fbpx

Sunt interese mari la mijloc?

Urmăresc cu atenție (și interes) newsletterul Misreport despre știrile false care se propagă în fiecare săptămână, și cu toate că știu cum funcționează manipulările online și cât de ușor este să fii indus în eroare, nu pot să nu mă gândesc că majoritatea știrilor false se propagă datorită educației precare. Nu sunt interese mari la mijloc, doar oameni cu o agendă stabilită și mulți pioni ce se lasă influențați prea ușor, pentru că nu au fost educați să filtreze informațiile și să gândească pe cont propriu.

Din ultimul newsletter de exemplu realizez că pentru mulți oameni e mai simplu să creadă că vaccinurile au efecte magnetice sau conțin cipuri sau sunt invenția diavolului, decât să citească despre tehnologia mesager ARN. Primele sunt explicații simple, ușor de înghițit, pentru adevăr trebuie să îți bați capul sau să îți amintești biologia pe care nu ai învățat-o.

Competențele media ar trebui predate încă din școala primară, finlandezii deja fac asta. Să fie doar o coincidență faptul că în țările unde se investește masiv în educație știrile false nu prind la fel de mult ca alte țări?

Recomandă

Un comentariu

  1. Cand consumul de televiziune e printre cele mai mari din Europa, si acolo sunt stiri si dezinformari in masa, ce pretentii sa ai? Pe cine o sa creada tanti Safta, daca nu pe fata aia draguta de la stiri care ne zice ca au murit multi oameni dupa ce s-au vaccinat?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *