Când eram noi copii hainele și încălțămintea nouă erau motiv de bucurie, că nu le primeam în fiecare zi, de obicei veneau de sărbători, ba chiar pe unele dintre ele le treceam și pe lista pentru moș Crăciun, că erau sus de tot în topul dorințelor. Abia după ce am crescut am înțeles câte sacrificii au făcut părinții pentru noi, în vremurile acelea tulburi din anii 90.

Eu de exemplu mi-am dorit mult o pereche de adidași prin școala generală, albi cu dungi negre, simpli, să nu credeți că erau cine știe ce brand. Când în sfârșit i-am primit, am tras de ei mai bine de un an de zile, până când s-au rupt de tot și nu mai mergeau lipiți.

Mă bucur că ai noștri copii au alte dorințe și visează la altfel de cadouri, la console și tot felul de gadgeturi scumpe, iar hainele și încălțămintea nu sunt pe listele pentru Moșu.

Unii vor zice că generațiile care au venit după noi au fost mai alintate, sau că o duc prea bine copiii din ziua de azi, dar eu cred că asta ar trebui să fie normalitatea, să te îmbraci și să te încalți cu ce vrei să nu fie o problemă, chestiile care contează în viață să fie altele. Voi ce ziceți?