Cum arată Spitalul pentru copii Sfânta Maria din Iași în 2011

Mi-a căzut fața când am văzut clipul de mai jos, primit pe email. Povestea scurtă e că Spitalul pentru copii Sfânta Maria din Iași are nevoie urgent de reparații, atât la exterior cât și la interior, pentru ca activitatea să se desfășoare în condiții decente iar pacienții, adică copii, să fie tratați cum trebuie. Iar cum sănătatea nu e o prioritate pe lista guvernului, banii necesari întârzie să apară.

Aici intră în joc Fundația Scheherazade, cei care au realizat și finalizat cu succes și proiectul de renovare a spitalului de copii “Marie Curie” din Bucureşti. La București Fundaţia Scheherazade a colectat aproximativ 1.5 milioane de euro de la donatori pentru a renova integral cele 7 etaje ale spitalului, în care sunt trataţi anual peste 50.000 de copii din întreaga ţară. Ei speră să renoveze cu succes și spitalul pentru copii Sfânta Maria din Iași, prin proiectul Copiii fac bine.

Construit în 1970 prin fuziunea tuturor unităţilor pediatrice din Iaşi, spitalul „Sf. Maria” este cel mai important spital din regiunea de Nord-Est a ţării şi necesită în prezent lucrări urgente de renovare şi modernizare, peste 60.000 de copii între 0 şi 18 ani fiind trataţi anual în această unitate medicală. În acest moment, în spitalul de copii din Iaşi există secţii aflate într-un stadiu avansat de degradare, atât din punct de vedere architectural, cât şi sanitar, electric şi termic.

Mai multe detalii pe site-ul fundației, am văzut că a apărut un articol și în Adevărul.

În perioada 8 septembrie – 15 noiembrie 2011 puteți dona 2 euro pentru reabilitarea spitalului „Sf. Maria” din Iaşi printr-un simplu SMS la numarul 879, disponibil în reţelele de telefonie mobilă Orange, Vodafone şi Cosmote, sms pentru care nu se va percepe TVA.

Acum uitați-vă la clipul care prezintă starea actuală a spitalului și spuneți că nu vă pasă, că așa suntem noi românii, așteptăm mereu să facă alții.

Recomandă articol

8 Comentarii

  1. Jenant, țin minte că acum ceva timp era un articol în ziar cu un străin care a ajuns la urgențe în Iași și când a văzut cum era spitalul (ăstia vroiau să îl interneze) a cerut rețeta pentru medicamente și a plecat rapid, semnând că nu vrea internare.

  2. Intr-adevar, este foarte grava problema la Sf. Maria. Am fost si eu internat la chirurgie la inceputul anului, iar peretii camerei mele aveau gauri si chestii.

    Nu cred insa ca rezolvarea consta intr-o organizatie care strange donatii si vine sa repare spitalul. Problema consta in faptul ca oamenii din administrare, oamenii din fruntea fiecarei sectii a spitalului sunt dezinteresati si nu le pasa decat sa isi bage bani in buzunar. De ce spun asta? Pentru ca spre exemplu, in spitalul ala darmat, domnul doctor Burlea, care a fost timp de multi ani directorul spitalului si este sef al departamentului de gastroenterologie a investit foarte mult in propriul sau departament si acum, atat la etajul 8 cat si la etajul 2 parca, unde sunt internati pacienti la gastroenterologie, iti e mai mare dragul sa stai.

    Degeaba o sa vina cineva si o sa investeasca o suma colosala de bani pentru repararea si dezvoltarea spitalului, daca cine o sa ramana in continuare in conducerea fiecarui departament si in conducerea intregului spital nu o sa aibe grija de facilitatea medicala recent renovata.

    • Credeam că vii și tu să ne spui că statul trebuie să facă. Ai dreptate, e nevoie și de un bun management al resurselor. Totuși, aș vrea să vedem spitalul renovat și după să ne facem griji.

  3. wow, prin 2005 am stat internat cam o luna, stiu ca erau gandaci prin camera dimineata; insa dupa cum observ din clip nimic nu a fost renovat de atunci, ei vorbeau ca incep ceva renovari si de asta arata asa…hm sincer l-as darama si as face altul, arata oribil.
    totusi e de luat in calcul faptul ca avem bani de biserici..

  4. din fericire nu toate sectiile arata asa, au sali de chirurgie cu dotori la cele mai noi standarde…din nefericire in paviloanele filmate sunt internati copii ai caror parinti nu au posibilitati prea mari. de multe ori ii gasesti singuri, cu zilele uitati acolo. sunt sigura ca bani sunt dar nu sunt folositi cu cap

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *