Viața reală nu e strălucitoare ca cea de pe net

Am mai zis-o și eu de multe ori, nu credeți tot ceea ce vedeți și citiți pe internet, mai ales pe Facebook. Și nu mă refer doar la știri, ci și la ceea ce postează prietenii noștri.

Sunt foarte multe persoane care proiectează online o imagine artificială, ce nu are legătură cu realitatea, și dacă ar fi să credem că prietenii noștri merg numai prin concedii de lux, au joburi super tari, prieteni iubitori și fiecare zi e plină de surprize plăcute, atunci am trece dintr-o depresie în alta.

În realitate toți avem zile proaste, mai suntem bolnavi din când în când, mai pierdem prieteni dragi, jobul uneori e ok alteori ne scoate din minți, banii uneori sunt destui alteori nu știm cum să îi mai lungim, prietenii ne sunt aproape sau ne înjunghie pe la spate. Asta e viața reală, doar că unii o filtrează intens, și ceea ce vedem pe net este jumătatea plină a paharului.

Plus că mulți dintre noi am fost crescuți cu impresia că noi suntem mai speciali, mai deosebiți, și când a trebuit să luăm viața în piept și să ne angajăm ca vânzători pe 200 de euro în loc să fim manageri cu 5000 de euro nu știm pe cine să dăm vina, doar părinții ne-au zis că suntem speciali, că vom avea un viitor luminos. Și facem asta și cu copiii noștri.

Why people under 35 are so unhappy

Great careers take years of blood, sweat, and tears to build—even the ones with no flowers or unicorns on them—and even the most successful people are rarely doing anything that great in their early or mid-20s.

It’s pretty straightforward—when the reality of someone’s life is better than they had expected, they’re happy. When reality turns out to be worse than the expectations, they’re unhappy.

Social media creates a world for Lucy where A) what everyone else is doing is very out in the open, B) most people present an inflated version of their own existence, and C) the people who chime in the most about their careers are usually those whose careers (or relationships) are going the best, while struggling people tend not to broadcast their situation. This leaves Lucy feeling, incorrectly, like everyone else is doing really well, only adding to her misery.

Cât despre pasiunea aia pe care odată ce o descoperi te poate ajuta să îți trăiești viața cu plăcere, în timp ce faci și bani, adesea e o iluzie, chiar și cei care își iubesc jobul uneori urăsc ceea ce fac:

Look, here’s another slap in the face for you: every job sucks sometimes. There’s no such thing as some passionate activity that you will never get tired of, never get stressed over, never complain about. It doesn’t exist.

Și despre cum se schimbă prieteniile pe măsură ce înaintăm în vârstă. Social media influențează și ea felul în care interacționăm cu prietenii noștri:

By middle-age, people have likely accumulated many friends from different jobs, different cities, and different activities, who don’t know each other at all. These friendships fall into three categories: active, dormant, and commemorative. Friendships are active if you are in touch regularly, you could call on them for emotional support and it wouldn’t be weird, if you pretty much know what’s going on with their lives at this moment. A dormant friendship has history, maybe you haven’t talked in a while, but you still think of that person as a friend. You’d be happy to hear from them and if you were in their city, you’d definitely meet up.

A commemorative friend is not someone you expect to hear from, or see, maybe ever again. But they were important to you at an earlier time in your life, and you think of them fondly for that reason, and still consider them a friend.

Facebook makes things weird by keeping these friends continually in your peripheral vision. It violates what I’ll call the camp-friend rule of commemorative friendships: No matter how close you were with your best friend from summer camp, it is always awkward to try to stay in touch when school starts again. Because your camp self is not your school self, and it dilutes the magic of the memory a little to try to attempt a pale imitation at what you had.

The same goes for friends you only see online. If you never see your friends in person, you’re not really sharing experiences so much as just keeping each other updated on your separate lives. It becomes a relationship based on storytelling rather than shared living—not bad, just not the same.

Concluzia e simplă: viața nu e mereu roz, deci nu credeți tot ceea ce postează prietenii voștri pe net, pe care apropo, ar trebui să îi mai sunați din când în când, nu doar să îi urmăriți pe Facebook, dacă vreți să păstrați prietenia cu ei. Și până ajungeți să vă găsiți jobul ideal, unde să fiți pasionați de ceea ce faceți, aveți mult de tras!