Apropo de memele ăsta:
Ieri, în timp ce mai acordam unei aplicații AI acces la emailurile mele, mă gândeam fix la ironia asta.
Milenialii au purtat războaie împotriva cookie-urilor din browser și a ad tracking-ului, ne-am luptat pentru a nu mai fi urmăriți pe internet. Și acum dăm noi acces la tot. Mă rog, unii dintre noi.
Vă amintiți nebunia de acum câțiva ani? Fiecare site ne cerea să acceptăm cookies. Trebuia să selectezi manual doar cookies necesare, că altfel te urmărea Google Ads sau Meta să îți arate perechea aia de adidași pe care ai căutat-o din greșeală cu 6 luni în urmă. Ne enervam. Simțeam că ne calcă intimitatea în picioare. Îi dădeam cu GDPR-ul peste tot. Am fost generația care a luptat pentru dreptul de a nu fi urmăriți de o reclamă la șosete. Și am câștigat, sau ceva de genul, acum avem 3 pop-up-uri de închis pe fiecare site.
Derulăm până în 2026
Azi, aceiași oameni (inclusiv eu) sunt dispuși să facă ceva mult mai grav decât să accepte un amărât de cookie: îi dăm AI-ului acces complet.
1 din 2 tineri îi oferă unui agent AI acces la desktop, pentru ca acesta să înțeleagă contextul în care lucrează. Majoritatea tinerilor permit AI-ului să le citească toate fișierele, de la documente de lucru la acte oficiale scanate, pentru a fi mai organizați. Din ce în ce mai mulți permit AI-ului accesul la datele lor bancare, pentru a face bugete automate, a investi sau a plăti facturi.
De ce? Ca ofrandă pe altarul productivității. Ne-am speriat atât de tare că AI-ul ne va lua jobul sau că nu vom ține pasul cu viteza la care se mișcă lucrurile, încât am uitat complet de fricile de ieri.
Advertising-ul funcționează mai bine când nu arată ca advertising. În mod similar, AI-ul este adoptat mai repede când nu arată a „colectare de date”, ci a „aplicații pentru creșterea productivității”.
Advertising-ul clasic te urmărea ca să-ți vândă. AI-ul te urmărește ca să-ți facă chestii. Când utilitatea este atât de evidentă, când câștigi o oră pe zi pentru că AI-ul îți sortează, răspunde și organizează pentru tine, ești dispus să uiți că AI-ul are acces exclusiv la viața ta intimă, la chestii pe care poate nu ne le știu nici prietenii, familia sau soția.
Părerea mea? Am trecut de la „Don’t track me” la „Hold my hand and my bank account”.
Voi unde trageți linia? Ce informație e prea personală pentru a o oferi unui agent AI?
Eu încă nu am dat acces niciunui AI să-mi urmărească desktopul sau să-mi citească și să trimită emailuri în locul meu. Mi să nu o dea de gard. Dar sunt sigur că o să mă păcălească și pe mine în final.
În schimb, pe mine nu m-a afectat niciodată urmărirea pe net pentru reclame targetate. Asta cu trackingul mi s-a părut tot timpul că e un pic exagerată importanța și atenția dată. Adică de ce să nu primesc reclamă la iPhone dacă asta e în interesul meu și să mă spameze reclamele fake la Hidroelectrica?
True, la asta ma gândeam și eu, când blochez tracking-ul sunt urmărit doar de reclame la țepe și produse dubioase. Dacă activez tracking am Porsche, Ferrari, altă viață…
La mine doar până la iPhone s-a putut. :))
Mai schimba și tu site-urile pe care stai.
Foarte interesantă paralela – chiar pare că am trecut de la „control total asupra datelor” la „confort înainte de orice”.
Cred că diferența e că AI-ul oferă valoare imediată, în timp ce tracking-ul clasic doar colecta date fără să simți un beneficiu direct. Oamenii nu și-au schimbat neapărat principiile, ci pragul de toleranță în funcție de utilitate.
Partea cu advertising-ul care funcționează mai bine când nu pare advertising mi se pare extrem de relevantă și pentru AI – adopția vine atunci când dispare senzația de „control pierdut”.
Curios cum va evolua zona asta în 2-3 ani, mai ales pe partea de încredere.
Azi, această muncă a devenit valoroasă: ea antrenează inteligența artificială. Când faci un desen în Midjourney, când corectezi o traducere în AI, când etichetezi poze cu prietenii, tu furnizezi date de antrenament pentru modele AI care vor înlocui ilustratori, traducători și fotografi. Muncești pentru a‑ți face propria meserie inutilă, fără să fii plătit. E ca și cum un lord ți‑ar spune: „Dă‑mi grâul tău, ca să‑ți construiesc o moară care va măcina și grâul tău, și pe tine, iar tu vei plăti chirie ca să folosești moara.”