fbpx

Etichetă fluturasi

Preţuri de la….

Am o problemă cu ele, şi cred că nu sunt singurul. Chiar aseară am primit un fluturaş pe stradă care promova sejururile oferite de o agenţie de turism. M-am uitat pe el de amuzament – sejur de 10 zile în Corfu, de la 199 de euro de persoană.

preturi mici

După aia aflai că de fapt e 199 euro plus 399 lei pentru autocar plus taxele pentru nu ştiu ce, plus cele trei meşe zilnice, plus taxa de staţiune etc. Bonus, din alea 10 zile trei de fapt ţi le petreceai în Bulgaria. În total plecând de la 199 de euro ajungeai de fapt la 500 de euro, adică preţul obişnuit al unui sejur de genul ăsta. Wtf?

Ştiu că dă bine să afişezi preţuri mici, atrag privirea rapid, dar ce faci cu acei clienţi care vin la tine doar pentru că au văzut preţul cel mai mic, care de fapt nu există?

Citește mai departePreţuri de la….

Cum să arunci bugetul de marketing la gunoi…la propriu

Zilele asta am văzut prin zona unde stau aruncați pe jos mulți fluturași care promovau încă un site de reduceri colective, pe lângă cele care sunt deja active în Iași. Nici măcar nu am reținut numele site-ului, la fel ca mulți alții, care probabil au primit fluturașii și i-au aruncat pe jos. Irelevant.

Ce e relevant însă e cum se aruncă bugetul de marketing la gunoi, încercând să atragi clienți la întâmplare. Să o luăm metodic, din 21 de milioane de români cam 7 milioane folosesc internetul. Deci proporția e de 1 la 3. Rata de conversie la fluturași nu mai trece de mult timp de 1, hai sa exagerez, 2%. În condițiile astea, ce șanse are un site de reduceri colective să agațe clienții offline, cu fluturași distribuiți la întâmplare? Câți dintre cei care au primit fluturașul au internet, câți s-au uitat pe fluturaș, câți știu cu ce se mânâncă reducerile colective și câți vor cumpăra efectiv ceva?

Atunci când ai un site ce acționează online nu e mai simplu să investești bugetul dedicat promovării și atragerii de utilizatori noi în…nu știu, online?

Ce fel de oameni sunt cei pasionați de site-urile de reduceri colective? Tinerii, care au ceva cunoștințe despre internet și vor să prindă oferte cu prețuri atractive la diverse produse și servicii.

Unde stau tinerii ăștia online? Pe Facebook, pe bloguri, pe forumuri, pe site-urile de știri, pe Youtube. Unde caută tinerii ăștia informații? Pe Google. Noi ce facem ca să le spunem tinerilor de oferte – distribuim fluturași prin cartier, poate poate intră vreunul și la noi pe site.

Deja sunt peste 40 de site-uri care oferă reduceri colective în România. Nu știu câte vor rezista peste 2-3 ani, dar cuașa strategii de marketing șansele sunt nule. Oricum, e bine, se mai curăță piața, rămân în joc cei care vin cu oferte reale.

Ce învățăm de aici? Degeaba ai mulți bani pentru promovarea unei afaceri, dacă tu îi arunci direct la gunoi.

 

Citește mai departeCum să arunci bugetul de marketing la gunoi…la propriu