Când am plecat de la ultima companie unde am lucrat, a durat câteva luni până să realizez că nu mai vreau să lucrez pentru alții, că vreau să îmi fac drumul meu. Primii 2 ani după ce am pornit Advertica cu Cristi nu au fost chiar ușori, dar în timp lucrurile au început să se miște, clienții să ne recomande altora, suntem ok.
Totuși, chiar și acum, după 9 ani de când sunt pe cont propriu, ai mei tot mă întreabă uneori cum e, dacă mă descurc, dacă am de treabă. O fac și pentru că țin la mine, dar și pentru că e greu să explic ceea ce fac, clienții ne dau bani ca să îi ajutăm să se promoveze pe internet, să vândă mai mult. Stau zilnic în fața calculatorului, e explicația simplă.
Noi ca societate am fost așa de mult timp obișnuiți cu ideea că trebuie să fim angajați pe undeva ca să ne fie bine, că trebuie să avem o meserie cunoscută, încât atunci când unul dintre noi renunță la jobul clasic e privit ciudat, chiar dacă în majoritatea cazurilor e mai fericit. Încă nu s-a schimbat mentalitatea asta.
Unul din motivele pentru care nu avem mai mulți antreprenori, zic eu, e și frica că o vor da în bară și vor fi desconsiderați de societate. În afară exista cultura eșecului, la noi nu, dacă ai falimentat o firmă ești un loser.
Unul din motivele pentru care oamenii încă stau în joburi pe care le urăsc e și frica că se poate mai rău, că cei din jur îi vor evita, nu îi vor mai vedea la fel, dacă nu mai lucrează la măreața companie X sau Y, dacă încearcă altceva.
Mi-am amintit de astea văzând că există iar un val de simpatie pentru afacerile locale, curg share-urile despre cum ar trebui să ne sprijinim antreprenorii din oraș, magazinele și restaurantele din cartier etc. Din experiența proprie, prietenii nu îți vor susține afacerea, mai degrabă se așteaptă să le dai ceva pe moca.
Deci da, dacă aveți prieteni care au afaceri proprii cel mai bine puteți să îi susțineți cumpărând ce au de vânzare, mai ales în perioada asta. Ca să nu o dea în bară. 🙂
