fbpx

Una din fricile mele este că generația copiilor noștri va crește cu impresia că bunăstarea economică e normală, garantată, și vor începe să critice orice chestie legată de apartenența la Uniunea Europeană, pe curentul naționalist pe care îl vedem deja.

Știți cum e, atunci când o duci mereu bine e cam greu să îi crezi pe cei care îți zic că în urmă cu 15-20 de ani mulți români o duceau foarte rău, făceau foamea. Gândiți-vă că sunt tineri de 18 ani care nu știu ce înseamnă o Românie în afara UE, că erau la grădiniță în 2007. Nu mai zic de vremurile din comunism, deja par din romanele SF.

Și e cam trist să descoperi pe barba proprie că UE are defectele ei, dar plusurile sunt mult mai mari, cam cum fac acum englezii, care trăiau cu impresia că încă sunt un mare imperiu, dar sunt afectați puternic de Brexit, probabil mult mai mult decât țările din Uniune.

De aia zic că e bine uneori să ne amintim cum era România înainte de 1 ianuarie 2007, când am intrat în UE. Și cu cifre, și cu povești despre vremurile alea.

Cu vreo 4 zile în urmă mergeam liniștit pe stradă cu mașina, aproape de centru, și un tip s-a aruncat efectiv în stradă, a decis el că fix acolo ar fi un loc bun să își creeze o trecere de pietoni proprie. În alte vremuri i-aș fi zis ceva de dulce, acum doar am frânat, l-am lăsat să treacă și m-am bucurat că încă am reflexe bune.

Ieri tot așa, eu la volan, mașina din față semnalizează că face stânga, eu mă asigur și semnalizez ca să trec pe prima bandă, că erau două benzi pe sens, dar din spate vine brusc o mașină cu numere galbene care aproape că mă rade, cu un pui de Schumacher la volan, calculase el că se încadrează la milisecundă. Idem și aici, nu mai zic nimic, am avut reflexe să opresc la timp.

Și de asta dragii mei, am ajuns să cred că nouă ne trebuie cursuri de condus preventiv, nu cursuri de condus defensiv. Diferența e simplă, acum la volan nu mai e suficient să te aperi de ceilalți, trebuie să previi, să anticipezi tâmpeniile pe care urmează să le facă alții în trafic.

Dacă vă uitați la reclamele pentru mâncare de la televizor probabil ați observat că mereu bucătăriile din imagini sunt perfecte, cu mobila imaculată, parchetul alb pur și toate tacâmurile aranjate la milimetru. Nu mai zic de cel sau cea care gătește, arată de parcă ar fi scos din cutie, cu un șorț impecabil și un zâmbet imens de bucurie că a gătit, nu transpirat și obosit, după 3 ore de lucrat pentru o ciorbă.

Mereu când văd spoturile astea eu mă gândesc cât de credibile sunt, pentru că în realitate știm cu toții că într-o bucătărie unde se gătește pe bune mobila bucatarie are diverse pete și urme de alimente în 50% din timp, pe jos trebuie să aspiri podeaua minim de 2 ori pe zi, iar bucătarul de obicei are treningul acela de stat prin casă și un tricou cu niște pete de la meniul de ieri, că nu toți ne-am născut chefi, majoritatea vrem doar să mâncăm rapid o mâncare cinstită.

Zic bine?

Cineva întreba pe un grup dacă e ok să ceară 2000 lei lunar pentru 40 de articole și 10 postări pe social media scrise în fiecare săptămână, adică 1 articol pe oră cel puțin. Nu știu dacă era pe bune sau la mișto, dar am zâmbit amar.

A scris și Victor despre asta în ultimul său newsletter, ăsta e unul din motivele pentru care ne-am umplut de articole slabe, de postări stupide pe rețelele sociale și în general de gunoi pe internet. Nimeni nu mai scrie povești, articole care să captiveze, toți fac SEO cu copy paste din articole în engleză și Google translate. Unii pentru că nu pot să creeze ceva original, alții pentru că sunt leneși, cei mai mulți pentru că au de produs conținut la normă, cât mai ieftin.

Apropo de costul apei la restaurantele din România, care uneori e mai scumpă decât un suc sau o bere, mi-am amintit de o fază care m-a mirat prima dată când am ajuns în Grecia – prețul apei plate îmbuteliate servită în restaurante era același cam peste tot, 50 de cenți pentru o sticlă de 0,5 litri și 1 euro pentru sticla de 1,5 litri, indiferent că mergi la cea mai ieftină tavernă sau cel mai fițos restaurant. Asta înseamnă normalitatea.

Plus că în multe locuri poți cere apă de la robinet, de exemplu la cafea primești automat și un pahar de apă, nu se tem grecii că sărăcesc.