Probabil ai remarcat și tu: platformele online sunt grozave la început, dar devin tot mai slabe pe măsură ce adună utilizatori. Nu e o coincidență și nici nu ești tu paranoic. Este un proces real, documentat, care are și un nume pe măsură: Ensh*ttification.
Pe scurt, Ensh*ttification este procesul de degradare intenționată a produselor și serviciilor digitale. Mai multe bannere, mai puține funcții utile, mai multe opțiuni care erau gratuite și acum sunt „doar pe bază de abonament”. Totul în goana disperată după profit.
Make people dependant enough, and then make it shitty – Fă-i dependenți, apoi fă serviciul praf
Consiliul Consumatorilor din Norvegia (The Norwegian Consumer Council) a demarat o campanie împotriva ensh*ttification.
Au lansat și un scurtmetraj de 4 minute, „A Day in the Life of an Ensh*ttificator”, care merită vizionat.
Strategia marilor corporații e simplă: te atrag cu un serviciu excelent, te fac dependent de el și apoi încep să „taie din beneficii” ca să stoarcă bani.
Realitatea digitală în 2026
Dacă te uiți în jur, exemplele sunt peste tot:
- Social Media: Feed-urile tale de Facebook și Instagram au devenit un amestec de țepe și reclame înșelătoare, poate din 20 de postări găsești una utilă.
- Google Search: Căutările sunt filtrate acum prin inteligență artificială, ceea ce face ca rezultatele să fie mai puțin precise sau, de multe ori, de-a dreptul greșite.
- Abonamente pentru orice: Trebuie să plătești lunar ca să-ți poți încălzi mașina de la distanță sau să o pornești remote (da, hardware-ul e deja acolo, dar e blocat din soft).
- Amintiri contra cost: Snapchat îți cere bani ca să nu-ți șteargă amintirile salvate în cont.
- Suport clienți inexistent: Când încerci să te plângi că boxa ta inteligentă a murit subit, ești forțat să te cerți cu un bot care nu înțelege nimic.
Putem să „evadăm”?
Campania celor din Norvegia, Breaking Free, nu doar că arată cu degetul spre problemă, dar cere reglementări mai dure. Nu ar trebui să fie normal ca un serviciu pe care îl plătești (cu bani sau cu datele tale) să devină mai prost cu timpul, doar pentru ca acționarii să mai câștige un dolar.
Internetul ar trebui să fie despre utilitate.
Voi ce serviciu ați simțit că „s-a stricat” cel mai tare în ultima perioadă?





Serviciile de Microsoft 365… aceeași problemă. Ce era excelent cândva acuma e s…t.
Mda,când au început să bage AI peste tot și să te plimbe dintr-o aplicație în alta mi s-a făcut dor de Open Office și Google Docs.
Salvati balcanismul!
Muzica se asculta cu volumul la maxim ca doar suntem in balcani si nu in Las Vegas sa avem reclame luminoase toata noaptea. Dar macar cat timp sunt aprinse reclamele avem o sursa de alimentare a boxelor..