Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la copilaria mea, petrecuta in Romania post-decembrista, la gumele Turbo pentru care renuntam la banii de pachet, la turta dulce, bomboanele cu aroma de cacao, turta dulce si primele sticle de Coca-Cola, imi vine sa zambesc dulce amar. Dulce, pentru ca ma simteam bine cand obtineam ce imi doream: guma, acadeaua, bomboanele,  masinuta, sucul rece, setul de palete de tenis…. Amar, pentru ca ii vedeam pe alti copii rasfatati cum primeau totul pe tava, fara nici un efort. Totusi, timpul a trecut iar acei copii rasfatati au ajuns niste ratati..majoritatea. Eu…sa zicem ca sunt bine. Decideti voi daca mint. Am invatat de mic sa apreciez banii castigati prin munca cinstita. Am descoperit ca banii facuti usor la fel de usor sunt cheltuiti. In acelasi timp, am realizat ca totusi sunt norocos. Parintii mei mi-au asigurat tot ce aveam nevoie, banii pe care ii castigam ii foloseam pentru placerile proprii. Nu toti copiii sunt la fel de norocosi insa, mai ales in Romania. Sunt copii care muncesc de mici pentru ca familia lor sa aiba o paine pe masa. Sunt copii geniali, care nu isi permit sa mearga la scoala, deoarece familiile lor nu isi permit. Sunt copii care traiesc pe strazi de mici, care nu inteleg ce inseamna cuvinte ca mama, tata, acasa. Sunt copii care merita o sansa. Intr-o lume perfecta, nedreptatile de genul asta nu ar exista. Insa nu traim intr-o lume perfecta. o stim cu totii.. Dar…