PayU a declarat că în 2020 piața locală de e-commerce a crescut cu 36% față de 2019, ajungând la 7 miliarde de euro. Ținând cont că procesează cele mai multe tranzacții cu cardul la noi, pentru clienții mari, îi cred. Săptămâna trecută Asociația Română a Magazinelor Online estima o creștere de 30% în 2020 față de 2019, deci putem spune că anul trecut s-a vândut cu 30-40% mai mult pe internet, în România.
Pot adăuga aici și un pic din experiența proprie la Advertica, am lucrat anul trecut la realizarea și promovarea magazinelor online de două ori mai mult ca în anii anteriori, iar anul ăsta avem săptămânal cereri de la firme ce vor să intre pe online sau să crească bugetele alocate, și pentru marketing, și pentru web development, și nu, nu vorbim de vrem să ne instalați o temă cumpărată de pe net cu 50 de euro.
Și nu e doar la noi, inclusiv clienții străini vin cu bugete mai mari, solicitări mai complexe, integrări cu alte platforme, automatizări și alte nebunii. Cum s-ar zice, deja se joacă la un alt nivel.
Din păcate se mai dau și țepe, dar asta e altă discuție. Loc de creștere ar mai fi mult, gândiți-vă că în Polonia, unde sunt 38 de milioane de locuitori, anul trecut vânzările online au ajuns la 22 de miliarde de euro.
În concluzie, e-commerce-ul a rupt în 2020, pandemia a accelerat adoptarea shoppingului online într-un an cât nu au făcut-o toate asociațiile de profil și magazinele online în ultimii 5, și mai este încă loc de creștere.
Probabil de acum vom vedea tot mai multe magazine care pun accent pe oferirea de servicii profi, pe îmbunătățirea experienței utilizatorilor, nu neapărat pe preț. Cum spunea și Tudor, eMag de mult nu se mai promovează pe ideea de prețuri mici, dar vând bine pentru că au reputație, branding, site pus la punct și oferă garanția unor servicii de calitate.
Ca o paranteză, vineri am cumpărat de pe carrefour.ro și am fost surprins de cât de bine a mers totul: comandă plasată ușor, prima livrare cu transport gratuit ca să te convingă să cumperi, primit AWB rapid prin SMS, curierul a venit azi. Asta e normalitatea în 2021.