Cu o zi înainte de ziua ei de naștere, unei cunoștințe i-a murit soțul. E al naibii de nasol, mai ales că a fost accident. Probabil nu aș fi aflat despre asta foarte curând dacă Facebook nu m-ar fi anunțat că e ziua ei, cu ceva sugestii să îi trimit un mesaj. Pe profilul ei am rămas fără cuvinte: Jumătate dintre prieteni îi urau La mulți ani, iar cealaltă jumătate îi urau la Mulți ani și sincere condoleanțe, simultan. Cam atât de ciudată a ajuns lumea în care trăim, vrem să arătăm persoanelor din jurul nostru că ne pasă de ele, dar habar nu avem prin ce trec de fapt, ce mai e prin viața lor.
Eu am renunțat de mult să le mai urez pe Facebook prietenilor La mulți ani prin mesaje postate pe profilul lor, de fapt nici nu știu dacă am făcut asta vreodată. În funcție de cât de apropiați suntem îi sun, le trimis un SMS sau intru pe chat cu ei. Nu fac recolte de urări, nu am nimic de bifat, de demonstrat, dacă chiar îmi pasă fac un efort și dau de oameni, să vorbim direct. Internetul e bun, dar cred că am ajuns mult prea ipocriți, ignoranți, că ne pasă prea mult de părerea celor din jur, de cum suntem văzuți, de aparențe, și prea puțin de sentimente, de oameni.
Nu mai zic de trimisul de mesaje cu Condoleanțe pe net.
Faza asta m-a marcat cam tare, cum am ajuns să îi urăm unei persoane toate cele bune, în timp ce ea trece prin cea mai grea perioadă din viața ei, și noi nu știm asta, sau credem că e suficient un mesaj pe Facebook pentru a arăta că ne pasă. De fapt ne amăgim singuri că suntem buni la suflet, fără să mișcăm un deget. Ăsta e unul dintre efectele negative ale internetului, crează senzația de apropiere chiar dacă suntem departe, ne face să credem că un like sau un mesaj înlocuiește o discuție față în față, o strângere de mână, o îmbrățișare sinceră.
Nu e chiar așa, dacă vă pasă de o persoană puneți mâna pe telefon, sunați-o pe Skype, scoateți-o la o cafea din când în când, arătați că vă interesează ce se mai întâmplă în viața ei, nu vă mulțumiți cu un mesaj trimis la repezeală, probabil și ăsta copiat de pe net.
Și încetați să mai trimiteți mesaje de condoleanțe pe net, e aiurea rău de tot, când îți moare cineva apropiat și ești în stare de șoc ultima chestie la care te gândești e: Ia să intru eu pe Facebook, să văd cine mi-a trimis condoleanțe!?!? În cel mai rău caz trimiteți un mesaj dar luați legătura și direct cu persoana respectivă, poate are nevoie de ajutor real, nu mesaje virtuale.
De citit și The Art of Condolence. Nu e despre voi și să arătați că suferiți, ci despre alinarea familiei apropiate.
În mod special când vorbești mai mult decât o limbă se întâmplă să ai și prieteni online cu care ai povestit mult și bine în decursul anilor dar distanța a făcut să nu vă vedeți niciodată. Iar faptul că internetul ne e disponibil aproape permanent face ca numerele de telefon să fie inutile pentru că te poți auzi foarte bine printr-o mulțime de programe de mesagerie prin voce.
Și cum se întâmplă să existe și pauze între conversații, indiferent cât de lungi dacă vorbim de accidente, e normal să te ia prin surprindere o veste nașpa. Nu-i nimic neobișnuit să scrii pe peretele cuiva care a murit. E echivalentul unei coroane de flori cu mesaj pe care îl citește oricine altcineva, numai cine trebuie nu.
Nu există „nu e despre voi”. E despre toți cei care suferă de lipsa cuiva care a trecut în neființă. Nu-i concurs cu cine suferă mai mult și nici cine are dreptul să-și exprime regretul și condoleanțele. Stereotipuri și copy/paste există dar nici faptul că unii doar „bifează” niște condoleanțe nu îndreptățește pe nimeni să aibă pretenția ca restul lumii să tacă și atât, mai ales când nu pot fi fizic acolo unde poate și-ar dori să fie.
Cum anume se exprimă condoleanțele… e ceva pur subiectiv. Nici măcar familiile nu pot ști în ce fel a atins viețile altora cineva care a murit. Nu-i nimic neobișnuit sau anormal să nu știi absolut totul despre familia ta. Așa că e un subiect sensibil și toată lumea trebuie să înțeleagă că cea mai importantă persoană e cea decedată. Că unii se exprimă aiurea, nu-i de mirare. Mulți o facem frecvent oricum – darămite când suntem în șoc și scriem fără mintea limpede.
Așa că lăsând la o parte diverse exemple de exprimări interpretabile, atât timp cât nu ai motive să crezi că cineva face o ironie sau jubilează pe tema unui deces e mai sănătos să ignorăm ceea ce ni se pare pe moment deplasat. Nu de alta, dar tot suferința ne poate face și pe noi să dăm cu bota-n baltă în încercarea de a clarifica treaba și în loc să decurgă în liniște eveinmentul, se poate ajunge la ceva penibil, ce mulți s-ar putea să nu uite ușor.
Și încă ceva. Nu toți au același simț al umorului, un motiv în plus să îți vezi de propriile condoleanțe și suferință, oricât de tentat ai fi să afli de ce a spus cineva ceva anume.
http://www.dailymail.co.uk/femail/article-3310703/Our-family-photo-Man-morbid-sense-humor-turns-sweet-snap-awkward-reminder-elderly-father-not-one.html
Tocmai aia e chestia, uneori am senzația că e concurs, Bă, eu sufăr mai mult ca tine. Asta m-a întristat.
Ce trist…Ce rau imi pare de ea. Nici nu stii ce sa spui in astfel de situatii pentru ca oricum nu o ajuta cu nimic….Eu nu stiu ce s-a intamplat saptamana trecuta, dar pe langa mortile celor 3 persoane publice care m-au intristat pentru ca ma intristeaza moartea oricarui om, mi-a murit o cunostinta, de alta am aflat ca are o boala extrem de grava si alta trece printr-o perioada foarte de grea. Acum vii si spui si tu de cunostinta ta si uite asa vesti proaste in fiecare zi de o saptamana incoace.
De moartea cunostintei am aflat de pe FB, isi pusese la profil o poza neagra dar nu m-am prins de ce. Apoi au inceput mesajele de condoleante. Am ramas socata cand am aflat ca murise. Poza fusese schimbata de familie si raspundeau tuturor mesajelor postate pe profil. Poate simteau nevoia de cat mai multe incurajari, fiecare reactioneaza diferit la soc, unii trec mai usor peste suferinta cand isi striga durerea in public.
Yep, life sucks, fiecare reacționează diferit.
Că spui „Condoleanțe” și „La mulți ani” în același context, mai e cum mai e… dar cum e să spui „La mulți ani!”… mortului? Primele două-trei dăți când am întâlnit situația asta, am rămas mască! Acum am început să mă obișnuiesc…
Din păcate, în lista mea de prieteni tot crește numărul celor care au plecat la Doamne-Doamne. Și, da, e aiurea să te trezești să-i spui unuia „La mulți ani!”, când el nu mai e de un an. În același timp, mi se pare aiurea să mai existe conturile acelea active… (Asta e o altă poveste.)
Da, și eu sunt foarte zgârcită în a face urări. Selectez tare de tot, dar și când spun ceva, în mesaj privat, încerc să folosesc mai mult decât cele trei magice vorbe. Adică… mă implic! 🙂
Este o opțiune pentru a converti conturile persoanelor decedate în conturi de amintiri – https://www.facebook.com/help/contact/234739086860192
https://www.facebook.com/help/1506822589577997/
Am mai auzit una nouă, să anunți pe Facebook că a murit cineva și să primești like-uri….
Măi… acum poți primi fețe triste :)…
Asta e și mai trist. 🙂
Daa! si eu am in lista un fost profesor din liceu care nu mai e…si primeste in fiecare an urari de ”La multi ani”!
Idiocracy at work.