Cum l-am concediat pe Moș Crăciun

Da, l-am concediat. Știu că sunt rău, dar nu se mai putea așa. Mai întâi Moș Crăciun m-a pus să cumpăr cadouri pentru toată familia, ca să am ce pune sub brad. Nu am luat chestii scumpe, dar tot m-a convins să cumpăr mici atenții pentru cei dragi. L-am ascultat, că deh, doar o dată-i Crăciunul. Am rezolvat toată familia într-o zi.

După asta m-a pus să cumpăr jucării pentru aia mică, că deh, e primul ei Crăciun când înțelege ce se întâmplă în jur și trebuie ca moșul să fie darnic. L-am ascultat, nu se putea să nu îi cumpăr jucării Dianei. Am înțeles-o și pe asta.

După asta l-am concediat. Știți de ce? Pentru că a întrecut măsura. Pentru că Moș Crăciun tot insista să îmi cumpăr și eu un cadou acum, de Crăciun, deși i-am zis că nu am găsit nimic interesant acum și aștept reducerile din ianuarie, când mai ales la haine sunt niște reduceri pe cinste, și eu plănuiesc să umblu puțin la garderobă. El nu și nu, cumpără acum, doar o dată e Crăciunul, știți poezia. Toate reclamele spun că trebuie să cumperi acum, cum să nu cumperi?

L-am concediat pe Moș Crăciun pentru că era prea insistent, pentru că nu avea nici un sens pentru mine să îmi cheltui toți banii acum. Toate reclamele TV spun cumpără, cumpără, dar prețurile sunt cele obișnuite, nu văd nicăieri reduceri! Nu mersi, acum am tot ce îmi trebuie.

În locul lui Moș Crăciun eu îl aștept pe Moș Reducere, care începe să apară după 15 ianuarie, cu reduceri ce trec adesea de 50%, mai ales la haine și încălțăminte. Moș Reducere mi se pare mai atractiv decât Moș Crăciun, cel puțin pentru mine. Moș Reducere e mai atent cu bugetul meu. Dacă tot e să cheltui bani, măcar să prind și niște oferte bune, nu-i așa?

Stați liniștiți, Moș Crăciun e ok, nu s-a supărat prea tare, după ce l-am concediat a plecat în vacanță prin Australia, alături de doamna Crăciun. Paparazi l-au recunoscut cu greu pe plajă:

Revenind la Moș Reducere, care vine acuși. Am văzut mulți prieteni care își cheltuie toți banii pe cadouri scumpe pentru ei și pentru ceilalți acum, de sărbători, iar la începutul anului, când apar ofertele tentante, oftează și înghit în sec pentru că pușculița e goală. Nu înțeleg principiul ăsta, de a cheltui de parcă nu mai e ziua de mâine. Ok, trebuie să faceți cadouri, dar pot fi simbolice, nu trebuie să cheltuiți tot salariul și să vindeți un rinichi pentru a simți magia Crăciunului.

Nu e mai bine să păstrați niște bani pentru perioadele cu reduceri reale ? De asta eu l-am înlocuit pe Moș Crăciun cu Moș Reducere. Începutul de an mă va prinde cu bani în buzunar, gata de cumpărături, iar comercianții sigur vor veni cu oferte. Depinde de ei cât de convingători vor fi, pentru a scoate banii de la mine.

Voi cu cine lucrați de obicei, cu Moș Crăciun sau cu Moș Reducere?

Recomandă articol

18 Comentarii

  1. Cred că mulți romani l-au concediat pe Mos Craciun de ceva vreme, adica aia care se uita si la buget. Altii fac imprumuturi ca sa se sparga in figuri de Craciun. Da, mos Reducere pare un mos mai ok, și eu vreau sa imi iau prin ianuarie februarie niste echipament sportiv pentru munte, daca prind oferte mai bune.

  2. Pentru mine Craciunul e un moment special, in fiecare an in ajun vine Mos Craciun la noi in casa si sta de vorba cu copii adunati(Yannis si cei ai prietenilor) apoi imparte daruri tuturor.
    Nu prea fac economii de Craciun, din contra! Dar nici nu cheltui toti banii din cont.
    Am timp tot anul de economii 🙂

    • @paul – am zis și eu, pentru aia mică am cumpărat jucării, dar când vine vorba de mine prefer să aștept niște oferte la ce mă interesează, nu să cumpăr doar pentru că e Crăciunul. Chiar vorbeam cu Mihaela și i-am zis că nu vreau nimic acum, prefer să mai aștept puțin.

  3. Eu am vrut să mă fac Moş Crăciunul meu şi să-mi iau telefonul de la oferta vodafone. Dar, abonamentul mi se pare cam piperat şi doi, mi-am uitat buletinul la Iaşi. Aşa că nici pe Moş Reducere nu cred că o fac. 😀

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *