Problema industriei de comunicare de la noi

E că multe agenții s-au prostituat tot mai mult, acceptând să lucreze pe sume tot mai mici, cu deadline-uri tot mai strânse, tot mai mult timp de lucru (pus adesea în programul noilor angajați, dornici de afirmare). De ce? Pentru că foamea e mare, concurența acerbă și stilul de viață umflat în anii de boom economic trebuia menținut. Ce e de făcut? Recunosc, sunt un peștișor mic, mic de tot în tot oceanul ăsta, dar avem și noi clienți la agenție pe chestii legate de online, mai mari și mai mici. Și poate că la început mai acceptam termene de plată mai lungi, dar acum regula e simplă: ți-am prestat serviciul, e totul în regulă? În 5 zile plătești. Vrei discount? Nici o problemă, 5% dacă plătești în avans. Și totul a plecat de la un client care avea o problemă super urgentă, ne-am dat peste cap să o rezolvăm peste noapte, iar după o săptămână, când îl întreb de plata facturii (era un mizilic) să ne spună că s-a schimbat procedura de aprobare a plăților, durează mai mult, în condițiile în care aproape că se ruga de noi în genunchi să îl ajutăm cu puțin timp în urmă. Really? Ia caută-ne tu când ai bani, că procedura noastră e simplă, am muncit, am dat 110% pentru tine, acum plătește. Știu, sunt rău, banii circulă greu, bugetele de marketing sunt tot mai subțiri, nimeni nu mai comentează acum, toți tac și înghit, dar asta nu e problema mea. În opinia mea,…

Citește mai departeProblema industriei de comunicare de la noi