fbpx

Sunt revoltat de faptul că toată lumea e revoltată

Eu tot zic că pandemia asta nu ne-a făcut bine la cap, că ne sare muștarul din orice, și tot aștept să ne mai calmăm, să putem discuta relaxat despre orice, dar cred că valurile astea de căldură accentuează și mai mult simțul ăsta critic, dorința multora de a demonstra că doar ei au dreptate.

Și nici faptul că socializăm mai mult online acum nu ajută, că oamenii normali cu care ai fi rezolvat o diferență de opinie în 5 minute la o bere par să se transforme pe internet în apostoli unor cauze mai mult sau mai puțin relevante, fără nici o miză. Vă zic eu, nu e de bine, sunt revoltat că toată lumea e revoltată. 🙂

Am scris că nu înțeleg cine cumpără micii vegani, mi-au sărit în cap și vegani, și omnivorii, și cei cu drepturile animalelor. Și nu am nimic cu nimeni.

Am scris la începutul lunii să mergeți cât mai curând în vacanțe, dacă aveți planuri, că în august nu se știe cum va fi, mi s-a spus că sunt iresponsabil, în condițiile în care suntem vaccinați, am stat cam 1 an de zile numai pe acasă și i-am convins pe toți din jurul nostru să se vaccineze.

Am scris că e mai greu să faci un copil după 40 de ani, mai ales dacă nu ai experiență sau oameni care să îți zică adevărul despre parenting, mi s-a zis că nu știu despre ce vorbesc, deși fetele noastre au 8 și 10 ani.

Viața la țară nu e chiar așa ușoară pe cât pare. Marius, dar de unde știi tu, că doar nu ai crescut la țară. Oh well…

Heineken a scos o reclamă despre întoarcerea la normalitate. Nu e adevărat, reclama e de cacao și încurajează vaccinarea, spălatul pe creier, iar ne bagă ăștia 5G în seruri. Are dreptate Fauci, nu mai scăpam de poliomelită și variolă dacă toți am fi avut internet și opinii puternice dar nefondate în urmă cu 40 de ani. Muream cu dreptatea noastră greșită în mână, dar mândri, ca niște daci adevărați.

Unii zic că agresivitatea asta a unora de a demonstra că tu te înșeli și ei au dreptate arată de fapt că persoanele respective au o stimă de sine scăzută. Se supără din orice, se aprind din orice, orice îi deranjează tocmai pentru nu se apreciază pe ei înșiși.

Știți cum era meme-ul ăla, somebody is wrong on the internet, le arăt eu lor. Și mă refer aici la discuții plecând de la studii, știință, cifre, nu la divergențe de opinii pe teme lejere, gen ce echipă e mai bună la fotbal, Italia sau Anglia.

Evident, nu putem fi mereu zen, pe pozitiv, numai cu inimioare și încurajări. Dar nici nu merită să ne irosim energiile pentru a corecta pe toată lumea, sau pentru a încerca să arătăm că suntem superiori, ori că știm mai multe, chiar dacă uneori chiar știm.

Am învățat încă un lucru în ultima perioadă, să nu mă mai cert cu necunoscuții pe internet. Primul rămâne valabil, nu îi spune cuiva pe internet cuvinte pe care nu i le-ai spune și față în față, în viața reală.

În rest rămâne valabilă partea cu karma, ce dai în viață, aia primești.

Recomandă

4 Comentarii

  1. Da nu-i vina pandemiei, asa eram si inainte. Toleranta 0 fata de orice idee sau subiect ce nu e in standardele noastre de gandire.
    Adevarul e rareori absolut, e cam la mijloc 😀

  2. Hm, scrii “mi-au sărit în cap și vegani, și omnivorii, și cei cu drepturile animalelor. Și nu am nimic cu nimeni.”
    Oare ai șters acele comentarii sau au fost e-mailuri private? Eu in comentariile la articolul respectiv nu am citit nimic agresiv (“sărit în cap”) ci doar câteva explicații decente…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *