Că tot sunt la modă discuțiile despre creșterea copiilor și cum e mai ok să o facem pentru a obține în final adulți sănătoși, productivi pentru societate și fericiți în general, mă uitam că sunt mulți tineri în ziua de azi, în jurul vârstei de 25-30 de ani, care dau vina pe părinți de fiecare dată când ceva merge greșit în viața lor. Și să spunem că faza asta e acceptabilă la 20 de ani, când nu știi încă pe ce lume trăiești, dar la 30 deja e penibil.
Ok, poate că generația părinților noștri nu a avut la îndemână toate cărțile de parenting care există azi, plus că nu au avut prea mult timp pentru discuții filozofice despre copii, erau prea ocupați cu supraviețuitul în tranziția de la comunism la capitalism. Totuși, am ajuns aici, ne-am făcut cariere, familii, am reușit mai bine sau mai puțin bine.
Dar încă văd scuza asta legată de părinții nu mi-au oferit nu știu ce educație aleasă, un start bun în viață, de la mulți tineri care se compară mereu cu prieteni de-ai lor ce au primit mai mult.
Poți să folosești asta ca scuză pentru eșecurile tale până termini liceul, să spunem că atunci părinții încă te controlează, nu iei tu toate deciziile. Dar după aceea nu te obligă nimeni să mergi la o anumită facultate, să te angajezi pe un anumit job, s faci ce nu vrei. Nu îți convine ceva? Îți iei bagajul și pleci să îți faci viitorul cum vrei tu, că ești major.
A, munca pare interesantă dar preferi să mai freci menta încă 5 ani pe banii părinților într-o facultate fără viitor, doar pentru a te plânge ulterior că nu te angajează nimeni cu diploma ta, deși știai asta încă de la început și ai fi putut munci măcar part-time? Ghinion.
Știu că sună dur, dar cunosc oameni din ambele categorii, și dintre cei care au primit totul pe tavă de la părinți, și dintre cei care au fost nevoiți să se zbată pentru orice, de la pâinea de pe masă până la o diplomă de studii, un loc de muncă decent sau o casă. Invariabil, în final s-au descurcat mai bine cei care au fost nevoiți să se lupte pentru a reuși, au o sete mai mare de viață în ei.
Voi ce ziceți, până la ce vârstă putem da vina pe alții pentru eșecurile noastre?
