fbpx

Etichetă vin

Vinurile noastre toate

Știu că nu îmbătrânim, ci doar ne crește valoarea, dar eu zic că îți dai seama că te maturizezi un pic când începi să consumi mai puțină bere și mai mult vin, iar calitatea devine mai importantă decât cantitatea.

În ultimii ani am descoperit că sunt fan vin roșu de mic, mai ales Fetească Neagră, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon sau Chianti de la frații italieni, iar vinurile albe ajung mai rar pe lista mea de cumpărături. Dar nu a fost asta a fost revelația principală, ci cât de greșit bem noi românii în general vinul.

Știți cum e, toți cei care produc vin, chiar și din struguri de masă, au impresia că vinul lor e cel mai bun, important e să fie servit rece sau șpriț. Nu că aș avea ceva cu șprițul, dar după ce începi să mai citești, să mai vorbești cu somelieri, să mai testezi cu propria gură, descoperi că avem mulți specialiști dar cunoștințe cam puține.

Mai jos niște greșeli făcute și de mine de-a lungul timpului când vine vorba de consumul de vin, și ce am învățat din ele.

Citește mai departeVinurile noastre toate

O etichetă de vin 2.0

Nu credeam că o să văd așa de curând în România o etichetă a unui vin updatată pentru a cuprinde elemente moderne de promovovare. Totuși, cea de la Cramele Recaș mi-a plăcut. Au trimitere către pagina de Facebook care văd că e activă, cod QR cu informații suplimentare, ba chiar și o adresă de email pentru a primi feedback de la clienți. Un vin cu adevărat 2.0, deschis către clienți, aș spune.

Sunt lucruri mici, ușor de inclus pe etichetă, dar care pot ajuta la convertirea unui client ocazional într-unul fidel. E păcat că sunt mulți producători care nu văd dincolo de etichetă și ignoră posibilitatea de a o folosi ca un vehicul de promovare și fidelizare.

Citește mai departeO etichetă de vin 2.0

Poveste cu vinuri

Până acum vreo 5-6 ani obișnuiam să nu beau vin deloc. Berea era la putere, berea era pe primul loc, berea era cea mai tare, că deh, când ești student contează cantitatea și prețul, nu calitatea și vechimea. Numai că am fost la o petrecere unde se bea exclusiv vin, și încă vin sec. Mi-a plăcut, mai ales că a doua zi m-am trezit fără dureri de cap, mahmureală sau greață. Probabil și vinul era unul bun, fără chimicale.

De atunci am aprofundat mai mult subiectul, dacă pot să îi zic așa. Am învățat să disting între un vin făcut din apă și chimicale și unul făcut numai din struguri. Am băut vinuri în Spania, Franța, Italia, Moldova și desigur, România. Am învățat că în țara noastră avem niște soiuri extraordinare de vin, care din păcate nu sunt promovate cum trebuie în afară. Am învățat că dacă vezi în hypermarket un vin făcut în Franța la doar 7 lei nu înseamnă că acel vin e și bun, doar pentru că e străin. De multe ori am ajuns să punem echivalent între străin și mai bun, uitând de produsele noastre românești, care sunt superioare.

A da, și am mai făcut ceva pe tema asta a vinului, am mers la mai multe degustări de vin. Numai anul ăsta am participat la vreo 3, și pot să spun că îmi place la nebunie. Ieri dimineață când am primit invitația de la Icar Tours și Vinia pentru o degustare de vinuri la Hotel Decebal din Bacău am zis da imediat, mai ales că erau niște vinuri interesante în meniu: Sauvignon Blanc din 2003, Grasă de Cotnari, Busuioacă de Bohotin, Merlot&Fetească Neagră Bohotin Crama 9 (o noutate), Cabernet Sauvignon Bohotin Crama 9 și Limoncello di vino la final. Așa-i că vă lasă gura apă?

Am mers la degustare cu Cristi și Andra, pentru a face schimb de impresii.

Pentru cei care nu au mai fost la degustări de vinuri, o regulă foarte importantă este că fiecare vin trebuie turnat în paharul lui, pentru a nu se amesteca aromele, iar după fiecare sortiment degustat trebuie să guști o bucățică de brânză sau cașcaval pentru ca papilele gustative să nu fie induse în eroare de sortimentul anterior. Pot să spun că evenimentul a fost impecabil, am avut atât pahare pentru fiecare vin testat cât și brânzeturi, pe lângă vinuri bune. Am mai fost la degustări de vin unde goleam paharul într-o găleată și ni se turna vinul următor în același pahar și credeți-mă, nu e deloc în regulă, practic nu mai simți esența fiecărui vin.

Mi-a plăcut că enologul de la Vinia a spus povestea fiecărui vin în parte și nu s-a sfiit să răspundă la întrebările incomode din public, cum ar fi cele legate de utilizarea denumirii Grasă de Cotnari. Adevărul este că nu doar Cotnari are vii în această zonă, ci și Vinia, și conform legislației orice produs provenind din această regiune care îndeplinește condițiile de calitate prevăzute de lege poate utiliza denumirea de Cotnari. Ar fi ca și cum cineva ar dori să înregistreze Iași ca marcă înregistrată și nimeni să nu mai poată folosi această denumire. Cel puțin asta am înțeles eu.

Per total a fost un eveniment foarte plăcut, unde am descoperit că și Cabernet Sauvignon Bohotin de la Vinia e pe gustul meu, deci urmează să mai aprofundez problema, pardon, vinul. Pe blogul Icar este un articol despre degustare.

[mudslide:picasa,0,mariuss.sescu,5684076882716168289]

Dacă aveți ocazia să mergeți la o degustare de vinuri nu ezitați, sigur plecați acasă cu niște informații în plus.

Voi ce preferați, vinul, berea sau băuturile tari?

Citește mai departePoveste cu vinuri

Vin ieftin și bun. Există așa ceva?

Producătorii de vinuri românești vând apă cu alcool și zahăr în loc de vin. Asta e ultima stire care a agitat televiziunile și site-urile de stiri zilele astea. Conform experților laboratorului oficial al Uniunii Europene, printre băuturile ce pretind a fi vinuri dar nu sunt se află:

  • “Strămoșesc” și “9 poloboace” produse de SC Vinexport Trade Mark Focsani;
  • “Perla Dunării” produs de SC Vinton Galati;
  • “Buchet”, vin de masă demisec rosu și alb produs de Casa de Vinuri Zorești Buzau;
  • “Babanul”, un vin de masă rosu și alb, produs de Murfatlar;
  • “Alb Nobil”, un vin de masă demisec alb, fabricat de SC Rom Cas Srl Dâmbovițababanul

Că Babanul este o substanță plină de chimicale ce doar poartă denumirea de vin o știe toată lumea. Nu cred că este cineva cu cel puțin un neuron activ care să dea 5 lei pe o sticlă de 2 litri de amestec de apă, zahăr și alcool crezând că el cumpără un vin de calitate, produs prin fermentație naturală din cei mai dulci struguri.

Cred că același lucru e valabil și pentru vinurile la 0,75 litri din hypermarketuri. Când dai 7 lei pe un asemenea vin nu poți avea pretenția să fie un vin natural, mai ales dacă scrie pe el Made in France. Să o luăm logic, numai sticla costă 1-1,5 lei. Adaugă la sticlă eticheta de minim 1 leu, ambalarea, transportul, marketingul, discounturile acordate distribuitorilor și ajungi să constați că ar trebui ca vinul, substanța care se află în sticla aia, să fie oobținută fără nici un cost. Nu se poate. Nu mai zic nimic de profituri.

Soluția? Chimicale cât cuprinde. Dintr-un butoi de apă, câteva kilograme de zahăr, niște alcool, coloranți și amelioratori de aromă obții un vin care arată mai bine decât cel natural.

Discutam cu un amic chiar zilele trecute și spunea că nu ai cum să găsesți un vin care să fie fără chimicale la mai puțin de 15-20 de lei sticla. Abia de acolo încep discuțiile despre vinuri bune. Tipul știa ce zice, lucrând la unul din producătorii mari de vinuri din România. Cum ar veni, informații din interior, de la sursă.

Vrei un vin natural și la un preț bun? Singura șansă e să mergi la țară, să îl cumperi direct de la micul producător, țăranul ce are câteva hectare de vie și e dispus să vândă ieftin, deoarece el nu cheltuie bani pe etichete, marketing și distribuție. Cel puțin din câte știu eu, la țară poți să cumperi 1 litru de vin bun cu 3-4 lei. Fără chimicale, fără zahăr și fără dureri de cap a doua zi după ce l-ai băut.

Voi de la ce preț credeți că se găsesțe un vin bun în magazine? Și cel mai important, ce vinuri preferați?

Citește mai departeVin ieftin și bun. Există așa ceva?