Să facem orice pentru copiii noștri

Cred că în România s-a înțeles greșit ce înseamnă să îți ajuți copii din postura de părinte. Dacă vă uitați în jur majoritatea oamenilor peste 45 de ani au impresia că trebuie să se zbată pentru a le asigura copiilor de toate: trebuie să îi întrețină până la 30 de ani, trebuie să le asigure casă, masă și dacă se poate și un job călduț…

Nu de puține ori am văzut părinți care s-au rupt în două muncind pentru a construi case mari, cu multe camere, mergând pe ideea că după ce vor crește copiii vor locui cu tot cu familia lor în aceeași casă. One big happy family! Prostii, copii când cresc mari vor pleca, fiecare în funcție de oportunitățile pe care le va găsi în viață.

E ok să speri că ai tăi copii se vor stabili aproape de tine când vor fi mari, e ilogic să bagi bani în palate unde veți locui împreună până la adânci bătrâneți. Nu ai de unde să știi ce vor face ei peste 20 de ani, nu poți știi ce le rezervă viitorul. Când voi fi în situația asta, în loc să investesc toți banii într-o casă mare prefer să îi investesc într-un cont bancar, care le va fi mult mai util copiilor atunci când cresc decât un palat în care nu vor să stea, alături de babaci. Copii au nevoie de o casă cât timp cresc, după aceea se mută la casa lor.

La fel, am avut destui prieteni și colegi care au fost împinși de părinți și ținuți în puf toată viața lor. Mi se pare perfect normal să îți ajuți copiii, să îi sprijini, dar majoritatea părinților nu realizează că nu vor putea să îi ajute pe copii toată viața. Ce se întâmplă cu acei copii când banii încetează să mai vină? Cum se vor descurca ei în viață dacă tot timpul s-au bazat pe părinți? Am văzut destule cazuri de tineri care o duceau bine și când au dat piept cu viața, fără alt sprijin, s-au trezit brusc la realitate, puși la colț, dezorientați.

E ok să îți sprijini copilul, nu e ok să îi dai totul pe tavă. Copiii trebuie să învețe valoarea banilor și a muncii, altfel nu vor reuși în viața asta. Eu am descoperit din facultate cum e să stai pe banii tăi, să te descurci, și nu mi-a prins rău. Când terminasem facultatea deja aveam un job stabil, niște planuri de viitor, nu eram dezorientat ca mulți alți tineri care priveau facultatea ca pe o continuare a distracției din liceu.

Trei la mână, cel mai de preț lucru pe care îl poți oferi unui copil este o educație solidă. Nu mă refer la diplome, ci la cunoștințele pe care acesta le acumulează în scoală, la învățarea unei meserii. O diplomă nu valorează doi lei dacă nu e dublată de abilități practice. Poți să pierzi tot ce ai, banii, casa, mașina, investițiile, dar cunoștințele pe care le acumulezi le ai pe viață.

Ca o notă personală, eu nu pun prea mare preț pe note sau calificative, cred că nu poți evalua cum trebuie abilitățile unei persoane după un sistem numeric, dar pun mare preț pe cunoștințele efective. Chiar mă gândeam că nu îmi voi stresa copiii când vor fi mari să aibă cele mai mari note, dar îi voi stresa să învețe, să acumuleze cunoștințe, să fie pasionați de ceva, îi voi ajuta să descopere ce le place, să își găsească un domeniu în care pot excela. În fond, de câte ori în viața reală v-a întrebat cineva cu ce medie ați terminat liceul sau ce notă ați luat la licență? Dacă faci ceva cu pasiune și plăcere rezultatele vor apare.

În concluzie da, e normal să facem orice pentru copiii noștri, dar asta nu înseamnă ca trebuie să primească totul pe tavă, fără nici u efort. E mai important să învețe cum să se descurce în viață singuri decât să fie ajutați toată viața.

Alte opinii referitoare la ce ar trebui să facă un părinte pentru copiii săi?