Dacă încercați să vă amintiți ce visuri aveați la 20 de ani și ce s-a ales de ele după vreo 10 ani cel mai probabil veți constata că nu ați reușit mare lucru din ce v-ați propus. De regulă când suntem tineri (și naivi) avem impresia că vom cuceri lumea, că o vom schimba, că vom deveni faimoși, că vom face astfel încât pasiunile noastre să devină un mod de viață.
După câți ani însă constatăm că nu am schimbat lumea, ba mai rău, lumea ne-a schimbat pe noi, și am ajuns să facem tot felul de compromisuri doar pentru a ne asigura traiul zilnic. Sistemul e de vină. Și noi.
Sistemul ne învață că avem nevoie de mașină, casă și concedii în locații exotice.
Imediat ce începem să muncim, să câștigăm niște bani, ne uităm cu poftă la ce au cei din jurul nostru. Au o mașină mișto? Ne luăm și noi una, chiar dacă vom lăsa jumate din salariu în rate, combustibil și întreținere. Probabil vom folosi mașina la maxim doar în weekend, pentru că facem ore suplimentare acum, ca să plătim ratele alea.
Dupa ce mai trec câțiva ani ajungem la concluzia că avem nevoie de o locuință, sătuli de statul cu părinți sau prin apartamente închiriate, cu tot felul de colegi și colege. Și facem un micuț credit pe 30 de ani pentru un apartament cu 3 camere sau o casă mai mare, să fie acolo, pentru când vor apare și copiii. Deja orele suplimentare de muncă se transforma în zile, iar casa și mașina stau mai mult nefolosite, noi suntem mereu la birou pentru că avem și mai multe rate care trebuie plătite.
O dată pe an mai prindem și o săptămână de concediu, pe care o petrecem într-o locație cât mai exotică, ca să avem cu ce ne lăuda în fața prietenilor. Normal, vacanța o facem tot pe credit că deh, de unde să punem bani deoparte de concediu cu atâtea rate de plătit.
După aceea apar copiii, familia se mărește și deja suntem prinși în sistem, nu ne permitem mișcări greșite, nu ne putem asuma nici un risc pentru că trebuie să plătim facturile, ratele, pentru că trebuie să ne conformăm cerințelor sistemului. Visele și aspirațiile de la 20 de ani sunt de mult uitate, tot ce putem face acum este să muncim pentru a a avea grijă că rămânem în sistem.
Și ajungem la un moment dat când nici măcar noi nu mai știm dacă suntem fericiți sau nu. Sistemul ne spune că ar trebui să fim, doar avem o mașină mișto, o casă, ne petrecem vacanțele în locuri exotice, exact ca oamenii ăia din reclamele de la televizor. De ce să nu fim fericiți?
Poate că totuși sistemul ăsta e gresit. Mașina, casa și concediile nu cred că sunt suficiente pentru a fi fericiți. Fericirea nu se numără doar în bunurile pe care le avem, poate că de fapt fericirea e libertatea de a face ceea ce ne place cu adevărat în viață.
Uneori sunt trist când mă întâlnesc cu cineva pe care nu l-am mai văzut de mult timp, îl întreb ce mai face, cum mai e viața lui și singurele lucruri pe care mi le poate spune este că și-a luat casă și mașină. Da, avem nevoie de o locuință, de un mijloc de transport, familia și copii sunt foarte importante, dar viața nu ar trebui să se limiteze doar la plătitul ratelor și al facturilor, ar trebui să avem și un alt scop în viață.
Mă înșel? Uităm așa de repede de visele noastre?
Sistemul e de vină. Dar, având în vedere că noi facem parte din sistem, avem şi noi partea noastră de vină.
in acest context mi se pare foarte potrivita povestea cu pescarul mexican si turistul american:
An American tourist was at the pier of a small coastal Mexican village when a small boat with just one fisherman docked.
Inside the small boat were several large yellowfin tuna. The tourist complimented the Mexican on the quality of his fish and asked how long it took to catch them.
The Mexican replied, „Only a little while.”
The tourist then asked, „Why didn’t you stay out longer and catch more fish?”
The Mexican said, „With this I have more than enough to support my family’s needs.”
The tourist then asked, „But what do you do with the rest of your time?”
The Mexican fisherman said, „I sleep late, fish a little, play with my children, take siesta with my wife, Maria, stroll into the village each evening where I sip wine and play guitar with my amigos, I have a full and busy life.”
The tourist scoffed, ” I can help you. You should spend more time fishing; and with the proceeds, buy a bigger boat: With the proceeds from the bigger boat you could buy several boats. Eventually you would have a fleet of fishing boats. Instead of selling your catch to a middleman you would sell directly to the processor; eventually opening your own cannery. You would control the product, processing and distribution. You could leave this small coastal fishing village and move to Mexico City, then Los Angeles and eventually New York where you could run your ever-expanding enterprise.”
The Mexican fisherman asked, „But, how long will this all take?”
The tourist replied, „15 to 20 years.”
„But what then?” asked the Mexican.
The tourist laughed and said, „That’s the best part. When the time is right you would sell your company stock to the public and become very rich, you would make millions.”
„Millions?…Then what?”
The American said, „Then you would retire. Move to a small coastal fishing village where you would sleep late, fish a little, play with your kids, take siesta with your wife, stroll to the village in the evenings where you could sip wine and play your guitar with your amigos.”
@manu – corect, povestea asta ilustrează foarte bine situația. Uitasem de ea.
La batranete, cu ce ramai?masina poate nu o sa mai fii in stare, fizic, s-o conduci, casa poate prinde o inundatie/un cutremur. Lucrurile materiale nu sunt lucruri de valoare. Cred ca amintirile placute sunt cele pentru care ar trebui sa te lupti sa-ti creezi cat mai multe. Eu sunt cea mai fericita cand am ajuns pe un varf de munte (la propriu!), alaturi de persoana iubita,stiu cat de greu mi-a fost, dar nimic nu se compara cu senzatia cand esti sus, departe de tot…
@anda – mai ales dacă ai și o priveliște care îți taie răsuflarea…
Poveastea este geniala 🙂
In cartile de ‘dincolo’ asta se cheama ‘rat race’, deci va imaginati cate oportunitati ai, odata ce ai intrat in ea. Nu este usor nici sa stai departe de ‘sistem’, dar clar este gresit sa-l lasi sa te conduca de tot. Dar din pacate inca ne pasa de parerile celor din jur, incercam sa ‘meritam’ un loc in societate, sa castigam respect …
@dojo – de gura lumii mi se rupe, important e să ne fie bine mie și familiei mele. Cât timp te cunoști pe tine însuți, știi care îți este valoarea și ce ai în cap nu prea ar trebui să îți pese de părerea celorlalți și de ceea ce fac ei.
Da, intrăm în rat race pentru că toți o fac, de aia mă bucur când descopăr oameni care nu joacă după regulile sistemului.
Vorbeam cu un fost coleg de servicu, mai in varsta, si zicea ca acu ceva vreme mergea la magazin sa-si cumpere o pereche de blugi, pe atunci erau doar cateva modele, isi alegea un model, care nu neaparat ii placea foarte mule, trebuia sa-l poate o saptamana pana se obisnuia, dar avea o anumita satisfactie(si-i cumpara in maxim 10 min). Acuma cand merge in magazin poate sta si o ora sa probeze, isi gaseste un model care-i place foarte mult, sunt comozi si se potrivesc din prima nu trebuie sa mai umble o saptamana cu ei sa se acomodeze, dar nu mai are satisfactia aia pentru ca tot timpul se gandeaste nu era mai bine daca aleagea alta model? eu cred ca-i important sa stii de ce ai nevoie si ce te face pe tine fericit, si mai ales sa nu-ti para rau de decizile pe care le-ai luat candva, pentru ca la momentul dat decizea care ai luat-o era cea mai buna.
Frumos articol Marius, dar chiar trebuiea sa zici tu adevarul gol golut si sa ne strici ziua 🙂
@ionica – lasă ca până diseară îți trece. 🙂
Oh, dar cate ocazii sunt pentru a te bucura de orice mic amanunt al vietii. Problema intervine atunci cand ai masina pentru care ai muncit foarte mult si nu stii cum sa te bucuri de ea, poate stim sa ne bucuram mai putin, dar crede-ma ocazii sunt la tot pasul.
Nu ma recunosc deloc in povestea ta, pe moment nu stiu daca ar trebui sa ma bucure asta sau nu, stiu doar ca ce visam si imi doream la 20 de ani acum la 30 de ani am si mult mai mult de atat si sunt recunoscator pentru asta.
Vacantele in locuri exotice, bineinteles alese pentru ca te atrag cu adevarat nu pentru ca asa se poarta sunt recompense binevenite si asa trebuie privite.
Cred ca este suficient sa fim recunoscatori pentru tot ce avem acum, sa apreciem masina, casa, ocaziile de a ajunge in locuri in care nici nu am visat, sa ne bucuram macar o data pe zi de masina, casa si familia frumoasa pe care o avem si apoi lucrurie vor parea din ce in ce mai usoare si mai simple.
Scriu sub anonimat pentru a nu le permite cunoscutilor sa afle inca ce planuri am. Lucrez de peste 5 ani intr-o companie IT, pe un job in care nu fac ceea ce imi place, intr-un mediu ostil si lipsit de alte beneficii inafara de un salar oarecum ok.
M-am saturat ca in fiecare zi sa fac acelasi lucru, sub presiuni si stress, motiv pentru care am sa-mi iau o super vacanta de un an, in care sa merg prin delta, sa pierd sirul zilelor petrecute la mare si sa vizitez toata tara. Dupa acel an am sa reintru in sistem, poate in conditii mai bune din toate punctele de vedere. Inainte sa iau aceasta decizie mi-am dat seama ca daca aveam rate la casa si masina aceasta pauza ar fi fost aproape imposibila, daca aveam si familie cu doi copii as fi inmultit cheltuielile cu trei, asta in conditiile in care am fi avut toti 4 timp pentru a face. Ce v-ati reprosa peste 20 de ani? ca nu ati petrecut mai mult timp la birou? sau ca nu v-ati trait viata efemera. Oameni dragi, nu inbatraniti prematur!
Succes cu anul sabatic! 🙂
Sistemul poate fi schimbat dacă pe pământ nu ar trăi proști, cocalari și curve. M-ai este ceva de care trebuie să vă spun oamenii nu doresc să fie liberi, asta este concluzia mea, se păstrează în turmă nu cumva să iasă că îi va mânca lupul.
Există o soluție: distrugerea statului și a oricărei ierarhii. Personal nu am nevoie de nimeni să mă conducă începând cu șeful de scară, administratorul, consilierii primarului, primarul, senatori, deputați, președinte, etc.
Dacă îi spui cuiva asta este primul pas spre a-ți da seama cât este de îndobitocit. El te va face nebun, pentru că este un sclav care iubește prea mult robia și viața mizerabilă pe care stăpânii i-au dăruit-o. Libertate nu demonocrație!!!!
Dacă ne uităm în trecut vom observa că nu s-a schimbat mare lucru. Prin trecut înțeleg 2000 – 3000 de ani în urmă. Aceleași nevoi primare ale individului și grupului care trebuie să fie satisfăcute. Desigur, mijloacele diferă și, culmea, acum este mai complicat. Se leagă și cu povestea pescarului de mai sus care îmi place și mie foarte mult.
Cei din Uruguay au ales un președinte ca acesta http://www.youtube.com/watch?v=0_AbsUZCPEs
Atunci hai sa ne facem toti calugari, ei nu au averi, nu au propritati, mananca numai cat sa nu cada pe jos de foame, beu numai apa, se roaga toata ziua, mediteaza…. Si sunt fericiti… Sau mai bine homeless, nu au de platit credite, nu au de platit facturi, manaca ce se gaseste, intotdeauna se gaseste ceva, poate te saturi poate nu dar nu mori de foame, uneori primesti soi de baut sau te multumesti cu apa care e gratis… cateodata primesti si cate un ban…. Cam asa traiesc tiganii, nomazi sau stabili prin preajma gropilor de gunoi…. fericire deplina
Ceea ce spui tu este valabil doar atunci cand esti prea lacom si te intinzi mai mult decat ti-e palpuma ca sa iei o masina scumpa chiar daca nu ti-o poti permite dar te indatorezi in speranta ca fiind mai scumpa ca a vecinului sau a rivalului tau ala o sa sufere pana-i carpa ficatul sau daca te duci in Tnerife in loc sa mergi la Eforie o sa crape de invidie nu stiu ce colega…. sau faci un credit pe 30 de ani sa-ti faci casa in nu stiu ce sat la 10 km departare de oras numai ca sa crezi ca vei starni invidia vecinilor de apartament in care ai locuit 10 ani in 2 camere.
Una e sa vrei sa-ti depasesti conditia si alta sa nu-ti cunosti propriile limite.
Scuze pt greseli, nu-mi functioneaza bine tastatura