fbpx

Etichetă razboi

Cum văd românii războiul din Ucraina

Uneori e bine să mai ieșim din bula noastră și să vedem ce răspund cei din jur la sondaje, cum e de exemplu ultimul sondaj IRES – Cum influențează războiul din ucraina agenda românilor, făcut pe 1000 de respondenți.

Aproape 8 din 10 români declară că urmăresc ce se întâmplă în Ucraina, iar canalul principal de informare este televiziunea, online sau la televizor, de asta și calitatea discuțiilor despre război, aș zice.

Rețelele sociale sunt principalul mijloc de informare pe acest subiect pentru 27% dintre respondenți. 20% dintre participanții la sondaj spun că nu sunt interesați de evenimentele din Ucraina și nu urmăresc acest subiect.

În caz de conflict armat aproape unul din trei români declară că ar rămâne în țară să lupte, mai mult de o treime ar rămâne , dar s-ar adăposti, în timp ce 14% ar încerca să părăsească țara. Cu alte cuvinte, să zicem merci că suntem în NATO și în UE.

Citește mai departeCum văd românii războiul din Ucraina

Parcă a scăzut interesul pentru război, nu?

Discutam cu un prieten pe tema asta, parcă ne-am obișnuit și cu războiul de lângă noi. E șocant să spun asta, dar e realitatea.

Inițial a fost șocul că Rusia a atacat Ucraina, după aceea groaza, când am realizat că oamenii nevinovați sunt omorâți în țara lor, după aceea a urmat compasiunea pentru valurile de refugiați, sporită de faptul că puteam fi noi în locul lor. Acum nu știu, războiul a devenit partea din noua normalitate. E groaznic.

Citește mai departeParcă a scăzut interesul pentru război, nu?

Ce le-a spus Arnold Schwarzenegger rușilor

I-am dat share peste tot ieri, îl las și aici. Nu credeam că tipul e un orator foarte bun, deși îl urmăresc pe Instagram. Totuși, mesajul lui Arnold Schwarzenegger adresat direct rușilor e simplu, plin de compasiune și mai ales, foarte sincer. Evident, nu va schimba multe în politica rusă, dar e posibil să schimbe mentalitatea unor ruși.

Încă două chestii. Contul de Twitter al lui Arnold era unul din cele 22 de conturi urmărite de contul oficial al președintelui Rusiei. Yuri Vlasov, cel care l-a inspirat pe Arnold, a fost candidat la alegerile prezidențiale din Rusia în 1996, împotriva lui Boris Elțîn.

Citește mai departeCe le-a spus Arnold Schwarzenegger rușilor

Sancțiunile împotriva Rusiei ne vor afecta pe toți, zic idioții utili

În timp ce Rusia vrea să înlocuiască restaurantele McDonalds cu o clonă ieftină denumită Unchiul Vania, idioții utili fac jocul Rusiei pe internet, de multe ori gratuit. Altfel nu pot să îmi explic comentariile stupide primite pe blog și Facebook despre cum sancțiunile împotriva Rusiei ne vor afecta enorm pe toți, și că nu ar trebui să ne bucurăm că Rusia este sancționată.

Întreb și eu, cum ar trebui să reacționeze comunitatea internațională împotriva lui Putin, care atacă un alt stat și bombardează orașe întregi, omorând civili, copii? Să îl aplaude? Să primească cele 3 milioane de refugiați din Ucraina și să închidă ochii?

Sancțiunile nu vor funcționa instant, dar vor afecta economia rusă și vor forța mâna lui Putin, poate îi vor convinge pe cei din jurul lui să îi ofere un ceai. Da, va fi și Europa afectată, dar mult mai puțin. E prețul pe care îl plătim acum, pentru că Putin a fost lăsat să își facă de cap atacând ce țări a vrut el, timp de prea mult timp.

Citește mai departeSancțiunile împotriva Rusiei ne vor afecta pe toți, zic idioții utili

Războiul din Ucraina, 9 martie

Nu putem să vorbim doar despre război, oricât de tragic ar fi, dar eu citesc zilnic multe știri pe subiectul ăsta, analize despre Rusia, istoria conflictelor din regiune și cum s-a ajuns aici.

Am zis că încerc să îmi văd mai mult de ale mele, dar e greu, și dacă tot citesc știrile astea, o să pun și aici linkuri la cele mai interesante pentru mine, poate vă ajută și pe voi.

Citește mai departeRăzboiul din Ucraina, 9 martie

Dar vai, Rusia a fost provocată

Observ că retorica asta falsă apare tot mai des pe grupurile de Facebook românești. Unii comentatori zic că ei nu au nimic cu războiul, vor pace, dar na, ce se facă și Putin, el a fost provocat de NATO, el a atacat doar pentru a se apăra.

Mă gândesc că trebuie să faci multe acrobații mintale pentru a putea scrie așa ceva, dar hai să facem pe placul celor plătiți în ruble. Să zicem că rușii au fost provocați de o forță malefică. Hai să simplificăm și mai mult, deși aici am ajuns din cauza demenței unui dictator încremenit în trecut.

Întrebare: Dacă cineva te provoacă pe tine la bătaie tu mergi la el acasă și îi omori familia? Asta se întâmplă acum în Ucraina, oamenii sunt uciși acasă la ei.

Bonus, ceva citit pe Facebook despre război, dar nu mai știu sursa:

E foarte ușor să nu fii prost în legătură cu războiul din Ucraina.
Războiul se termină dacă rușii se duc înapoi acasă. Atât. Nu mai mor soldați de ambele părți. Nu mai mor oameni nevinovați. Nu se mai nivelează clădiri. Nu mai există milioane de refugiați. Nu se mai distrug casele și viețile oamenilor. Nimic.

Niciunul din lucrurile astea nu avea loc înainte să ia Putin decizia de a invada Ucraina și niciunul din ele nu ar mai avea loc dacă Putin ar lua decizia să-și aducă armatele înapoi acasă. Nu e nevoie de analize complicate de milioane de pagini ca să poți înțelege cine e agresorul, cine e responsabil sau cine poate să oprească totul.

Cât despre provocarea Rusiei și alte manipulări emise de Putin:

Dupa declararea Independentei Ucrainei din 1991, in anul 1994, prin semnarea tratatului de la Budapesta, Ucraina a cedat Rusiei tot armamentul nuclear (fiind a treia forta de pe glob) in schimbul garantarii suveranitatii si integritatii teritoriale.

Se tot bate moneda pe tratatul de la Minsk, dar primul care a picat e insusi tratatul din 1994 prin simplu fapt ca Rusia a intervenit in 2008 in conflictul din Georgia si ulterior in 2015 in Crimeea pe care a anexat-o ilegal. Cat despre Sua, puteti vedea ca in aceasta perioada, singura implicare a ei, a fost atentionarea Ucrainei de o iminenta invazie si oferirea unui suport militar logistic.

SUA nu a intervenit armat in acest conflict, priveste de pe margine. Una din frustrarile lui Putin fata de SUA, este faptul ca aceasta a sprijin separatistii anti-sistem din Siria iar el a intervenit armat in Siria, sprijinind regimul lui Bassahr al Assad.

Daca urmaresti de-al lungul timpului declaratiile lui, fiind de specialitate, ai intelege ca omul e paranoic inca de la inceputul anilor 2000 ca SUA ar putea ataca din senin Rusia, lucru care de 20 de ani incoace nu s-a intamplat.

Tertipuri de genul diversionisme si asocieri pe care le Putin le inainteaza lumii, sunt tehnici kgb-iste pe care din nefericire, unii mai putin informati si mai naivi le iau in serios, fara sa faca o analiza intr-un context amplu si complex a ceea ce s-a intamplat de-a lungul istoriei in Europa, Orient si SUA.

Citește mai departeDar vai, Rusia a fost provocată