Nu am mai folosit telefoane Xiaomi din 2015, deci nu știam la ce să mă aștept când am primit un Xiaomi Mi 10T lite 5G în teste. Știam că s-au ridicat puternic ca brand, că sunt pe locul 3 la vânzări în Europa acum, știam că au prețuri bune raportat la specificații și finisare, că lumea îi recomandă, și eram curios. Pot să zic că telefonul mi-a depășit așteptările la cât costă, adică 1300 lei la abonament Orange sau 1600 lei la liber, versiunea cu 128 GB. Am văzut că este și o versiune cu 64GB la 1300 lei, la liber.
Telefonul e primit în teste prin Orange Smartphone Tester la începutul lunii, acuși îl trimit înapoi, dar înainte să fac asta pun mai jos câteva idei despre el.
Pe scurt Xiaomi Mi 10T lite 5G e un telefon cu un raport bun preț/dotări, mai ales dacă vreți un model cu 5G, că poate locuiți în orașeele ce au deja acoperire sau nu vreți să îl schimbați prea curând.
Specificații
- display IPS LCD de 6.67 inch cu rezoluție 2400×1080 pixeli, rată de refresh de 120Hz, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 5, HDR10
- procesor Qualcomm Snapdragon 750G de tip octa-core cu 2 x ARM Cortex-A77 la 2.2 GHz și 6 x ARM Cortex-A55 la 1.7 GHz, Adreno 619 GPU
- 6 GB memorie RAM, 128 GB spațiu de stocare;
- 5G SA + NSA, 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 5.1, NFC, USB Type-C, GPS, GLONASS, BDS, Beidou, GALILEO
- Android 10 cu MIUI 12;
- cititor de amprentă amplasat lateral, jack audio de 3.5mm pentru cei old school, port infraroşu, radio FM, acustică Hi-Res, difuzoare stereo;
- 4 camere, prima de 64 Megapixeli cu senzor Sony IMX682, f/1.89 flash LED, a doua de 8 Megapixeli de tip ultrawide la 120 de grade, f/2.2, a treia de 2 Megapixeli pentru adâncime de câmp și a patra de 2 Megapixeli pentru macro
- filmează 4K la 30 fps, iar cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.45 filmează la 1080p cu 30 fps
- baterie de 4820 mAh cu încărcare rapidă până la 33W
- dimensiuni 165.3 x 76.8 x 9 mm, 214.5 gr
În pachet este telefonul, cablul de încărcare rapidă cu încărcătorul rapid, cheița pentru SIM și o husă din silicon de calitate bună.
Unboxing complet aici:
Design
Ecranul e mare, 6,67 inchi, cu notch pentru camera frontală încorporat direct în ecran, începe să îmi placă ideea, obții mai mult spațiu util. Are și Corning Gorilla Glass 5. Pe lângă USB-C are și mufă jack în partea de jos, poate vreți să ascultați FLAC-uri pe el. 🙂
Un element interesant este că senzorul de amprentă nu e încorporat în ecran sau pe spate, ci direct în butonul de pornire de pe lateral, și e foarte rapid. În mână stă bine, eu l-am folosit cu husa din pachet și nu l-am scăpat niciodată, dar eu am mâini mari, dacă vreți ceva finuț și micuț nu e pentru voi.
Performanță
Procesorul e unul nou, Qualcomm Snapdragon 750G, mai eficient ca și consum energetic și mai bun în teste decât Snapdragon 765, care venea de obicei pe multe modele din gama medie.
Adăugați o baterie de 4820 mAh și obțineți un telefon ce se poate duce în 2 zile de autonomie, folosit normal. Plus încărcare rapidă.
Ecranul este IPS, nu AMOLED, dar e la 120 Hz, culorile sunt vii, în prețul ăsta nu sunt multe telefoane cu Amoled.
Fotografii făcute cu telefonul:
Camerele sunt ok, sistemul cu 4 senzori își face treaba și la fotografii cu unghi larg, și la macro, iar Night Mode chiar ajută la fotografiile făcute noaptea, deși nu e la fel de rapid ca pe modelele de top.
Nu vă așteptați ca fotografiile să fie la nivelul unui flagship de 1000 de euro, dar în zona asta de preț pot spune că face fotografii excelente. Filmarea e la 4K maxim cu 30 fps, decentă.
Toate fotografiile sunt aici:
Interfața de operare
Telefonul vine cu Android 10 și interfața de operare proprie, MIUI12. La MIUI11 am înțeles că mai erau probleme cu traducerile în română , dar au nu am văzut nimic ciudat prin meniuri, semn că au adaptat mai bine localizarea pentru România. Nu sunt multe aplicații preinstalate, ceea ce e ok.
Alternative la el, tot telefoane cu 5G? Samsung Galaxy A51 cu 5G la 1500 lei, dar bateria e mai mică și are spatele din plastic, Huawei P40 Lite la 1400 lei dar vine fără servicii Google, Motorola Moto G 5G Plus, dar e un pic mai scump, cam 1800 lei. Vă zic prețurile aproximative la liber, la abonament depinde de operator, tip abonament etc.
În concluzie, Xiaomi Mi 10T lite 5G e un telefon mid range cu 5G bun, cu specificații peste ce găsiți la concurență în banii ăștia.
Ce aplicații preinstalate are pe el de la Xiaomi? Pot fi scoase?
La prima vedere:Calculator Mi, telecomandă Mi pentru infrarosu, Mi Browser, Mi Community – un fel de forum, Teme, Muzică Mi, Mi video pentru clipuri. Unele dintre ele văd că pot fi dezinstalate.