viață, că nu ne-am descurcat, că viața e gri și e o posibil să facem foamea. Creierul știe că sunt magazine deschise nonstop, că Bringo îți poate aduce mâncare aburindă și alimente de la ce supermarket vrei tu în jumătate de oră, că sunt nonstop-uri, dar nouă subconștientul ne transmite un singur lucru, când deschidem frigiderul și vedem că e gol – sărăcie.

De asta, în ciuda faptului că nu avem neapărat nevoie, frigiderul e mereu plin.

Voi cum stați de obicei, cu frigiderul gol sau plin?

Recomandă

11 Comentarii

  1. Unii folosesc frigiderul pe post de magazie. Alții au lăzi frigorifice pline borhot si de tot felul de fructe și legume congelate pe care le aruncă în fiecare an.
    S-a uitat tehnica de conservare naturală la borcan în beci, totul e înghesuit haotic in frigidere si congelatoare.

      • Și la urban exista teoretic acele boxe din subsol, multe case la oraș cu subsol sub toată casa si chiar beci sub una din camere. Cei 40 la suta au beciuri si cămări reci pe spatele casei, la țară nu exista casa fără un beci parțial sau total îngropat.
        Îmi permit luxul moștenit al unui beci la oraș si separat la țară. O soacră care încă se ocupă de murături si de conserve naturale. După ce nu o mai fi ea, nu știu ce o sa fac, probabil ma mut eu la țară parțial sau aproape total.

        • Boxele făcute în majoritatea blocurilor noi sunt jenant de mici, dacă îți încap anvelopele și 2-3 cutii zici merci. Știu ce zici, din fericire am și eu o boxă mare la subsol, dar sunt rare cazurile. Mai e și o chestie, poate că nu mai consumăm așa de multe murături, compoturi, dulcețuri? Eu nu cred că am folosit mai mult de 5 borcane de dulceață pe an, compot zero.

          • La blocurile vechi(să zicem cele construite înainte de 2000), multe boxe sunt făcute și în subsoluri care ar trebui să fie folosite pe post de buncăr :). Oarecum mai pot fi folosite, deja sunt proviziile acolo :).

      • Risipa la alimente facem destul de putina, cel mai adesea se intampla sa se strice cand intervin mai multe plecari de acasa si nu apucam sa mai gatim.
        La nivelul portiilor, foarte rar aruncam, cred ca o data la 10-20 de mancaruri preparate se intampla sa mai ramana cate gen cate o gura…
        La cumparaturi mergem o data pe saptamana cu lista, rar mai cumparam alte chestii extra in cursul saptamanii. Da, avem magazine la fiecare colt de bloc, dar pierd mai mult timp daca fac drumuri mai dese la magazine mai mici.

  2. Mi se pare aiurea să tot mergi la magazin și să stai cu frigiderul gol. Atunci mai bine arunci frigiderul și mergi zilnic.
    Noi facem cumpărături de câteva ori pe lună. Dacă facem așa cumpăram destul de organizat, chestii de care avem nevoie și care logic ajung în dulap/frigider/congelator.
    O dată pe lună facem cumpărături mai serioase, când se dau tichetele de masă. Apoi câteva coșuri mai decente, cu chestii perisabile mai ușor sau chestii care s-au terminat între timp.
    Facem și o oarecare risipă, cu 2 copii sub 3 ani numai de sub masă adunăm în perioada asta o porție (nu aruncați cu pietre, un copil acum începe să mănânce).
    Încercăm să facem cât mâncăm, dar câteodată mai rămâne ceva, o încadrez la asta e viața.
    Daaaar, aruncăm fără doar și poate mai puțin decât aruncau ai noștri. Nu avem oale de mâncare în frigider, facem zilnic mâncare da, dar aia se mănâncă. Nu ținem 7 feluri în frigider gătite în zilele trecute ca să fie acolo. Frigiderul e depozit pentru materie primă dacă e să o luăm așa.
    Cu ce avem probleme? Cu ai noștri. Îi spun mamei să ne cumpere jumătate de kg de whatever din piața. Vine cu 2 kg. Mergem la părinții soțului care acum au grădină, legume etc. Dacă nu suntem atenți ne trezim cu kg întregi de legume pe care fizic nu avem când să le consumăm, în condițiile în care mergem săptămânal.
    Etc…
    Ahh, și încă o chestie. Nu facem stocuri. Maxim 2 pungi în plus la paste, tăieței etc. Nu punem nici “pe iarnă”. Cumpăram mai degrabă cât mâncăm, când avem nevoie și poftă decât să ținem casa plină de borcane și știu eu… Da, se poate trai și fără 100 de borcane de gem și 400 de borcane de murături.

    • Da, nici noi nu gătim pentru o săptămână, ci strict pentru masa respectivă. La stocuri nu am o problemă, dacă sunt conserve sau produse alimentare care expiră după luni de zile, mai ales dacă sunt la ofertă, dar luăm fix ce știm că folosim frecvent.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *