fbpx

Scriam pe Facebook că există tineri care se plâng că în România acum este criză, în condițiile în care prin toate domeniile se angajează, trebuie să fii super leneș ca să mori de foame sau să nu ai job. Și în comentarii lumea zice același lucru, majoritatea tinerilor care vin la interviuri au experiență redusă, dar pretenții mari și dorința de a învăța nu mai există.

Pe de o parte îi înțeleg, am evoluat ca societate, așteptările sunt mai mari, nu mai vrei doar să îți găsești un job care să pună pâinea pe masă, toți vor să aibă joburi motivaționale, inspiraționale, vor să își găsească menirea, să lucreze de la birou, eventual pe minim 1000 de euro salariu, chiar dacă ei abia au terminat facultatea.

Problema e alta, că până îți găsești menirea cineva trebuie să plătească ratele sau chiria, să aducă bani în casă, și dacă părinții te mai susțin la 20 de ani, pe la 30 de ani s-ar putea să te întrebe când pleci de acasă, că poate au și ei treabă.

Nu vreau să sune aiurea, dar social media și societatea a ajuns să creeze așteptări nerealiste legate de joburi, carieră și scopul nostru în viață. Nu e o rușine să muncești, indiferent de job.

Vezi acum tineri de 20 de ani care se laudă pe Instagram că sunt milionari din crypto și tu chiar crezi că e adevărat, în loc să realizezi că majoritatea sunt țepari și că trebuie să începi cu munca adevărată când ești tânăr, ca să poți la 30 de ani să îți permiți toate chestiile alea frumoase la care visezi.

Bonus, toți vor să fie manageri, dar ignoră faptul că sunt o mulțime de joburi bine plătite în zona de meserii. Găsești 1000 de social media manageri acum, dar ca să ajungi la un instalator sau electrician bun îți trebuie pile și recomandări.

Ca să am acum un job de birou și să fac ce îmi place am lucrat încă din facultate. Am lucrat și în fabrică, și în construcții, și în vânzări, am lucrat și ore suplimentare. Am avut joburi nasoale, dar și joburi bune. Am fost plătit foarte prost, dar și foarte bine.

E mai ok să începi la 18-20 de ani cu munca, indiferent de domeniu, pentru a acumula experiență și a îți da seama ce vrei să faci cu viața ta, decât să stai până la 30-35 de ani așteptând să apară jobul ăla bun din cer, peste noapte. Nu așa funcționează lucrurile.

Bonus: Despre aspirațiile celor de sub 35 de ani.

39 Comentarii

  1. Pingback: Nocivitatea comparațiilor cu vârfurile... ⋆ zoso blog

  2. Jobul ala bun apare numai cu ambitie, profesionalism, munca, ore suplimentare, greseli din care inveti si multe sacrificii. E comic cum astia mici se asteapta sa vina cineva sa iti verse sacul de bani la picioare doar pentru ca esti “tu si esti unic”.

    • Păi dacă asta scoate la înaintare societatea? Pe social media îi vezi pe cei care zic că au devenit milionari din crypto, NFT, la televizor exemple de antreprenori care au dat lovitura cu o idee. Sunt puține știri pe tiparul – A devenit milionar în euro după ce a muncit zi și noapte timp de 15 ani….

    • @ARP

      Hustle culture is toxic.
      Nu-i mai băga pe alții în boală și-n mormânt pentru gamificare proastă.

      Nu mai gândi ca un comunist, stahanovist.

      • Hustle culture.. comic… 🙂

        Fiecare intelege lucrurile in felul lui… Cand toti muncitorii din fabrica fac aceeasi piulita cu ce te poti diferentia de grup ca sa evoluezi?

        Si ca sa te ajut un pic, da… am plecat de la salariul ala minim si m-am dus cat de mult am putut in sus. Am muncit peste tot cat am putut eu de bine, am invatat mereu, am schimbat destule job-uri. Si da… n-a fost mereu usor, cu nopti nedormite, cu ture de noapte, cu weekenduri muncite uneori cu tot ce zici tu ca e nasol si te omoara…

        Uite ca nu m-a omorat… 🙂

        Era mai bine sa raman la minim si sa urasc viata ca nu e corecta, nu?

  3. Nu e o rușine să muncești.
    E rușine să muncești pe bani puțini și/sau condiții batjocoritoare.

    Patronul, managerul, directorul ș.a. nu-ți vor binele. Dacă tu nu ți-l vrei (apropo de cei care cer living wage) pentru tine, de ce să-ți de-a gratuit din moment ce “merge și așa, fraierul/fraiera funcționează pe puțin”? Cine, cui să ii intereseze de tine, ITM subordonat firmelor de partide/politicieni?
    Ieși în provincie, vezi ce bani și în ce condiții se muncește. Dacă primul instinct e să crezi că sunt toți proști, ai pierdut orice esență despre orice, purtând același dispreț pe care îl poartă primarii, consilierii & partidele de județ.

    Citez:

    „Nu degeaba zic unii că e generația snowflakes. Dacă acum e criză, înseamnă că acum 30 de ani era apocalipsă.
    Parcă ne-am obișnuit prea mult cu binele, dacă și acum ne plângem. Nu zic că e roz situația, dar sigur nu e criză.
    E mai ok să începi la 18-20 de ani cu munca, indiferent de domeniu, pentru a acumula experiență și a îți da seama ce vrei să faci cu viața ta, decât să stai până la 30-35 de ani așteptând să apară jobul ăla bun din cer, peste noapte. Nu așa funcționează lucrurile.”

    Ăia ‘unii’ se vaită că nu au avut atitudinea asta în anii ’90s-2000s.

    Poftim, gamificare. Gamificarea locului de muncă & traiului, „daca vrei sa fie bine, atunci rețeta e aceeași: trebuie să te chinui ca mine și restul de dinaintea ta”. Și vedem de ce e vraiște totul in tara, de ce nu mai vine la serviciu, de ce toți tratează cu lehamite, de ce aleg sa plece afară… că tot mentalitate de gamificare (sau grad de muncă) s-a rămas.

    • Nu am zis că trebuie să te chinui, hai să nu ne prefacem că nu am înțeles ce am scris. Sunt de acord că firmele trebuie să ofere condiții bune de muncă și să își motiveze angajații. Pe de altă parte, atitudinea de Mie mi se cuvine salariu mare doar pentru că exist e aiurea. Să o luăm pragmatic, pentru ca o firmă să facă profit trebuie să obțină de pe urma muncii tale minim de 2 ori salariul tău. Vrei 1000 de euro salariu? Nici o problemă, aduci valoare de 2000 euro în firmă? Dacă da devino mai bun, să aduci valoare de 4, 10, și după aia poți cere cât vrei tu, ori unde lucrezi, ori în altă parte.

      • Înțelegi că e disonanță cognitivă in felul cum gândești/abordezi subiectul; să fii de acord că firmele să ofere condiții bune de muncă dar strâmbi din nas dacă vor living salaries?

        În același mod cum ți se pare aiurea că “ți se dă doar pentru că exiști”, la fel de aiurea e sa îi pedepsești cu salarii mizere doar pentru că există; că de găsit bube în cap (experience, calificare ș.a.) toți putem face doar că sa se justifice underpayment-ul.

        • Eu am o vorbă, toți angajații sunt socialiști până își deschid firma proprie și devin capitaliști. Nu e disonanță cognitivă, și nu ziceam de living salaries, ci de salarii corelate cu valoarea muncii prestate. Că sunt companii mizere care plătesc angajații slab doar pentru că pot e regretabil, dar cum ar trebui să fie, să mergi la Mc la învârtit cartofii și să te aștepți să primești 1000 de euro din prima zi, pentru că ale tale cheltuieli sunt de 1000? (zic doar ca idee, nu mai știu exact cum sunt salariile la Mc, într-o perioadă se lăudau că încep de la 2500 de lei parcă).

          • Un om capabil o să aibă un șoc atunci când ajunge să vadă cât valorează de fapt munca lui. Și n-o să primească un salariu nici măcar de o treime din cât aduce. De asta pleacă toți, chiar și de la Google, pentru că din postura de angajat n-o să câștigi proporțional cu valoarea pe care o aduci. Niciodată.

            Da, și la Mc ar trebui să câștigi o mie de euro dacă ăla e costul mediu al unui trai decent. Meriți să mănânci bine și să ai vacanțe și la 20 de ani, nu doar de la 35 în sus. Iar la corporații ai șefi care fix asta trebuie să facă, să te țină ca un sclav, neiformat.

          • Teoretic ai dreptate, practic depinde. Un om valoros în postura de angajat e posibil să nu se descurce ca și antreprenor sau freelancer. Companiile din tech de exemplu stiu asta, chiar in decembrie pe la Google s-au dat bonusuri mari pentru angajatii cu vechime si experiență, ca să îi păstreze.

