fbpx
Etichetă

educatie

Navigare

Eu am de mult timp o problemă cu speakerii motivaționali în special și toți cei fără competențe reale care cer bani pentru a ne învăța chestii, în general.

De exemplu eu lucrez în marketing și vânzări de prin 2004, dar tot sufăr de sindromul impostorului și nu m-aș apuca de mentorat sau alte SF-uri din astea. Știu că mai am de învățat, nu mă cred cel mai deștept, dar privind în jur la câți impostori sunt prind curaj.

Și e fix cum zicea cineva pe Facebook, sunt o mulțime de oameni super profi pe domeniul lor, care preferă să stea în spate și să își vadă de treabă, dar apar foarte multe fețe noi, care după 1-2-3 ani de activitate într-un domeniu încearcă să se promoveze și poziționeze ca traineri, speakeri, mentori, business coachi, antreprenori de succes și altele din astea, pe bani grei.

Și e ciudat, că cine are experiență în acel domeniu miroase impostura de la o poștă, dar cine vine din exterior s-ar putea să îi creadă. De asta vă întreb și pe voi, după câți ani de activitate într-un domeniu poți să te apuci de educat oamenii, de vorbit din experiența proprie, de dat sfaturi despre afaceri, de vândut consultanță?

Probabil că nici vouă, nici nouă nu ne-a fost ușor în perioada stării de urgență. Noi am stat izolați în casă, cu două fete în clasele primare, ce aveau nevoie constant de ajutor la lecțiile predate prin Zoom, Google Classroom sau temele trimise pe WhatsApp. A fost un curs intensiv de hai să învățăm cum este educația digitală, la care am participat cu toții: copiii, părinții și profesorii.

Totuși, noi suntem foarte norocoși, am putut să le asigurăm fetelor tot ce aveau nevoie: am curățat de praf un laptop mai vechi pentru conferințele video și le-am mai împrumutat laptopurile noastre cînd aveau ore simultan, am transformat sufrageria în sală de cursuri și, cel mai important, joburile ne-au permis să lucrăm de acasă, astfel încât să fim alături de ele când aveau nevoie.

2019: lasă jos telefonul și fă-ți temele.
2020 – ia telefonul, intră pe WhatsApp și fă-ți temele. 🙃

Acum că toată România a început să facă școală online, cu sau fără resurse, că e ordin de la minister, mă gândeam să notez aici câteva idei.  Și cea mai importantă este că nu ar trebui să punem presiune inutilă pe copii în perioada asta, să îi stresăm cu toate temele și lecțiile. Da, trebuie să le facă, dar nu vine sfârșitul lunii dacă nu trimit tema rezolvată pe WhatsApp imediat.

Copiii sunt deja stresați, îi ținem închiși în casă de o lună și jumătate, nu se mai văd cu colegii, cu prietenii lor, nu mai merg în parcuri, nu se mai joacă ca înainte, și peste tot în jurul lor aud doar discuții despre Coronavirus. Nu e nevoie și de noi să îi batem la cap în mod exagerat, eu zic că e mai important să ne asigurăm că sunt fericiți și că vor ieși normali la cap din casă, după 15 mai. Și noi cu ei, nu mai fiți foarte exigenți nici cu voi, suntem pe survival mode acum, important e să fim bine.

Dacă ai 30-40 de ani probabil gândești la fel ca mine. Vrem să ne creștem copiii cât mai bine, dar încă suntem influențați de cum am fost noi crescuți, de educația primită de la părinți și societatea în care am crescut. Traumele prin care au trecut părinții în comunism și în jungla anilor 90, când chiar a fost greu, sigur și-au pus amprenta și asupra noastră și felului în care gândim. Da, părinții ne-au învățat multe lucruri bune, dar sunt și mentalități ce trebuie schimbate, și nu e vina lor, așa au fost crescuți. E nevoie de 3 generații pentru a scăpa de convingeri, obiceiuri proaste, preconcepții. Părinții noștri spuneau la Revoluția din 1989 (mă rog, lovitură de stat, dar asta e altă discuție) – Copiii noștri vor fi liberi. Eu cred că abia nepoții lor vor fi liberi cu adevărat, și depinde mai ales de noi asta.

Odată cu reînceperea școlii au reapărut în spațiul public discuțiile despre materia școlară prea încărcată, epuizarea copiilor cu teme inutile, inadaptarea sistemului educațional la realitățile din piața muncii, finanțarea școlilor de către părinți și dezinteresul guvernelor în asigurarea unei finanțări decente, cred că realist e 4%, nu 9%, cât e prin lege. După 20 de ani petrecuți prin școala românească, experiențele povestite de prieteni și cele trăite pe piele proprie cu fetele pot spune un singur lucru. Toți au dreptate.