fbpx

Student la marketing, caut job

E greu să fii student în ziua de azi, să te gândești că mâine poimâne vei ieși de pe băncile facultății cu o diplomă care nu valorează mare lucru pe piață, dacă nu e însoțită de experiență practică. Da, e nasol, e criză, sunt tot mai puține joburi, la orice anunț de angajare sunt depuse sute, dacă nu chiar mii de CV-uri (deși 80% dintre ele nu au legătură cu jobul). Ce e de făcut, mai ales într-un domeniu ca marketingul, unde se știe că s-a tăiat puternic din bugete și companiile fac economii la sânge?

Claudiu e student și mă întreabă pe email dacă nu am ponturi legate de joburi în marketing sau idei despre cum s-ar putea angaja de pe acum. E student, are viitorul în față și ar vrea să facă ceva, nu să aștepte terminarea facultății.

Din păcate nu există rețete magice despre cum te poți angaja fiind student, dar majoritatea studenților au un MARE avantaj pe care noi, cei cu joburi, familie și responsabilități nu îl mai avem: AU timp de pierdut.

M-am gândit ce aș putea să îi spun lui Claudiu și celorlalți studenți la marketing pentru a le ridica moralul. Nu sunt chestii revoluționare, multe din sfaturile pentru studenți le-am mai scris deja pe blog, dar dacă aș fi student la marketing, PR sau comunicare acum, în 2012, aș face următoarele lucruri:

M-aș angaja într-o firmă, chiar dacă nu voi lucra în marketing sau comunicare.

Mulți studenți așteaptă terminarea facultății pentru a își căuta un job în domeniu. Realitatea de pe piața muncii este că acum nu îți garantează nimeni că vei lucra în domeniul în care ți-ai luat diploma, deci cel mai bine ar fi să acumulezi experiență în câmpul muncii, indiferent de domeniu. Vânzări, consultanță, gestiune, orice job care îți aduce niște bani și un contact cu piața reală a muncii e ok, chiar și part-time. În timp poți căuta și un job pe marketing. Oricum, la finalul facultății vei avea mai multă experiență decât colegii tăi și dacă apare un job în marketing vei fi avea un avantaj, firmele angajează mai ușor persoane ce au dovedit deja că se pot integra într-un colectiv.

Aș fi cu ochii pe firmele care oferă internship-uri.

Am mai scris despre internship în România. Sunt și firme care caută să facă rost de forță de muncă pentru o scurtă perioadă fără bani, dar firmele serioase când oferă internship-uri caută de obicei oameni care s-ar potrivi mediului lor de lucru, iar multe internship-uri sunt plătite. La final de internship te poți alege cu un job sau o recomandare bună de pus la CV, dacă ți-ai făcut treaba cum trebuie. Când experiența practică e zero, un internship te poate ajuta să vezi mai bine cum merg lucrurile într-o firmă.

Aș face un blog unde aș scrie despre lucrurile care care mă pasionează, profesional vorbind.

Cum să îți creezi un brand personal online am scris deja, de ce m-ar ajuta asta să obțin un job în marketing? E simplu, angajatorii primesc sute de CV-uri ale unor absolvenți. Majoritatea arată la fel, și să recunoaștem că un CV nu transmite mare lucru despre personalitatea ta, oricât de bine ar fi realizat. Un blog poate atrage atenția angajatorului, iar dacă știi cum să te vinzi pe blog, cum să îți evidențiezi atuurile, ai o șansă în plus să fii chemat la interviu.

Aș merge la proprietarul unei mici afaceri și l-aș convinge să mă lase să îi promovez afacerea

Ok, dacă tot am timp liber și idei, de ce să nu le pun în practică? Până când voi găsi o firmă dispusă să mă plătească aș putea să caut eu idei de promovare a unei afaceri, de creștere a vânzărilor, idei care să aducă clienți și un plus de valoare. Aș căuta un magazin, bar, club, restaurant, firmă care vinde ceva dar stă slab pe partea de marketing. I-aș propune patronului câteva idei prin care va vinde mai mult, i-aș arăta că se poate și altfel. Cine știe, dacă merge bine se lasă cu o angajare, în cel mai rău caz îmi formez mâna și mă aleg cu experiență practică.

Aș urmări blogurile agențiilor și firmelor unde vreau să mă angajez

Dacă caut să mă angajez într-o companie mare sau o agenție, sunt șanse mari ca aceea companie sau agenție să aibă un blog ori o pagină  de Facebook unde anunță inclusiv când sunt posturi noi disponibile. În plus, cu cât știu mai multe despre firma unde vreau să lucrez cu atât îmi cresc șansele la angajare.

M-aș implica într-o organizație studențească, unde aș căuta să lucrez în departamentul de marketing sau PR.

Nu am apucat să o fac nici pe asta pentru că lucram full-time în facultate, dar în afara de job sau internship-uri, cel mai bun lucru pe care îl poți face profesional vorbind în timpul facultății este să te implici într-o organizație studențească. Vei participa la proiecte, vei discuta cu reprezentanții unor firme, vei învăța despre bugete, management, promovarea unui eveniment, strângerea de fonduri, vei merge în team-building-uri. Organizațiile studențești sunt organizate aproape la fel ca firmele, deci te vei familiariza cu modul de lucru dintr-o firmă mai mult decât îți dai seama acum.

Cam astea sunt lucrurile pe care le-aș face eu acum, dacă aș fi student la marketing și aș vrea să mă angajez, sau cel puțin aș vrea să acumulez experiență.

Voi ce sfaturi aveți pentru studenții la marketing ce își caută un job?

Recomandă

20 Comentarii

  1. Bine punctat! si dupa toate astea, sau in paralel see you toate astea, poate ar trebui sa-si faca singur job-ul… Sunt convinsa ca in scurt timp balanta se va inclina si multi vor trebui sa-si regandeasca optiunea de a se angaja. Stiu ca asta e setarea mentala in care am crescut majoritatea dintre noi ( sa inveti, sa faci o scoala si apoi sa te angajezi) dar avantajele sunt mult mai mari daca esti de cealalta parte a baricadei.
    Acest lucru se poate realiza ca freelancer. Stiu ca poti avea emotii sa incepi activitatea asa, dar daca nu te arunci in apa, nu inveti sa inoti… Pasul urmator: antreprenoriatul. Probabil ca firmele interesate de o colaborare see you tine, vor dori o colaborare pe baze juridice…
    Si nici nu se pune problema de criza si alte scuze de genul acesta… Nu zic ca e simplu, dar in vremurile actuale, see you acest acces la informatii, este imposibil sa nu-ti gasesti un drum pe care sa mergi see you pasiune, see you placere si care sa-ti aduca si veniturile pe care le meriti…

    • Corect Mirela, doar că uneori până la freelancing sau antreprenoriat ai nevoie și de experiență practică, trebuie să știi cum merg treburile într-o firmă.

    • As putea adauga…, "pe vremea mea…mai erau orele de practica -atelier sau cum vrei sa ii zici", dar era vorba de ABILITATI pe care tot cei mari ti le puneau pe tava; ce creativitate, ce imaginatie, totul era pe hartie, ca si acum de altfel… Eu spun ca nu este greu de loc sa fii student, ai variante sa gasesti un job part-time pentru cheltuielile curente, nu lux… daca nu sunt posibilitati la parinti,… buba este la ce cauti sa devii???! Daca nu iti alegi bine domeniul – facultatea, este posibil fie sa nu ai unde sa lucrezi din cauza de lipsa industrie ( desi granitele sunt deschise ) ori sa fie concurenta prea mare si atunci trebuie "sa dai din coate mai nene", adica sa fii competitiv. Adevarat,cu vorba de experienta practica, dar cine te impiedica sa o faci inca de la varsta cand incepi …sa iti dai seama de "viata pe care trebuie sa o traiesti in mod constructiv !!? Din obisnuinta urez tuturor tinerilor optimisti, o gandire limpede, o mare speranta de mai bine, caci restul este doar MUNCA 100%.

  2. Claudiu, dacă citești, trimite un e-mail pe adresa mea online[at]depozitdeusi[.]ro. Sau cauta-ma pe FB ori TW. Trebuie sa ma gasesti cumva. Astept.

  3. As incerca sa aplic tot ce invat la facultate. Daca nu gasesc proiecte in care sa ma implic, ceea ce mi-e greu de crezut, fac proiecte, pe principiul daca nu ai de munca, iti faci de munca.

    Dar internship-urile si asociatiile, atat cele studentesti, cat si cele culturale, ajuta foarte mult.
    Mi-as mai cauta diverse activitati extracurriculare care sa-mi hraneasca setea de cunoastere, sa-mi sporeasca creativitatea si care-mi pot mari networking-ul. Pentru ca da, in acest domeniu e foarte important networking-ul.
    M-as abona la site-uri si reviste de specialitate.
    Cel mai important: as lega ceea ce-mi place sa studiez, cu ceea ce-mi place sa fac in timpul liber, cu pasiunile si hobby-urile mele.

  4. Multe dintre sfaturile tale, chiar si al 4-lea in unele situatii se potivesc si pentru alte domenii…
    Sunt multi studenti care nu au deloc “activitate” in timpul facultatii si dupa isi dau seama ca doar cu diploma nu pot face mare lucru.

  5. Eu le-as zice sa-si vada de invatat daca vor sa lucreze in marketing. 3 ani de facultate si aia neglijati pentru un job care nu-ti aduce un plus nu-ti asigura un bagaj de cunostinte suficient pentru a emite pretentii. Daca discutam despre un job absolut necesar din lipsa resurselor financiare, atunci trebuie sa fie constienti ca asta inseamna mai multa munca pentru scoala decat ceilalti, frustrari suplimentare, mai putin timp liber.

  6. @monoranu – uite că eu am lucrat din anul 2 și nu am murit 3 ani, ba chiar mă știau unii profesori mai bine decât pe alți studenți care cică se ocupau doar cu mersul la seminarii. Cât despre angajare, ce șanse are un student acum să prindă un job decent dacă merge la interviu doar cu diploma în mână, chiar dacă pe ea scrie că are 10 pe linie?

    • Sincer din majoritatea colegilor cu 10 pe linie pe care ii am, pot spune ca pe langa faptul ca au note mari si cunostinta teoretica, cand vine vorba de experienta “de viata” sau gasirea unor solutii practice la unele probleme, atunci apare partea dificila. Sunt de parere ca multi studenti invata foarte mult pentru a lua acele note mari, dar scapa esentialul, faptul de a face ceva cu cunostintele acumulate, iar cand termini facultatea si te duci la interviu cu diploma cu nota 10, chiar nu cred ca acest lucru este un factor determinant in decizia interviatorului. In internshipul pe care l-am avut la un hotel asta vara pot spune ca am invatat cateva lucruri pe care profesorii de la facultate nu ar putea sa mi le tipareasca in minte, deci in final, internshipurile sunt aur, chiar daca remuneratia nu este mare sau de multe ori prezenta.

  7. Eu i-as sfatui sa incerce sa gaseasca job-uri pe marketing, indiferent de forma (internship, voluntariat, part time) pentru ca se aduna la un CV care se doreste a fi pe marketing si pentru ca au ocazia sa-si dea seama ce anume vor sa faca pe marketing. Pentru ca daca ii intrebi pe ce post vor sa lucreze sau ce anume din marketing vor sa faca dupa ce termina, ai surpriza sa vezi ca putini din studentii de anul 2 si chiar anul 3 si-au pus aceasta intrebare. In lipsa ocaziilor pe marketing, asa cum spuneai si tu, orice e bun, pentru ca au ocazia sa-si dezvolte abilitati care ii vor ajuta pe viitor (sa lucreze in conditii de stres, in echipa etc.) si prezentate cum trebuie, cresc valoarea unui CV chiar daca vin din alt domeniu. Facultatea nu e deajuns. Se cauta oameni care se zbat, care dau din coate, care “fura” meserie, si sincer, care in timpul facultatii au avut initiativa, energia si mintea de a se descurca si cu altceva pe langa obligatiile de la facultate.

  8. Bravo camarade, ai gasit o solutie in a le ridica cel putin moralul atator studenti care vad cat e de greu astazi sa razbesti si sa mergi mai departe. Felicitari pt demersurile tale si tine-o tot asa, Marius. Toate bune…
    PS: lasa un nr de mobil cand ai timp pe twitter sau mess caci as fi interesat de o asemenea persoana pt un proiect).

  9. Cine a vrut democratie in Romania acum cred ca se bucura, copii lor (unii nascuti cu putin timp inainte de Revolutia din 1989 sau dupa Revolutie) acum sunt someri cu diploma, unii au chiar si masterat, stiu 2-3 limbi straine, au competente digitale (informatice), competente in domeniul studiat si n-au bani, in cazul in care isi gasesc un loc de munca in multinationalele gen: CGS (call center), Raiffeisen Bank (call center – centru operare / procesare date) , hypermarket-uri gen: Carrefour, Kaufland, Auchan , Metro (nu e chiar hypermarket, dar e in aceasi grupa cu celelalte enumerate inainte), Real , Lidl etc pentru salarii de 650-700 lei net (in mana) + 20/22 de bonuri de masa pe care trebuie sa le folosesti numai in magazinele in care lucrezi (unele bonuri sunt stampilate/ sau sunt valabile in anumite magazine, astfel se mareste cifra de afaceri a neamtului de la Kaufland sau austriacului de la Billa). Intrebarea este : oare se mai merita sa studiezi la o facultate ? (fie in Romania, fie in strainatate cu gandul ca daca te vei intoarce in Romania vei avea mai multe sanse deoarece ai studiat in Occident , de exemplu) . Dupa ce absolvi o facultate, vorbesti 2-3 limbi straine, ai competente digitale ajungi sa pui marfa pe raft sau sa lucrezi ca agent call center pentru 700 lei net sau agent vanzari la Avon, Oriflame si alte companii din aceasta sfera sau agent asigurari. Superb !

  10. Buna ziua!
    Am citit indrumarile pe care le oferiti studentilor si consider ca sunt suficient de utile si agreabile.
    Sunt interesata sa intalnesc o astfel de persoana dornica sa isi dezvolte cunostintele in marketing, oferindu-i astfel posibilitatea de a colabora cu firma mea. Daca stiti cumva un student/studenta care ar fi interesat/a sper sa ma anuntati.

    • Monica, ai mai multe șanse să găsești pe cineva dacă comunici asta direct ligilor din facultățile care au secții de marketing. Se numește internship.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *