fbpx

Etichetă travel

Istanbul în 2025 – pentru că poți vedea 2 continente într-o zi

Am tras o fugă la frații turci în perioada friguroasă, cu speranța că nu va fi foarte aglomerat. Am avut un pic de noroc, am prins 2 zile cu 14 grade, dar după ce am plecat noi a nins și la ei. Câteva idei pe scurt, că pe net găsiți o mulțime de ghiduri despre Istanbul:

Unde să te cazezi?

Recomandarea mea e să alegi cazarea în partea europeană a orașului, în special în zona Sultanahmet sau în apropierea pieței Taksim. Hoteluri sunt destule, între 70 și 130 de euro pe noapte. De aici ai acces facil la principalele atracții turistice și poți explora multe locuri pe jos. Cu 15,6 milioane de locuitori, Istanbulul este uriaș, dar nucleul turistic este relativ compact și bine conectat.

Transportul prin oraș

Sistemul de transport public este destul de eficient și modern, nu mai sunt microbuzele îngrămădite de acum 20 de ani. Pentru șederi mai lungi de două zile, merită să-ți iei un Istanbulkart – cardul prepaid pentru metrou, autobuz și ferry, cu prețuri mai mici decât plata cu cardul de debit. Google Maps este cea mai utilă aplicație, oferind informații precise despre rute și orare. Aveți ce face lejer 2-3 zile prin oraș.

Moscheile

Hagia Sofia, deși impresionantă, vine cu un preț piperat de 25 euro și cozi considerabile. În schimb, Moschea Albastră și Suleymaniye oferă experiențe arhitecturale la fel de impresionante, cu intrare gratuită. În plus, există numeroase moschei mai mici care oferă o experiență mai autentică și intimă.

Croaziera pe Bosfor

Una dintre experiențele musai de făcut este traversarea cu ferry-ul între Europa și Asia. Cu mai puțin de 2 euro, te bucuri de panorame spectaculoase ale orașului. Alternativ, poți opta pentru o croazieră turistică mai elaborată, dar noi am preferat să mergem cu localnicii, uneori de 2-3 ori pe zi.

Shopping în Grand Bazaar

Bazarul necesită cel puțin o zi întreagă pentru explorare, dacă luăm în calcul și străduțele de lângă, pline și ele cu magazine și tarabe. Prețurile nu mai sunt la fel de avantajoase ca în trecut, dar totul este negociabil. Regula de bază: începe cu jumătate din prețul cerut și negociază de acolo.

Puteți schimba lire turcești, dar cam peste tot am plătit cu cardul, inclusiv în autobuze și pe ferry, în bazar acceptă și euro cash, deși cred ca umfla un pic prețul față de lirele lor. Dacă mergeți la shopping nu luați multe bagaje, găsiți destule chestii în bazar. Evident, să nu credeți că totul e de firmă…

Prețuri și plăți

Prețurile la restaurante sunt comparabile cu cele din România, nu vă așteptați la prețuri foarte mici. Street food-ul oferă alternative mai economice și autentice, aici e de gustibus. Am mâncat caracatiță cu 20 de euro și vedere la podul Galata, am mâncat și kebab cu 5 euro pe stradă, aveți destule opțiuni. Am băut și ceai, mai mult decât trebuia.

Aeroportul

Pregătește-te pentru controale multiple de securitate la plecarea din Instabul de pe IST. Din oraș până la aeroport faci cam o oră. Sunt necesare minimum 3 ore înainte de zbor pentru a trece prin cele două scanări ale bagajelor, verificările de securitate (inclusiv control corporal) și potențialele verificări aleatorii ale bagajelor la poarta de îmbarcare. Aveam zbor la 1 noaptea, am ajuns la aeroport pe la 21:00, am stat vreo 15 minute să mâncăm un burger și 15 minute pe scaune, în rest am stat la cozi pentru controale. Nu au ceva cu românii, cu toți turiștii fac la fel.

Ce am ratat și regret

Palatul Topkapi rămâne pe lista pentru următoarea vizită – programul de închidere la 16:30 ne-a prins pe picior greșit. Turnul Galata, deși recomandat de toți, cu taxa de 30 euro și cozi de o oră, poate fi sărit în favoarea altor puncte de belvedere din restaurantele cu terasă din oraș, mergeți pentru poze, dar nu e chiar așa de fascinant pe cât pare pe social media.

Istanbul rămâne o destinație fascinantă care merită explorată timp de cel puțin 2-3 zile. Combinația de istorie, cultură și modernitate creează o experiență unică, iar contrastele dintre Europa și Asia fac din acest oraș o destinație specială. Urmăriți prețurile la biletele de avion, de regulă sunt oferte în jur de 50 de euro la Wizz Air, dacă căutați din timp, cu 2-3 luni în avans.

Despre turismul medical și Turkish Hairlines, în episodul următor. 🙂

Citește mai departeIstanbul în 2025 – pentru că poți vedea 2 continente într-o zi

Un sfert de milion de dolari pentru a crește un copil în Statele Unite?

Găsisem pe Pocket un articol despre scăderea numărului de căsătorii în State care e corelată cu scăderea mare a natalității. Pe scurt americanii nu prea mai vor să facă copiii, deoarece vor să își trăiască viața, vor să își vadă de cariere, nu sunt prea optimiști despre viitor și cel mai important, e scump.

Fraza care m-a marcat e legată de costul creșterii unui copil, experții estimează că la ei îți trebuie cam 250.000 de dolari pentru a crește un copil, în afară de facultate, care și ea e scumpă tare în Sate. Eu știam că era pe la 150k, dar cu inflația asta…

Adăugați la asta faptul că 64% dintre americani trăiesc de la un salariu la altul și lipsa de protecție socială pentru părinți și parcă America nu mai e chiar țara tuturor oportunităților, mai ales dacă vrei și copii.

Citește mai departeUn sfert de milion de dolari pentru a crește un copil în Statele Unite?

Revenge travel în 2022?

În 2020 noi nu am ieșit deloc din țară. Nici nu am fi vrut, pentru că pe lângă pandemie era și foarte complicat să călătorești atunci, regulile din diverse țări se schimbau de la o zi la alta. În 2021 am călătorit, dar mai puțin ca de obicei, ne-am bucurat totuși să îi vizităm pe frații greci pentru un  gyros și un tzatziki.

În 2022 am revenit și noi la normal cu călătoriile. Dar nu doar noi, am senzația că toată lumea călătorește mult mai mult ca înainte. Și dacă vi se pare și vouă la fel, să știți că există un termen pentru asta – revenge travel.

Nu călătorește nimeni pentru a se răzbuna pe cineva, dar cred că mulți am simțit în ultimii 2 ani că a trecut viața pe lângă noi și am fost nevoiți să renunțăm la multe lucruri, iar acum încercăm să compensăm. Să rezervăm o vacanță, să descoperim locuri noi, să ne ducem iubita pe o insulă exotică sau familia într-un resort fain, din astea.

Citește mai departeRevenge travel în 2022?