Gata Paștele, gata cu drobul și ouăle? Gata cu mesajele ce încep cu #FieCa? Nu am trimis mesaje nici anul ăsta, cum nu am trimis nici anul trecut, nici acum 2 ani. Și partea bună e că nici nu am primit prea multe, iar cele primite erau scrise din inimă, texte simple, nu clișee luate de pe net. Parcă ne-am mai calmat și noi ca nație, nu mai trimitem SMS-uri în disperare, chiar dacă le avem nelimitate.
Chestia asta cu sms-urile pline de fie ca, lumină, speranță, credință și cozonaci trimise la toată agenda cred că o facem mai mult pentru noi, pentru a ne face să credem că ne pasă de ceilalți. Deci cum, nu vorbim 1 an întreg cu foști colegi, cunoștințe, amici plecați departe, dar brusc de Paște și Crăciun ne decidem să le urăm chestii prin SMS?
Revin la teoria mea. Dacă ai 5-6 prieteni buni într-o viață e deja prea mult, mă refer la prietenii ăia care te caută când îți este greu, nu când dai de băut la toată lumea. De sărbători îți dorești familia aproape, câteva clipe de liniște, nu e concurs de popularitate cu Cine trimite cele mai multe sms-uri. Și ăsta nu e un lucru rău, e mai important să știi când să comunici, decât să spui doar banalități.
Vreți să vă simțiți prietenii aproape, să le faceți o surpriză plăcută? Puneți mâna pe telefon, sunați-i pe Skype sau pe Facebook, Viber, WhatsApp, că tot avem o grămadă de opțiuni acum. Întrebați-i ce mai fac, pregătiți o vizită surpriză, stați la povești. #Fieca așa să fie. 🙂





da, cum imi spunea cineva, intinde palma si spune-mi pe degete cati prieteni ai.Vei vedea ca deja pe la 3 incepi sa te concentrezi ca nu mai gasesti chiar daca ai in telefon mii de numere.