            Ok, îi dai 1000 de euro angajatului de la Mc care învârte cartofii. Aduce valoare măcar de 2500 euro lunar, ca să facă și corporația profit, că nu vorbim totuși de un ONG?

          • Păi nu știu ce profit face Mc, dar nu poți avea pretenția ca omul ăla să trăiască prost doar pentru a face profit. E foarte normal ca tu ca angajat să vrei să poți trăi decent ca angajat. Când nu poți trăi decent poți să uiți de dezvoltare personală sau de a ține la blazonul angajatorului. Mi-e greu să cred că într-un oraș mai mare din RO o familie trăiește decent cu un venit de 5 mii de lei pe lună. Și problema nici nu e la Mc, ci la inginerii care câștigă cu 500 de lei în plus și de la care are țara pretenții. Iar scuza că trebuie să te chinui doar pentru că ești tânăr nu-mi sună bine, deși am trecut și eu prin asta.

            Dacă s-au dat prime importante înseamnă că bani au fost, dar nu se cade să dai așa, bani oamenilor lună de lună, ci doar când simți că ai de pierdut. Am fost și eu în situația de a primi bani în plus că poate plec așa pe nepusă masă și e o soluție pe termen scurt.

          • E cerere și ofertă in final. Și nu am zis că trebuie să te chinui pentru că ești tânăr, ci că trebuie să aduci valoare firmei unde lucrezi sau clienților, pentru a câștiga bine. De aia e bine să începi să acumulezi experiență din timp. Uite, de exemplu în facultate eu am lucrat, când am terminat aveam deja 4 ani experienta, eram mai bine plătit decât colegii care doar au studiat. A fost greu o perioadă, dar pentru mine a meritat.

          • Tu de ce nu muncești la McDonalds? Îți zic eu de ce, fiindcă nu ai putea să suporți munca de acolo + bani puțini.
            De ce nu muncești la un magazin alimentar? Pentru că nu ai putea face munca de acolo.
            De ce nu muncești ca gunoier sau care dă cu mătura? Gata, știu, pentru că e sub demnitatea ta & nu ai putea face munca de acolo.

            Citez:

            Nu e disonanță cognitivă, și nu ziceam de living salaries, ci de salarii corelate cu valoarea muncii prestate.

            În toate aceste exemple, motivul tău de “muncă=(venit+profit)-valoare/salariu” e pe vraiște.
            Să nu crezi că te mint, modul tău și a românilor ‘capitaliști’ de gândire este comunist — capitalism disfuncțional. Nu glumesc, nu te iau în batjocură.

            În URSS & în România comunistă s-a instituit o aritmetică diabolică în care echitau “valoarea prestației de muncă” la gramul alimentar. Adică, să te parafrazez parțial, dacă munceau la limita ruperii șirei spinării (ha ha; la propriu, nu metaforă) în fiecare zi, aveau dreptul la jumătate de pâine și 50-100 de grame în plus de carne. Dacă nu, primeau un colț de pâine și carne rar.
            Ce a rezultat dintr-un asemenea regim? Morți – foarte mulți morți subnutriți, care au irosit mult mai multă energie, la statut de sclav “lasă că poate și pe mai puțin”, decât le permitea sistemul “ești hrănit cât muncești”? Cu atât mai mult să se știe că așa s-au impus în România în anii ’80 – regim de Gulag.

            Ajungem astăzi la capitalismul disfuncțional, înțeles de români din cărți comuniste: cu ce e diferit față de noțiunea ta și ai altora, că “dacă vrei €1.000, atunci trebuie sa aduci €4.000-€10.000”? Ai zis-o și la mișto, știind bine că e imposibil asta + faptul că repeți indirect mantra lui Micula “tata nu vă poate mări salariile fiindcă îmi cumpără Maserati”.

            Cu ce diferență sau diferențe se disociază românul “capitalist” față de securistul de lagăr/penitenciar?

            Citez:

            Eu am o vorbă, toți angajații sunt socialiști până își deschid firma proprie și devin capitaliști.

            Eu am o altă vorbă; dacă business-ul e nesustenabil, falimentare ușoară.
            Dacă sedanurile sunt pe numele firmei, vacantele, bijuteriile, vila/casele decontabilizate prin firmă, intimp ce restul sunt plătiți pe minimul de economie, copilașul la Cambridge/Sorbona/Harvard, atunci business-ul e nesustenabil.

