Mă uitam la niște prezentări de la o conferință (poate fi de fapt orice conferință, tot aia e), unde speakerii începeau toți prezentarea cu ce au făcut ei la viața lor, pe unde muncesc, ce mari realizări au bla bla… Totul era focusat pe chestii pe care le numim pompos realizări profesionale. Și parcă e greșit, nu poți aprecia sau cunoaște un om doar în funcție de munca lui, e doar un strat, uneori destul de superficial.
Problema noastră e că am ajuns să ne identificăm prea mult cu funcțiile, joburile și munca noastră, să credem că astea ne definesc ca oameni, ne fac mai buni sau mai slabi, în loc să ne concentrăm pe pasiunile, visele și calitățile noastre.
De câte ori nu vi s-a întâmplat ca atunci când cunoașteți pe cineva nou (nu neapărat într-un cadru profesional) el să înceapă povestea cu firma pentru care lucrează sau meseria lui? Și nu te ajută cu nimic, parcă nu ți-ai dori să mai ieși la o bere cu unul care îți zice doar că e corporate account manager pe la nu știu ce mare firmă, nu?
Dar te gândești că ai avea ce vorbi cu el dacă omul îți zice că e pasionat de science-fiction, mașini tari și ieșiri la munte cu cortul, dacă astea sunt și pe lista ta de pasiuni, right?
Doar zic, ar trebui să ne gândim mai bine la ce ne reprezintă cu adevărat, pentru că dacă nu avem decât jobul cu care să ne identificăm e cam nasol.
Tu cine ești?
Păi e oarecum explicabil de ce se întâmplă aşa: dacă discuţia are loc în context profesional (ex. conferinţe, târguri, chiar workshop-uri pe alte teme decât cele în care suntem specializaţi profesional), e mult mai confortabil să spui cu ce te ocupi, decât să îţi “dezvălui” preocupările sau hobby-urile personale. Iar dacă funcţia, job-ul sau realizările profesionale sunt “wow”, atunci ai senzaţia că îţi creşte instant ratingul în faţa audienţei. Şi poate chiar aşa e.
Mai cred că e si o chestie de imagine, gen: dă mai bine în peisaj dacă spun că sunt economist, consultant financiar, fac bugete, cash-flow-uri, business plans, decât să spun ce pricepută sunt la fabricat diverse confecţii, tricotaje, cosmetice sau la crăft-uit diverse lucruri. By the way, exemplul e chiar real. Al meu. 🙂
Da, la conferințe mai are sens, dar am văzut faza asta și la bere, oameni care vorbesc doar despre jobul lor, nimic despre hobby-uri, probabil și pentru că nu aveau așa ceva.
Clar, aşa e.
Eu chiar sunt interesata de ce joburi mai au unii, altii si am rabdare sa ii ascult daca incep sa imi povesteasca despre ce si unde muncesc ei. Asta ii face apoi sa prinda cumva incredere si sa imi vorbeasca si despre hobbyuri sau lucruri mai personale.
Era mișto acum câțiva ani, acum e plictisitor, mai ales dacă dai de corporatiști care au impresia că jobul lor e important pentru viitorul omenirii. Nu suntem chiar atât de indispensabili pe cât ne place să credem. 🙂