Si daca tot am atras toti manelisti de pe Google aici, lecturati si voi o carte de calitate! Mentionez ca sunt doar cateva fragmente, varianta completa o gasiti AICI Mărturii istorice despre maneaua clasică sunt destul de greu de găsit, dar, indirect, istoria influenţelor muzicale turceşti sau mărturii despre folosirea ţiganilor ca lăutari, ca momente ale istoriei acestui fenomen muzical, pot folosi drept sprijin în acest sens. Existenţa ţiganilor lăutari este atestată în documente care preced cu mult momentul dezrobirii. Astfel, într-o foaie de zestre din Å¢ara Românească datând din jurul anului 1750 se află pomeniţi şi „sufletele de ţigani” constituite într-un fel de dinastie lăutărească aşa cum se întâlneşte obiceiul şi mai târziu, unele devenind celebre, mai ales după dezrobire: „Cu ajutoriu lui Dumnezeu am făcut aciastă foe de zestre a fiici(i) noastre Joiţi(i), după cum arată în josu. … 5 suflete ţigani, Dumitru Å¢iganu (i Costan)din fii-săi lăutaru i cu fiiu-său”[74]. Influenţa muzicii turceşti asupra melosului românesc în ce priveşte maneaua poate fi dovedită cu documente provenind din secolul al XVIII-lea. Ea se deduce şi logic din influenţa covârşitoare a spiritului şi moravurilor turceşti asupra Å¢ărilor Române încă din Evul Mediu timpuriu, dar mai ales începând din epoca fanariotă. Iar dacă termenii şi cutumele turceşti şi-au făcut loc peste tot în principatele române, de la îmbrăcăminte, arhitectură şi până la comportament şi atitudine, lucru evident din împrumuturile lingvistice substanţiale, obligatoriu că ele au pătruns şi în manifestările muzicale. Un document în acest sens îl constituie Condica ce are…