Etichetă Internet

De la Nu accept cookies la AI, ia-mi cardul

Apropo de memele ăsta:

Ieri, în timp ce mai acordam unei aplicații AI acces la emailurile mele, mă gândeam fix la ironia asta.

Milenialii au purtat războaie împotriva cookie-urilor din browser și a ad tracking-ului, ne-am luptat pentru a nu mai fi urmăriți pe internet. Și acum dăm noi acces la tot. Mă rog, unii dintre noi.

Vă amintiți nebunia de acum câțiva ani? Fiecare site ne cerea să acceptăm cookies. Trebuia să selectezi manual doar cookies necesare, că altfel te urmărea Google Ads sau Meta să îți arate perechea aia de adidași pe care ai căutat-o din greșeală cu 6 luni în urmă. Ne enervam. Simțeam că ne calcă intimitatea în picioare.  Îi dădeam cu GDPR-ul peste tot. Am fost generația care a luptat pentru dreptul de a nu fi urmăriți de o reclamă la șosete. Și am câștigat, sau ceva de genul, acum avem 3 pop-up-uri de închis pe fiecare site.

Derulăm până în 2026

Azi, aceiași oameni (inclusiv eu) sunt dispuși să facă ceva mult mai grav decât să accepte un amărât de cookie: îi dăm AI-ului acces complet.

1 din 2 tineri îi oferă unui agent AI acces la desktop, pentru ca acesta să înțeleagă contextul în care lucrează. Majoritatea tinerilor permit AI-ului să le citească toate fișierele, de la documente de lucru la acte oficiale scanate, pentru a fi mai organizați. Din ce în ce mai mulți permit AI-ului accesul la datele lor bancare, pentru a face bugete automate, a investi sau a plăti facturi.

De ce? Ca ofrandă pe altarul productivității. Ne-am speriat atât de tare că AI-ul ne va lua jobul sau că nu vom ține pasul cu viteza la care se mișcă lucrurile, încât am uitat complet de fricile de ieri.

Advertising-ul funcționează mai bine când nu arată ca advertising. În mod similar, AI-ul este adoptat mai repede când nu arată a „colectare de date”, ci a „aplicații pentru creșterea productivității”.

Advertising-ul clasic te urmărea ca să-ți vândă. AI-ul te urmărește ca să-ți facă chestii. Când utilitatea este atât de evidentă, când câștigi o oră pe zi pentru că AI-ul îți sortează, răspunde și organizează pentru tine, ești dispus să uiți că AI-ul are acces exclusiv la viața ta intimă, la chestii pe care poate nu ne le știu nici prietenii, familia sau soția.

Părerea mea? Am trecut de la „Don’t track me” la „Hold my hand and my bank account”.

Voi unde trageți linia? Ce informație e prea personală pentru a o oferi unui agent AI?

Citește mai departeDe la Nu accept cookies la AI, ia-mi cardul

Telejurnalul s-a mutat pe TikTok

Cam toate studiile care apar despre consumul de media transmit același lucru, tinerii se informează tot mai mult de pe social media în detrimentul mediilor clasice, iar pe social media TikTok rulează fin, cu Instagram pe locul 2.

Ce mi se pare interesant este că și modul în care căutăm informații s-a schimbat, Google nu mai e automat prima opțiune când vrem să aflăm ceva.

Știu și în jurul meu persoane care caută inspirație pentru vacanțe, modă sau rețete pe TikTok, și vorba aia, eu sunt din generația Millennials, poate chiar Xennials. Râd cei din generația Alpha de noi, cum adică să căutăm pe Google, prin zeci de pagini pline cu reclame și spam?

Mediile tradiționale pierd teren în favoarea platformelor digitale

În ultimele șase luni, 4 din 10 utilizatori de internet din mediul urban au declarat că s-au informat mai mult de pe Facebook, în locul canalelor media tradiționale, iar 34% au căutat informații cu ajutorul motorului de căutare Google. TikTok este folosit de 32%, iar Instagram și WhatsApp de câte 29% fiecare, ceea ce evidențiază popularitatea în creștere a platformelor digitale ca surse de informare. Totuși, o treime dintre utilizatori (33%) continuă să se bazeze pe media tradițională.

Această schimbare este mai evidentă în rândul utilizatorilor tineri. Persoanele cu vârste între 18 și 34 de ani își iau tot mai des știrile de pe TikTok, Instagram și Reddit, în timp ce cei din segmentul 25-34 ani folosesc frecvent Facebook, Google, WhatsApp și X (fost Twitter). Pe de altă parte, persoanele cu vârste peste 45 de ani sunt mai puțin înclinate să înlocuiască media tradițională cu platformele digitale, atunci când caută informații.


Căutările utilizatorilor pe internet

Obiceiurile de căutare evoluează, iar căutările bazate pe text înregistrează o scădere semnificativă, în timp ce preferința pentru formate mai dinamice și vizuale este în creștere. Căutările prin imagini, cele directe pe site-urile retailerilor, precum și cele pe TikTok și Instagram, devin tot mai populare. De asemenea, căutările pe YouTube și cele vocale au o evoluție constantă.

