Mă uitam pe topul realizat de Revista Biz, Top Social Brands 2015, și mă gândeam cu câte dintre ele am interacționat pe online sau le-am văzut făcând campanii faine. Evident, sunt subiectiv, nu toate sunt branduri din zona mea de interes, deci e imposibil să le remarc pe toate pe net, dar concluzia mea e că până pe la poziția 30 topul are sens, cam acelea sunt brandurile cele mai active, și clasamentul e real, sunt brandurile pe care le vezi constant cu campanii pe Facebook, bloguri, spoturi pe Youtube, branduri care comunică în timp real, îți răspund la tweeturi, interacționează în comentarii, din astea.
De la poziția 30 eu cred că mai e de lucru. Nu neapărat că nu sunt branduri active online, dar pe unele dintre ele le văd postând rar pe rețelele sociale, nu răspund la întrebări, nu interacționează, doar comunică mesajul și ignoră feedback-ul, deci cred că topul per ansamblu poate fi luat ca un index al brandurilor care fac chestii pe online, nu ca un top absolut, ăsta e, garantat 100%.
Probabil brandurile pe care le remarc eu sunt acelea unde deciziile de comunicare real-time se iau mai greu, trebuie aprobate mesajele, trecute pe la directorul de marketing, apoi publicate de omul de social media sau de cei din agenție. Dar se rezolvă în timp sper.
Pentru mine cel puțin, un brand activ în social media nu înseamnă doar campanii pe bloguri, Youtube sau Facebook, niște virale, ci comunicare în ambele sensuri, atenție pentru opinia clientului.
Voi ce ziceți?
Top Social Brands 2015 este rezultatul unei analize complexe a activitatilor desfasurate de brandurile active in social media, in intervalul 1 ianuarie 2014 – 31 ianuarie 2015.
In analizarea brandurilor au fost luate in calcul toate tipurile de activitati care pot fi desfasurate pentru promovarea in social media: blog de companie / blog de brand; campanii pe bloguri; pagina de Facebook, campanii pe Facebook; Facebook Ads; aplicatii pe Facebook; cont de Twitter; campanii pe Twitter; profil actualizat pe Wikipedia; cont Flickr; cont YouTube; cont Google+, cont Instagram; cont Pinterest, spoturi virale; site-uri de user-generated content; initiere sau sponsorizare a unor evenimente dedicate blogosferei sau mediilor sociale; activitati de customer care si de recrutare prin intermediul canalelor de social media; actiuni de endorsare a campaniilor din social media pe TV sau alte medii traditionale.




