Când politica și tenisul se întâlnesc pe Facebook

Înțeleg strategia pusă la cale de echipa care se ocupă de comunicare pentru Victor Ponta. Sunt conștienți de faptul că persoana lui nu generează interes real pentru oameni, nu e un subiect ușor de vândut, așadar crează ocazii și situații menite să îl pună pe politician în centrul atenției. E ok, cam toți politicienii fac asta ocazional, diferența este că unii o fac așa de bine încât totul pare natural, pe când la Ponta fiecare știre care îl are pe el ca subiect pare forțată.

Și ce e mai trist e că au ajuns să plătească pentru promovarea online, inclusiv pe Facebook, doar pentru a se lăuda că au făcut un gest absolut normal. Ceva de genul Mă laud că sunt o persoană cu bun simț, care îi recunoaște meritele Simonei Halep după ce a fost recunoscută la nivel mondial (da, clasic românesc), și pentru asta cerșesc și eu un Like!

Asta se numește paid media, plătești pentru ca mesajul tău să ajungă la public. Am putea să îi spunem chiar cerșetorie, la cum e formulat textul de mai sus. Asta face o echipă de comunicare care are bani, buget de lucru, dar nu are idei și nici o marfă ușor de vândut (Ponta).

În același timp, o echipă de comunicare creativă obține earned media, promovare gratuită, crează situații care atrag atenția opiniei publice și presei fără a plăti pentru ea, mai ales dacă au un produs ușor de ambalat, promovat, pentru că fiecare politician asta vinde, în final, imaginea lui.

Totuși, nu putem să îl comparăm pe un om cu ambiții de președinte cu un președinte pe bune, care se comportă ca atare și știe să iasă bine din orice situație, nu?

În plus, știrea asta ar trebui să îi dea de gândit oricărui candidat la președinție. Da, targetul PSD nu sunt intelectualii, dar totuși, 5000 de tineri, oameni din clasa medie și superioară care te huiduie concomitent când aud numele tău sigur nu sunt un indicator al popularității, cu câteva luni înainte de alegeri.