Tot mai pretențioși românii ăștia, domle

Când scriam că trebuie să fii nebun ca să trăiești în România era tot o perioadă mai pesimistă prin țară, perioadă în care valuri de români plecau în afară și tot mai mulți se gândeau la asta, dezamăgiți de politicieni și autorități. Ce scriam atunci rămâne valabil.

De ce eu am rămas? Poate pentru că sunt o fire optimistă, și sper că totuși ne vom schimba, și noi ca țară, și ca mentalitate.

Poate pentru că simt că am reușit aici măcar un pic, și vreau să reușească și copiii mei tot aici. Poate pentru că știu că se poate, dacă vrei.

Poate pentru că văd mulți prieteni care au plecat afară, cărora le merge bine, dar niciodată nu îmi spun că ACOLO sunt acasă, și văd că lipsește ceva din privirea lor.

Poate pentru că nu le doresc copiilor mei să se simtă străini printre străini, și dacă au noroc copiii copiilor lor să zică că sunt acasă.

Poate pentru că nu aș vrea să fiu rupt între 2 lumi, aici și acolo.

Poate pentru că nu am plecat când trebuia, și acum mi-e frică.

Poate pentru că sunt un fraier, cine știe.

Fiecare e liber să își caute fericirea, în România sau în alte țări. Și e bine că suntem tot mai pretențioși, tot mai nemulțumiți, mai exigenți cu felul în care suntem tratați, asta înseamnă că avem standarde mai înalte, nu mai înghițim mizerii, nici din partea autorităților, nici din partea semenilor.

Și nu trebuie să mă credeți pe mine, trebuie să vă uitați un pic în jur și să vedeți cum sunt copiii noștri, cum cresc ei și cum vor vedea ei România, raportat la celelalte țări din Europa.

Sunt șanse mari ca ai noștri copii să nu știe ce e aia șpagă la doctor sau la instituțiile statului, să nu înțeleagă de ce ne bucuram noi la vederea bananelor sau de ce să erai considerat bogat pe vremuri dacă aveai televizor color.

Sunt șanse mari ca salariile noastre în câțiva ani să fie similare cu media UE, suntem pe la 70% acum. Deja în domeniile tehnologice cam sunt similare, prin construcții nu mai zic, urmează și restul sectoarelor, dacă învățăm să muncim eficient și productiv, și patronii renunță la mizerii.

Sunt șanse mari ca atunci când vor pleca în lume, în vacanțe sau cu jobul, copiii noștri să nu plece rușinați că sunt români, ci egali printre europeni. Nu suntem încă acolo, dar suntem foarte aproape, vă zice unul care a simțit cum erau tratați românii acum 20 de ani afară și cum sunt acum. Înainte plecam la muncile de jos, acum toți pe care îi știu eu pleacă pe joburi în domeniul lor, ba chiar sunt promovați prin corporații.

Nu pot să vă dau sfaturi. Am prieteni care au plecat și au rămas afară, le este mai bine. Am prieteni care s-au întors și sunt mai liniștiți acum, văd altfel România, și ei zic că le este mai bine aici. Depinde de ce așteptări ai de la viață, la 20 de ani vrei unele lucruri, la 30 sau 40 altele.

Ce pot să zic este că nu trebuie să privim doar peste gard la iarba vecinului care este mai verde, ci să ne uităm și la noi în curte, să ne amintim că acum 30 de ani eram la fundul gropii fără nici o urmă de verdeață, iar în 2022 ne întrebăm ce fel de gazon să punem.

Bonus, o știre care a trecut neobservată zilele trecute – Guvernul a anunțat miercuri că a început pregătirea tehnică pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Cei 38 de membri ai OCDE sunt state dezvoltate, care dețin peste 70% din producţia şi comerţul global şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.

România şi-a depus candidatura pentru aderarea la OCDE încă din aprilie 2004, dar e evident că nu eram pregătiți. Suntem în 2022, OCDE a anunțat deschiderea negocierilor de aderare cu România. Mai țineți minte când spuneam că România e o țară din lumea a treia, și străinii spuneau la fel? Not anymore, intrăm în lumea bună.