fbpx

Să nu ne obișnuim prea mult cu vremurile bune

Eram zilele trecute într-un webinar despre investiții și cei mai mulți dintre tinerii investitori erau foarte entuziasmați de bursă, că e pe creștere, în 2021 indicele
ETF BET a crescut cu aproape 24%, în ultimele 12 luni cu 44%, ce mai, totul e roz și economia va crește, și la noi și afară. Bogdan a încercat să le explice entuziaștilor că bursa și economia nu cresc mereu, dacă scoți 8% randament anual pe termen lung zici merci, dar e cam greu să vizualizezi asta, când tu ai prins doar anii de glorie. Dar și când vin vremurile tulburi…

Ce se întâmplă în ultimul an este că în majoritatea țărilor dezvoltate guvernele au sprijinit firmele și persoanele fizice cu bani – helicopter money. Oamenii și firmele au cheltuit mai puțin cât timp am stat închiși prin casă, au făcut economii, iar multe firme și industrii au crescut mult pe bursă pentru că aveau cerere de produse și servicii (construcții, tehnologie, servicii, food delivery, magazine și platforme online etc).

După ce restricțiile au fost relaxate oamenii au început să cheltuie mai mult, vedeți acum că toată lumea e prin concedii, mulți caută să investească, să deschidă afaceri, să construiască, să își schimbe jobul, să facă ceva cu economiile. Avem și inflație, dar avem și mult optimism, exagerat de mult chiar. Oamenii s-au săturat de izolare, de stat degeaba, vor să trăiască, să călătorească, să recupereze anul pierdut.

Sper să țină vremurile astea, să meargă în continuare economia, să crească bursele, dar realistic vorbind, creșterea asta nu va continua la nesfârșit.

Țin minte cum era înaintea crizei din 2008, când toată lumea spărgea bani aiurea și imobiliarele erau chiar mai scumpe ca acum prin unele orașe. Țin minte cum a fost și pe bursa românească la finalul lui 2018, când Ordonanța 114 a făcut indicele ETF BET să pice cu 12% într-o singură săptămână, multe companii listate pe bursă au picat cu mai mult de 20%. Deci economia nu merge mereu doar în sus.

Ce zic aici nu are legătură neapărat cu investițiile, ci cu educația financiară. Dacă acum vă merge bine nu vă aruncați la investiții nechibzuite pe ideea că mereu vom avea creștere de 2 cifre.

Planificarea pe termen lung, fondul de urgențe pentru 6 luni, diversificarea veniturilor și a investițiilor, chestiile astea nu se demodează niciodată. Numai zic.

Recomandă

2 Comentarii

  1. Cum era expresia aia, Vremurile grele creează oameni puternici. Oamenii puternici creează vremuri ușoare. Vremurile ușoare creează oameni slabi. Oamenii slabi creează vremuri grele

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *