fbpx
Etichetă

job

Navigare

E o discuție pe net despre Cine mă mai angajează la 45 de ani?, sunt multe nuanțe la mijloc, în funcție de experiența profesională și educația celor care își dau cu părerea. Și eu am senzația că multe persoane se plafonează în jurul vârstei de 30 de ani, sau ajung într-un job călduț, unde câștigă suficient de bine fără a fi stresați foarte tare, și se mulțumesc cu ce au. Asta nu e neapărat un lucru rău, știți cum se zice, cu cât gândești mai mult cu atât ești mai nefericit.

Problema e alta: anii trec, tehnologiile se schimbă, lupii tineri vin din urmă dornici de afirmare, dispuși să lucreze mai mult ca tine, uneori pe mai puțini bani, și te trezești pe la 45-50 de ani că îți mulțumește șeful pentru serviciile tale, dar firma a cumpărat noul software PCG2943 care face fix ce făceai tu, dar cu 10% din cheltuieli.

Avem impresia că revine uneori la modă discuția despre săptămâna de lucru de 4 zile cu 3 zile de weekend: una pentru relaxare, una pentru chestiile de rezolvat și una pentru distracție. De fapt tema asta prezintă tot mai mult interes și pentru angajatori și pentru angajați, iar pandemia plus work from home au accelerat procesul.

Unele companii au descoperit că productivitatea nu a scăzut când angajații au lucrat de acasă, de unde teoretic puteau lucra mai puține ore, și mulți angajați au scoperit că își pot termina treaba mult mai repede în decursul zilei, dacă sunt motivați.

Unde mergem de aici?

Una din temele recurente pe care le avem când discutăm cu prietenii, toți în zona 30-40 de ani, este că nu ne mai ajunge timpul. Înainte de pandemie era stresul legat de carieră, acum cred că suntem stresați și aglomerați pentru că toată lumea e cu nervii întinși la maxim, cu work from home + school from home + pandemie.

În plus, mulți au tot felul de crize existențiale accentuate de pandemie, că după ce ai lucrat minim 3 luni de acasă, în ritmul tău, începi să te întrebi dacă merită să pierzi 2 ore pe drum zilnic pentru a merge la un job unde lucrezi 8-9 ore, ca să constați pe la 50 de ani că viața a trecut pe lângă tine și tu ești dispensabil, vin lupii tineri din spate cu chef de muncă și afirmare, pe salarii mult mai mici.

O să citim peste câțiva ani despre perioada asta și cum ne-a afectat ea, ce am învățat eu până acum este că singura resursă pe care nu o putem cumpăra este mai mult timp. Și asta înseamnă că trebuie să îl furăm de unde putem.

Eu am de mult timp o problemă cu speakerii motivaționali în special și toți cei fără competențe reale care cer bani pentru a ne învăța chestii, în general.

De exemplu eu lucrez în marketing și vânzări de prin 2004, dar tot sufăr de sindromul impostorului și nu m-aș apuca de mentorat sau alte SF-uri din astea. Știu că mai am de învățat, nu mă cred cel mai deștept, dar privind în jur la câți impostori sunt prind curaj.

Și e fix cum zicea cineva pe Facebook, sunt o mulțime de oameni super profi pe domeniul lor, care preferă să stea în spate și să își vadă de treabă, dar apar foarte multe fețe noi, care după 1-2-3 ani de activitate într-un domeniu încearcă să se promoveze și poziționeze ca traineri, speakeri, mentori, business coachi, antreprenori de succes și altele din astea, pe bani grei.

Și e ciudat, că cine are experiență în acel domeniu miroase impostura de la o poștă, dar cine vine din exterior s-ar putea să îi creadă. De asta vă întreb și pe voi, după câți ani de activitate într-un domeniu poți să te apuci de educat oamenii, de vorbit din experiența proprie, de dat sfaturi despre afaceri, de vândut consultanță?

Eu zic de mult că ziua de lucru de 8 ore nu mai funcționează, în primul rând pentru că sunt multe domenii unde nu te poți concentra intens timp de 8 ore, și în al doilea rând pentru că sunt joburi în care inspirația nu vine la comandă, de exemplu cele creative.

Totuși, e bine să mai urmărim cam cât timp suntem productivi zilnic, mai ales în perioada asta când work from home a subțiat enorm linia între viața personală și profesională, și putem găsi multe scuze pentru a fugi de munca adevărată.