            Nu ești tu mai important, sau familia ta, decât altul sau și familiile lor – aiurindu-i cu “dacă vrei 100, atunci fă imposibilul să faci 1.000 – salutare din Dubai”.

          • Observ că citești doar ce îți place, și întelegi doar ce vrei tu.

            Am scris fix în articol că am lucrat și în construcții, și în fabrică, și în vânzări în magazine. Doar că am făcut astea din studenție, nu am așteptat să ajung la 30 de ani ca să mă plâng că viața e grea. Acum nu aș mai lucra pentru că am 18 ani de când lucrez, deci mai multă experiență.

            Cât despre ce spui tu, că firma ar trebui să te plătească mai mult doar pentru că ea câștigă mai mult, e o tâmpenie. Firma te plătește corelat cu valoarea adusă, nu e treaba ta profitul firmei. Dacă nu îți convine, îți faci firma ta, vedem după aceea cum te descurci. Dacă tu simți că ești plătit slab pentru cât muncești nu te plângi pe net, ci pleci unde îți e mai bine. Nu o mai băga pe aia cu comunismul, că nu ești închis în casă, ai libertate deplină să mergi în orice oraș, țară sau continent unde crezi că societatea e mai bună pentru tine.

  4. Misto asta cu muncit din greu, dar ca sclav pe plantatia corporatista, cu salariu mai mult decat motivant, inca mi se pare nedreapta redistributia de profit dintre varf si baza. Deci care e scopul muncii? Sa ajungem la varf sa profitam noi de altii?

    • Unde am zis eu ceva de sclav în corporație? Care e legătura între profitul firmei și salariu, te aștepți să fii plătit cu procent din profit, fără a îți asuma și riscurile asociate unei afaceri? Bine, atunci dacă firma iese pe minus un an, doi, trei, vii și tu ca angajat cu bani de acasă? Ca angajat eu zic că trebuie să fii conștient de valoarea ta reală, să îți faci treaba și să fii tratat corect, iar dacă asta nu se întâmplă evident, să îți cauți altceva.

  5. Am un prieten de 18 ani. Intr-o seara fabuloasa de betie a inceput sa-i laude pe astia de le zice vloggeri, Doriani si alte specii asemenea lor. Ca au, ca fac, ca ce bine o duc, ce misto de ei cu masini, femele de plastic si alte asemenea podoabe. Dupa care s-a vaitat ca Automobile Rutiere e o facultate foarte grea si nu crede ca va trece in anul II. Si ca ar fi bine daca s-ar apuca si el de ceva asemanator doar ca nu stie de ce anume si tot urmareste “piata” sa vada ce ar prinde. Si urmareste piata de cand a intrat la facultate, poate poate… Tigari de la mamica, transport, papica, PC de la mamica. “Ba Mihai, dar de ce iti pierzi timpul urmarind chestii de genul asta?! Pai daca imi apar in “fid”….”
    In alta ordine de idei, am 22 ani vechime in munca. Facuti ca paznic de noapte, net cafe, profesor, IT. Mai multi ani de munca decat are el de viata. Pentru ca in anul I am avut o discutie de genul asta cu tata:
    – Ba, ma duc la mare…
    – Du-te ba!
    – Pai da…dar imi trebuie si ceva banuti…
    – Ai zis ca te duci la mare, nu ca ai nevoie de bani….du-te, nu te opresc.
    Si de aici restul. Social media si parinti\copii care nu prea stiu ce vor si ce fac…

  6. Ideal ar fi și ca salariile să fie raportate la costul vieții.
    Până la urmă 2500 de lei din Cucuieții de Deal, Satu Mare și București nu sunt egali.
    Și nu, mutatul nu funcționează.
    Cum ar fi sa vină dintr-o dată în București 100000 de oameni pentru care 2500 de lei sunt o avere?

    Ca stat, as închide toate facultățile din orașe mici și le-aș transforma în colegii profesionale in funcție de nevoile zonei.
    Plus, făcute admiteri doar la câțiva ani la facultăți unde nu există cerere pe piața muncii.
    Idei sunt, nu sunt extraordinar de greu de pus în practică, dar nu le pasă…

    • Nu mai ține asa cu raportarea salariului la costul vieți, de când cu remote work. Și prin State companiile tech au zis că vor adapta salariile angajaților remote, dacă lucrează din orașe mai ieftine ca și cost al vieții, și angajații au zis nici o problemă, găsim pe alții care ne plătesc pentru ce știm să facem, nu pentru locul de unde facem.
      Pe scurt, cred că ăsta e viitorul, salariu raportat la ce știi să faci, indiferent de locație (în domeniile unde e posibil), iar firmele care vor dori să convingă angajații să vină la birou vor oferi și alte beneficii, nu doar un scaun într-o cameră cu încă 50 de angajați.

