De ce pleaca vizitatorii de pe site-ul tău

Am găsit un in infografic util care vă poate ajuta să vă păstrați vizitatorii mai mult pe site sau blog. Pe scurt în infografic sunt prezentate principalele cauze ale plecării vizitatorilor:

  1. navigația proastă de pe site – când intru pe un site unde stau 1 minut să caut butonul Home e clar că mai bine apăs pe X;
  2. site-ul e prea încărcat cu reclame – înțeleg că site-urile trebuie să câștige bani, dar trebuie să existe un echilibru între conținut și bannere;
  3. conținutul nu e prezentat cum trebuie – urăsc site-urile de știri care au ajuns să împartă un articol scurt în 20 de slide-uri sau 20 de pagini, doar pentru a câștiga câteva afișări;
  4. clipuri video și audio care pornesc automat – am mai văzut chestii de genul ăsta mai ales la ziarele de știri, când pornește un clip video fără să apăs eu Play închid imediat site-ul respectiv;
  5. pop-up-uri care îți cer să îți creezi cont deși nici măcar nu ai intrat efectiv pe site – deci nici măcar nu știu dacă merită să îmi fac cont și tu deja îmi ceri asta?
  6. grafică și conținut plictisitor, neinteresant – dacă ai un design din anii 2000 și articolele de pe site-ul tău pot fi citite pe multe alte site-uri de ce ar rămâne vizitatorii pe site?
  7.  site-ul nu e actualizat frecvent – greșeala întâlnită de mine mai ales pe blogurile care nu scriu constant sau publică articole noi fără nici o consecvență, unul azi, al doilea peste 2 săptămâni, al treilea peste 4 luni etc;
Infograficul: Citește tot →

Cum să ne alegem diagonala televizorului ținând cont de dimensiunea camerei

Unul din cele mai cumpărate produse electronice este televizorul. Orice familie are unul, dacă nu chiar două sau trei. Vorba aia, nici o cameră fără televizor. În ultimii ani prețurile au scăzut și așa în sufragerie au apărut televizoare tot mai mari. Întâi CRT-urile, după aia plasmele, LCD-urile, LED-urile și mai nou LED-urile 3D. Există tehnologie pentru fiecare buzunar.

Desi cred că televizoarele 3D sunt doar un trend și nu se vor impune pe piață (nu în forma actuală cel puțin, pe mine mă doare capul după jumătate de oră de privit prin ochelari 3D la un astfel de televizor), adevărul este că toată lumea vrea un televizor cât mai mare, cât mai nou. Problema principală este că mulți își cumpără televizoare mari pentru camere mici. Am văzut televizoare de 127 centimetri diagonalaă îngrămădite în camere de 3 metri, deci știu că se întâmplă.

Una din regulile de bază când vine vorba de alegerea diagonalei televizorului este că distanța de la televizor până la voi ar trebui să fie aproximativ de 3 ori diagonala televizorului. Cu alte cuvinte, dacă aveți un televizor de 81 de centimetri, care văd că sunt cele mai vândute acum pe eMag, ar trebui să stați la aproximativ 243 de centimetri pentru a vedea corect imaginile. Dacă vă luați un televizor de 101 centimetri diagolana ar trebui să aveți 3 metri distanță până la el de pe canapea.

Unii vor spune că distanța e prea mare, dar până la urmă când stați în fața televizorului trebuie să rotiți capul la mai puțin de 40 de grade pentru a vedea to ce se întâmplă pe ecran, altfel veți avea dureri de gât. Pe testate.

Apropo de dimensiuni și evoluția televizoarelor, am găsit un infografic interesant care arată cum au evoluat televizoarele și unde se îndreaptă ele.

Concluzia? Nu alergați după cel mai mare televizor, cel mai nou model, cea mai tare tehnologie de pe piață, mai uitați-vă și la dimensiunea camerei unde îl veți pune și la banii din portofel.

Apropo, dacă sunteți în căutarea unui televizor nou eMag are o promoție interesantă, până pe 30 ianuarie oferă TVA-ul înapoi la cumpărarea unui televizor, sub forma unui voucher cadou. La un televizor de 1500 lei faceți o economie de 290 lei, deloc de neglijat.

Acum mă întorc la televizorul meu sport, care stă mai mult închis.