Nu stau lipit de ecranul televizorului, dar din ce înțeleg în curând vom avea un nou referendum pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. USL vrea la putere cât mai repede, și vrea tot. Departe de mine gândul de a fi analist politic, dar am impresia că mișcările din ultima perioadă realizate de USL au indignat o mare parte din cei care (încă) mai merg la vot. USL-ul e încrezător, după alegerile locale, că alegătorii vor dori demiterea președintelui în exercițiu. Totuși, există o mică problemă. În 2007 erau la fel de încrezători, când au inițiat procedura de suspendare a aceluiași președinte. Rezultatul? 74,48% din cei 8 milioane de români care au mers la referendum au spus că nu sunt de acord cu demiterea președintelui. Conform BEC datele din 2007 sunt mai jos: Sunteți de acord cu demiterea Președintelui României, domnul Traian Băsescu? Vot Nr. voturi Procent DA 2.013.099 24,75% NU 6.059.315 74,48% Voturi invalide 62.858 0,77% Total (prezență la vot 44,45%) 8.135.272 100.00% Nr. alegători cu drept de vot 18.301.309 E interesant faptul că în 2007 6 milioane de români au ales pentru cei 19 – 20 de milioane de români. Da, ni s-a spus că e majoritate, dar când doar 44,45% dintre români merg la vot, majoritatea nu se referă la voința poporului, ci doar la ce au ales cei ce și-au mișcat fundul de pe canapea în duminica când a fost referendumul. Acuși va fi alt referendum. Vom auzi iar discuții despre majoritate, despre voința poporului. Când le auziți, amintiți-vă…