V-am mai spus că mi se pare fain serviciul Google Photos, care te lasă să stochezi în cloud, gratuit, fotografiile la maxim 16 MP și clipurile full HD. Plus că au și filtre faine. Evident, cu ocazia asta Google află totul despre tine, pe unde umbli, dar asta e altă discuție. Între timp Google face mișto și de cei 16 GB spațiu de stocare de pe iPhone. 🙂
Un minut de filmare full HD ocupă cel puțin 128 de MB, filmezi o oră și deja ai 8 GB ocupați. Mai adaugi și câteva sute de fotografii și rămâi fără memorie pe telefon în prima lună de când l-ai cumpărat.
Și da, mi se pare o prostie să nu incluzi în 2016 cel puțin un slot microSD în telefon și să oferi doar câțiva giga de memorie internă, în speranța că vor cumpăra clienții telefoane cu memoria mai mare. Vorba aia, de ce să cumperi separat un card de 64 GB cu 200 de lei când poți plăti de 4 ori mai mult pentru aceeași memorie, inclusă în telefon?





Pot să facă ei mişto cât or dori. Androidul este praf comparativ cu iOS-ul.
Asta e o discuție lungă, fiecare are anumite atuuri. Îmi place cum se mișcă iPhone, camera, rapiditatea, dar nu mă simt confortabil în sistemul Apple, pentru mine tot Android-ul e mai ok. Dar fiecare are alte preferințe și priorități, eu prefer puțin mai multă libertate.