Problema cu cerșetorii care vin și îți cer mâncare

Clipul ăsta a început din nou să circule pe Facebook, după ce a fost lansat anul trecut. Da, e făcut pentru a genera reacții virale, în primul rând și eu aș suspecta un tânăr care nu pare înfometat, e îmbrăcat ok dar vine și îmi cere mie de mâncare, de asta majoritatea oamenilor care stăteau la masă l-au refuzat, dacă poți munci de ce cerșești mâncare?

Dar nu asta mă deranjează, orice clip care atrage atenția asupra problemelor sociale e binevenit.

Concluzia inițială e simplă, oamenii care știu ce înseamnă foamea sunt mai dispuși să împartă puținul pe care îl au cu ceilalți decât cei care o duc bine. Dacă toată viața ta ai avut parte de mâncare bună, casă, un somn bun, condiții decente de trai nu știi cum e să stai o zi întreagă fără a mânca, să dormi noaptea pe unde apuci sau să te bucuri de luxul unui duș.

Dar mai este o chestie. Eu dau foarte rar bani la cerșetori, prefer să ajut persoane pe care le cunosc, cauze în care cred.

Și chestia este că la noi foarte rar cerșetorii vin și îți cer ceva de mâncare pe stradă. 99,99% vin și îți cer direct bani. Eu am pățit doar o singură dată să îmi ceară cineva pe stradă ceva de mâncare, aveam 2 covrigi și i-am dat pe amândoi. În rest am parte doar de clasicul Șefu’ dă și mie 1 leu.

Voi cum ați reacționa în situații de genul ăsta? Eu nu am o problemă cu împărțitul mâncării, dar pentru a da bani unui cerșetor trebuie să am încredere că persoana respectivă nu îi va cheltui pe țigări, alcool sau droguri, ceea ce de cele mai multe ori se întâmplă. Știu că discriminez, dar am văzut cu ochii mei cum cerșetorii mergeau și își luau țigări și vodka de la nonstop (și nimic de mâncare), și prefer să dau banii unora care chiar fac ceva util cu ei.

Recomandă articol

5 Comentarii

  1. Nu dau din principiu nimic cersetorilor. Din cateva motive:

    – Am intrebat cativa cersetori tineri si in putere de ce nu merg la munca – doar exista locuri de munca disponibile la agentia fortelor de munca. Toti au bombanit de parca i-as fi injurat de mama.

    – Daca le oferi mancare in loc de bani (cum cer), te injura si/sau o arunca.

    – Am donat si donez mancare, haine, chiar bani, dar acolo unde stiu exact cum sunt folosite si, mai ales, apreciate.

    Descurajez la maximum lenea si nesimtirea.

  2. 1 Word: Filantropica. Ma ajuta sa rationalizez senzatia dubioasa pe care o am atunci cand refuz pe cineva si sa fiu impacat cu mine insumi pentru ca nu mi-am ajutat un semen.

    Dincolo de asta, stateam la o terasa zilele trecute ma trezesc cu un baiat care vine si imi zice:

    Baiatu’, da-mi si mie 6 lei. 

    CE MA?!

     

  3. Cam aceeasi senzatie o am si eu: daca as fi sigur ca-si ia o paine si un salam i-as da bani sa faca asta, dar in Romania (si cred ca peste tot prin lume) majoritatea banilor nu ajung la cei care cersesc ci la baietii care se lauda cu ultimele modele de Mertane si BMW-uri, adica in general aia care lipesc banii pe fruntea lautarilor. 🙂

  4. Eu prefer să donez sânge. Și am descoperit în ultima vreme fundația LPT, care face peruci pentru copii care au cancer, așa că îmi las părul să crească și-l donez și pe ăla – eu care prefer tunsorile scurte.

    Sunt de acord cu tine, tocmai de asta fac ceea ce fac. Vreau să ajut, am fost educată în așa fel încât să întind mâna să ajut, când pot.

    Dar nu pot suporta ideea că eu muncesc fiecare leu, iar cineva îl cerșește. Sunt banii mei, sunt munciți, prefer să am grijă cui îl dau.

    Fac aceeași chestie și când dau sânge. Mă interesez de copii bolnavi sau mămici care au nevoie. Poate sunt rea, dar nu vreau ca sângele meu să ajungă la un puști de bani gata, care s-a cocoțat în mașina lui tata, a intrat în primul stâlp, a mai omorât încă 2, și e în stare critică. Sunt răutăcioasă. Știu. Dar am 52 de kg, sunt la limita donării iar procesul mă slăbește. Îmi place la nebunie (sună sadic, știu) dar nu aș vrea ca după disconfort să ajut pe unul care caută moartea cu lumânarea.

    Suntem oameni și trebuie să ne ajutăm, e adevărat. Și apoi, tu după ce ai donat ți-ai făcut datoria morală față de tine, ca om. Că ăla își bate joc e problema lui. Dar totuși…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *