Acum 2 săptâmâni cei de la MailChimp aveau un concurs pe Twitter, dădeau tricouri gratuite în schimbul unui retweet. Am dat și eu un retweet, mai mult din amuzament, nu credeam că se vor complica să trimită un tricou din America tocmai până în România. Cred că ajunge mai mult transportul decât tricoul. Ghici ce, l-au trimis, azi l-am luat de la poștă și e exact măsura mea. A durat 2 saptămâni să ajungă, din care una cred că a fost făcută pe drumurile din România, la cât de repede se mișcă Poșta Română.
Ce am remarcat e că tricoul este de calitate bună, nu e genul pe care îl arunci la a doua spălare. Al doilea lucru este că nu au pus pe el adresa site-ului sau un mesaj legat de serviciul oferit de ei, email marketing, ci au realizat o grafică simpatică plecând de la mascota lor, celebra maimuță. Cu siguranță voi purta tricoul.
Ce spuneam mai demult rămâne valabil, majoritatate tricourilor primite cadou de la diverse firme ajung în categoria tricouri de purtat prin casă tocmai pentru că nu sunt suficient de bune calitativ sau sunt imprimate agresiv cu “mesajul sponsorului”.
Nimeni nu vrea să devină o reclamă ambulantă, chiar dacă oferi un tricou moca la schimb. În schimb dacă oferi un tricou frumos lumea îl va purta cu plăcere și te vor ține minte. E simplu și e valabil pentru toate materialele promoționale oferite cadou la evenimente sau cu ocazia unor sărbători, conferințe etc: oferiți obiecte utile, pe care lumea să le folosească.