Plecând de la articolul despre frecatul mentei în companiile mari discutam zilele trecute cu un prieten despre tinerii care intră pe piața muncii, ce valori au ei, cât de muncitori sunt, ce îi motivează. Și concluzia amândurora e tristă, economia merge așa de bine încât orice fraier se poate angaja acum, iar tinerii profită de asta și nu muncesc pentru a deveni mai buni. Caută scurtături, visează doar branding personal, salarii mari, reputație, dar când vine vorba de pus osul la muncă le dă cu virgulă.
Nu vreau să sun ca un bătrân din acela senil care începe toate poveștile cu Pe vremea mea…, dar când am început eu să muncesc, pe vremea când încă se mergea la interviuri sunând la anunțurile din ziare, chiar trebuia să tragi pentru a găsi un job decent, iar dacă voiai salariu mai mare trebuia să te perfecționezi, să citești, să devii mai bun, să arăți șefilor că meriți suta aia de lei în plus. Chestii banale, dar care în perioada asta sunt luate la mișto, vrem să ne crească salariul pentru că a crescut economia, nu pentru că noi suntem mai productivi sau vindem mai bine sau aducem mai mulți bani în firmă.
Am auzit multe povești cu tineri angajați pe salarii mari cu experiență zero, cărora li s-a urcat la cap că ei au valoare, când de fapt doar aveau noroc pe o piață/industrie/economie în creștere. Partea mișto e că ei sunt primii loviți când economia se clatină, când managerii încep să se uite pe productivitate versus salariu, si rămân doar oamenii care chiar știu să muncească. Știu, încă e bine acum, dar și când nu va mai fi….
Esența e asta, un om bun pe felia lui, care își face treaba cum trebuie, găsește oricând de muncă, fie că e criză, fie că economia duduie. În schimb unul fals, care doar pretinde că muncește dar nu are experiență și nici dorința de a deveni mai bun, își găseste doar joburi slab plătite când economia se clatină.
Sper să vină cât mai târziu clipa aia, să mai crească economia câțiva ani, dar dacă ești tânăr nu strică să te uiți în oglindă și să te întrebi sincer: eu sunt bun la jobul meu, aduc valoare firmei sau doar mă prefac și frec menta pentru salariul lunar? Dacă răspunsul e frec menta, nu strică o reevaluare a priorităților în viață, că nu ai nimic de pierdut.
Sunt de acord in oarecare masura, insa zic sa privim si partea cealalta a paharului – cate companii nu profita de nestiinta tinerilor si si ii angajeaza cu 2000 ron pe un job de 3500 ron? Cati tineri din provincie nu se angajeaza pe salarii mizere pentru a fi capabili sa isi plateasca chiria? Am fost angajata pe 3100 ron, venind in locul unui tip care castiga 5500 ron – aceeasi activitate, nicio diferenta. Explicatia? Nu cunosteam piata, nu stiam cat sa cer. Am muncit si pana la 11 noaptea. Hai sa recunosteam ca ok, poate unora nu le place munca, insa multe companii (sincer, as tinde sa spun ca toate) profita de nestiinta si naivitatea angajatilor.
Asadar, inteleg dorinta oricui de a se afirma cat mai repede, de a-si deschide o afacere cat mai repede si a avea un salariu decent imediat cum te angajezi. Stam in facultate pana la 23 ani (licenta+master), de cand ne angajam pana cand reusim sa obtinem o situatie decenta trec 3-5 ani. 28 ani, vrem si o relatie/familie, dar si sa calatorim si sa ne distram. Mai trec 2-3 ani. 30 ani, ok, ne casatorim, parca nu am face un copil imediat. 32 ani – hmmm, facem un copil. E chinuiala in primii ani de viata cu un copil, renunti la multe tu ca parinte si traiesti cu frica faptului ca nu ai cu ce sa il cresti. Devine adolescent, parca se mai rupe de tine, dar ai 45 de ani. Ce mai faci atunci? Poti face multe, dar tineretea s-a dus totusi.
Am omis detalii precum credite, masina etc.
Este perfect normal ca din ziua 1 a angajarii, orice domeniu ai avea, sa fii platit suficient cat sa traiesti decent. Ce inteleg prin decent? Sa iti poti plati singura o chirie intr-o garsoniera macar, sa te hranesti sanatos, sa iti permiti sambata seara sa iesi in oras si minim 2 vacante pe an. Hai sa calculam cum putem face asta cu salarii de 2000-2500 ron. Este practic imposibil. Deci, sincere felicitari celor cu un strop de noroc.
Este adevarat, sunt si multi incompetenti, nepoti de-ai nu stiu cui, baieti de bani gata, etc., insa nu la ei fac referire aici, ci la oamenii normali, care obtin job-uri prin puterilor lor.
Cred că ai sărit partea cu tinerii care sunt plătiți bine deși sunt incompetenți și nu au chef de muncă. În rest sunt de acord cu tine, munca valoroasă trebuie să fie plătită pe măsură.