      Cu meseriile e altă discuție, toți am vrut să facem facultate, nimeni nu a mai vrut să se facă meseriaș, și acum îi căutăm și nu îi găsim. Iar facultățile au dificultăți tot mai mari să mențină programa up to date, nu mai zic de Ministerul Educației.

    • Nevoile zonei…
      Zona numită România are nevoie întâi de creier, că datul cu ciocanul se învață și în afara colegiilor. Nu avem drumuri și spitale, dar dacă te uiți atent o să vezi că n-avem nici arhitecți sau ingineri care să le proiecteze. Și exact pe principiul că dacă la un moment dat n-ai studenți sau cerere pe piață tai finanțarea facultăților am ajuns unde am ajuns.

  7. sunt instalatori/zugravi/electricieni care daca sutn buni fac mii de euro lunar, cu munca grea uneori da extrem de bien platita. Dupa experiente atat de nefaste cu oameni ce efectiv mi0au facut mizerii pe bani multi, suflu si in iaurt si cand gasesc cate un meserias din asta, ii dau cat imi cere, mai ales ca iaa buni ii gasesti greu de tot sunt ocupati pan la anu in martie etc etc

    • @Octavian

      Dacă instalatorul/zugravul/electricianul bun vine rupt de oboseală sau încă amorțit din ziua anterioară, la ce manoperă bună să te aștepți?

      Pe bune, parcă unii nu gândiți, nu puteți mai mult de niște clișee. Unii dintre voi credeți că vine fresh, cu energie, cân-colo…

    • O să înțelegeți la un moment dat (sper) că nu găsiți meseriași tocmai pentru că sunt prost plătiți și trebuie să facă multe lucrări mici, pe bani puțini. Dacă ar fi așa roz ne-am face toți meseriași. În realitate, de ce să te chinui cu multă muncă pe bani puțini?

      Degeaba e unul care e dispus să dea bani mai mulți, pentru că dacă un meseriaș consumă mult timp cu el, pierde alte lucrări. Iar banii mulți văd că e o noțiune relativă dacă unii percep câteva mii de euro ca fiind opulență. Uitați-vă și voi în vest, să vedeți acolo ce înseamnă să aduci niște meseriași să-ți facă chestii ca lumea în casă.

    • Din ce scrie acolo, primăria a vrut să le dea un apartament cu respectarea unor conditii, ei au preferat strada.

      Nu au vrut să primească nici un fel de ajutor. Legislația nu ne permite să îi declarăm persoane fără discernământ. Am făcut adrese la comisia de la Spitalul Județean care ar fi trebuit să solicite internarea lor, într-un an am fost de trei ori la ei cu primăria, jandarmeria. Nu au greșit medicii.
      Nu au vrut efectiv să meargă în altă parte. Le-am oferit un apartament, au plecat de acolo, nu au vrut decât să stea pe stradă. Le-am dat locuință socială, nu au plătit nimic, au vrut doar pe stradă. Am făcut adresă la Spitalul Județean, cei de acolo au spus că trebuie să îi ducem noi în fața comisiei.

      E tragic ce s-a întâmplat, dar tu doar cauți cazuri care nu au nici o legătura cu munca cinstită, pentru a îți justifica convingerile.

  8. Pingback: Ce mi-a plăcut (săptămâna 298) - Mihai Vasilescu

  9. In urma cu 2-3 ani aveam ca vecina o studenta in anul I, venita la Cluj dintr-o zona mai saraca a tarii.
    Zilnic se plangea ca ea nu isi permite sa isi cumpere mancare si ca traieste cu franzela cu crenvusti si paine cu pateu.
    Subsemnatei i s-a facut mila si i-am propus sa ma ajute la treburile casei, mai precis sa calce camasile sotului, 15 la numar in fiecare saptamana + hainele mele. As fi platit-o cu aceiasi bani pe care i-as fi dat la curatatorie.
    A doua zi, in timp ce isi manca franzela cu rabdari prajite, s-a plans colegelor ei de apartament ca este injositor ceea ce i-am propus eu. (!!!) WTF?!
    Nici acum nu stiu ce reactie ar fi trebui sa am… 😐

Lasă un comentariu