Un interviu din 2036 cu Elon Musk, Jeff Bezos și Sam Altman

Pare un episod din Black Mirror, dar nu e. De fapt, e o reclamă făcută de cei de la AiCandy, o agenție de creație video din Belgia, care folosește uimitor de bine AI-ul.

Au lansat recent acest clip generat cu AI (evident) care ne proiectează în anul 2036, la fix 10 ani după ce 80% din joburi au dispărut în favoarea roboților. În acest viitor negru-haios, Elon Musk, Jeff Bezos și Sam Altman ne prezintă Energym.

Ideea spotului e asta: oamenii se duc la sală nu pentru bicepși, ci pentru că exercițiile lor fizice produc energia necesară sistemelor AI care i-au înlocuit. Știu, a sunat Matrix și își vrea conceptul înapoi.

Jeff Bezos o spune cel mai bine în reclamă: „Oamenii nu mai aveau bani. Nu mai aveau scop. Dar aveau mult timp liber”. Așa că Energym le vinde singurul lucru pe care banii nu-l mai pot cumpăra: sentimentul că mai sunt utili la ceva. Suntem, practic, baterii umane care trag de fiare ca să țină serverele aprinse.

E clar că spotul e făcut pentru a genera discuții și a arăta cât de bună e agenția, dar recunosc că și pe mine m-a surprins cât de reale par personajele.

Cât despre concept, ultimul stinge lumina, nu?

Recomandă articol

2 Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *