Discuția de la Vali despre românii care nu vor să plătească pentru servicii și se chinuie ei să rezolve, să repare sau să găsească mai ieftin mi-a reamintit de faptul că noi nu prea știm cât valorează o oră din timpul nostru. Chestia asta e justificabilă la 20 de ani, când avem prea mult timp liber la dispoziție și prea puțini bani. Atunci are sens să repari tu, să faci tu, să înveți cum se face, să cauți oferte că poate găsești cu 5 lei mai ieftin.
Și la 60 de ani are sens, că poate ai lăsat-o mai moale cu munca, te apropii de pensie și îți place să meșterești tu, să te bucuri că ai găsit o ofertă bună, că ai mai învățat să faci ceva nou, vorba aia, îți ține creierul în priză.
În schimb goana asta după lasă că fac eu, lasă că învăț eu, lasă că găsesc eu mai ieftin nu prea are sens între 30 și 50 de ani, când se presupune că ai acumulat ceva experiență în domeniul tău și câștigi decent sau chiar foarte bine din profesia ta. Atunci nu prea are sens să îți repari tu mașina, sau să văruiești, sau să construiești nu știu de, decât dacă ai o pasiune foarte mare din șurubărit și reparat și te relaxează asta, meșteritul e viața ta.