Utilizatorii mai în vârstă, în special cei de peste 45 de ani, continuă să folosească preponderent căutările tradiționale bazate pe text, atunci când caută informații online. În schimb, utilizatorii mai tineri adoptă metode mai variate și interactive de căutare.

Cei între 25 și 34 de ani, precum și persoanele peste 55 de ani, caută frecvent direct pe platforme precum YouTube sau Instagram. Căutarea vocală este deosebit de populară în rândul celor între 18 și 24 de ani, iar căutările bazate pe imagini sunt mai des întâlnite în rândul celor cu vârste între 25 și 34 de ani.

Site-urile retailerilor devin o sursă tot mai importantă de informații, mai ales pentru utilizatorii din segmentele 18-24 și 35-44 de ani. În același timp, tinerii între 18 și 34 de ani apelează din ce în ce mai mult la TikTok, ca sursă directă de informații.

Platformele de Social Media

Facebook, Instagram și TikTok rămân cele trei platforme de social media dominante, Instagram și TikTok înregistrând o creștere semnificativă față de valurile anterioare.
Facebook continuă să fie cea mai utilizată platformă, în special în rândul utilizatorilor cu vârsta peste 55 de ani. În schimb, publicul mai tânăr, în special cel cu vârste între 18 și 34 de ani, este tot mai atras de platforme precum Instagram, TikTok, Pinterest, X (fostul Twitter), Snapchat și Reddit.
LinkedIn este mai popular în rândul utilizatorilor cu vârste între 35 și 44 de ani, care tind să îl folosească mai mult decât alte grupe de vârstă. Între timp, Tumblr este preferat de cel mai tânăr segment, 18-24 de ani, în timp ce Tinder și Clubhouse atrag în special persoanele cu vârste între 25 și 34 de ani.

Conținutul preferat de români în Social Media

Imaginile, videoclipurile și, într-o măsură mai mică, articolele și textele scrise rămân cele mai apreciate tipuri de conținut pe rețelele sociale, imaginile înregistrând cea mai mare creștere față de valurile anterioare.

Imaginile sunt deosebit de populare în rândul utilizatorilor cu vârste între 25 și 34 de ani, dar și al celor peste 55 de ani. Videoclipurile și formatele audio atrag mai ales persoanele din segmentul 18-24 ani, precum și pe cele peste 55 de ani, care, în plus, arată o preferință puternică și pentru articole.

În rândul tinerilor cu vârste între 18 și 34 de ani, cele mai apreciate tipuri de conținut sunt Instagram Stories, imaginile și videoclipurile 360°, precum și transmisiunile live. Postările de pe paginile brandurilor preferate sunt în mod special căutate de utilizatorii cu vârste între 18 și 44 de ani.

Este interesant de observat că tinerii între 18 și 24 de ani încă preferă conținutul bazat pe text, în timp ce cei din grupa 25-34 de ani sunt mai atrași de GIF-uri.

Mai multe detalii în studiul FOCUS ON: New Media Adoption. Studiul a fost realizat pe un eșantion de
806 utilizatori de internet, femei și bărbați, cu vârsta de 18 ani și peste, care locuiesc în zone urbane.

Citește mai departeTelejurnalul s-a mutat pe TikTok

Suntem mereu online, conectați

Mă uitam la poza de mai jos și mă gândeam că tinerii din ziua de azi nu știu ce înseamnă să fii complet deconectat de la internet. Ne-am obișnuit așa de mult să avem mereu lângă noi telefonul sau laptopul, cu internetul pornit, să primim mereu notificări de la tot felul de aplicații, încât liniștea a ajuns să ne sperie.

Gândiți-vă un pic, cu 20 de ani în urmă era perfect normal să nu poți vorbi cu cineva decât atunci când era acasă sau când avea semnal. În prezent dacă cineva nu îți răspunde la mesaje în maxim câteva minute începem să ne facem griji, să ne gândim că a pățit ceva. Așa de mult ni s-au schimbat așteptările.

Și totuși, eu fac eforturi să mă deconectez voluntar, deși până în urmă cu câțiva ani mi se părea normal să fiu mereu conectat.

Citește mai departeSuntem mereu online, conectați

Moare social media, ce facem după?

Probabil nu veți citi articolul ăsta pentru că nu îl veți vedea, că aplicațiile vor acum să te prostești pe video sau să urci poze frumoase pentru like-uri, nu vă afișează chestiile mai profunde, iar în feed sunt scoase la înaintare scandalurile, nu chestiile care te pun pe gânduri. Totuși, îl scriu.

E adevărat că în zilele noastre algoritmii controlează și dictează cam tot ce vedem pe rețelele de socializare. Distracția aia ce era inocentă la început, cu hai să vedem ce mai zice Maricica, hai să vedem pe unde a mai dat checkin Mircea, hai să citim ce a mai scris Ioana, a devenit o ceartă continuă, iar Facebook la noi sau Twitter la americani sunt pline de subiecte menite să ne dezbine, dezinformeze sau enerveze.

Fake news, scandalurile, astea adună oamenii, îi țin în rețea și cresc veniturile platformelor, nu pozele puse de prieteni sau linkurile către articole educative, utile.

Cam asta a ajuns social media în 2023, un loc în care pierdem cam mult timp, dar suntem tot mai dezinformați și deconectați de cei din jur.

Citește mai departeMoare social media, ce facem după?

Parcă serviciile online sunt tot mai slabe, nu?

În fiecare zi mă gândesc că Facebook nu poate să funcționeze mai prost ca în ziua anterioară, dar după aceea sunt nevoit să intru pe vreuna din aplicațiile păstorite de Zuck și descopăr că m-am înșelat, se poate. Azi stricaseră ceva pe pe la administrarea paginilor, ieri erau bușite niște setări prin Business Manager, și lista continuă.

Și ok, poate că am eu ceva personal cu tot ce ține de Meta, dar tot mai mulți prieteni, simpli utilizatori ai rețelelor de socializare, îmi zic că serviciile astea sunt tot mai enervante. Nu mai văd postări de la prieteni, ci doar reclame. Nu mai văd știri interesante, ci sugestii de postări din grupuri ce nu au legătură cu pasiunile lor sau știri stupide, băgate doar așa, ca să fie. În loc să fie o rețea de socializare și relaxare, Facebook a devenit un generator de stres și dezinformare.

Nu mai zic de Instagram, credeam că doar eu am încetat să o folosesc pentru a posta poze inspiraționale, în fond dacă vreau clipuri amuzante merg direct pe TikTok, nu mă uit la reels reciclate. Dar nu, nici măcar adolescenții nu mai postează public, majoritatea folosesc Instagram strict pentru funcțiile de chat și postarea de Stories vizibile doar pentru prieteni. Încet încet ne întoarcem la discuțiile în grupuri închise, nu mai vrem să postăm public, ci să comunicăm doar cu cei apropiați.

Google? Da, e mișto, încă folosesc serviciile lor, și personal și la firmă, dar rezultatele din motorul de căutare sunt tot mai puțin utile, e plin de spam și articole scrise strict pentru SEO. Eu din reflex am început să merg direct pe pagina a doua pentru articolele utile, după reclame și featured snippets.

Vestea bună? Nu mi se pare doar mie. Citeam ieri un articol despre cum Google, Meta și Amazon strică intenționat experiența de utilizare pentru produsele proprii. Asta se întâmplă când încerci să faci pe placul investitorilor, tragi tare să maximizezi profitul, iar experiența utilizatorilor trece pe ultimul loc.

Citește mai departeParcă serviciile online sunt tot mai slabe, nu?

Startup-urile au uitat să rezolve probleme reale

Mă uitam la lista asta de startup-uri dedicate creatorilor de conținut și mă gândeam că apar tot mai rar soluții bune, utile, care să rezolve probleme reale ale oamenilor, chiar dacă sunt probleme online.

Toți vor să fie antreprenori acum, dar nimeni nu vrea să facă munca reală. Toți caută să remixeze ceva, să plece de la ce există deja și vă adauge 1% diferit, spunând că vin cu ceva nou. Uneori nici măcar nu încearcă, pur și simplu fură o idee, dar cu alt nume.

Citește mai departeStartup-urile au uitat să rezolve probleme reale

Ce știri contează cu adevărat?

Ar trebui să avem ca societate la un moment dat și discuția asta, despre știrile care contează cu adevărat, despre cum aduci în atenția opiniei publice subiectele cu adevărat importante, despre cum sprijinim și publicațiile decente din presa românească, dincolo de Like și Share.

Da, știm că presa e vai de capul ei și 90% din publicații face orice în afară de jurnalism, că inventatul de știri și distribuitul pozelor cu vedete în chiloți nu e jurnalism, dar în momentul în care David Popovici bate încă un record mondial și are 15 share-uri iar o știre falsă despre moartea lui Salam are aproape 600 de share-uri nu mai e doar vina presei, ci și a noastră, ca nație, că am mers pe fentă și ne-am stricat complet valorile și reperele.

Aici am ajuns după 30 de ani în care s-au promovat vedetele de carton, în care publicul a fost prostit cu televizorul și internetul la propriu, în care justificarea a fost că asta vrea publicul, manele și cancan, deci asta îi dăm. Ne mirăm când românii care fac performanță pun România pe buzele tuturor, dar trecem mai departe, că nu ni se pare important. În același timp, ne scandalizăm și discutăm zile la rând despre non subiecte, doar pentru că ne-au fost băgate pe gât.

Apreciem munca ușoară, arsul etapelor, combinațiile, ne uităm ciudat la cei care ne zic că e nevoie de efort susținut, de muncă multă, timp de ani de zile, pentru a avea succes.

Dacă a fost un plan bine gândit de îndobitocire al populației, a ieșit excelent. Dacă nu, ne-am făcut-o cu mâna noastră, ceea ce e și mai trist.

Citește mai departeCe știri contează cu adevărat?