Aplicații pentru ascultat muzică pe Youtube

Mă uitam zilele trecute la evoluția rapidă pe care o au și la noi serviciile de streaming audio online, cum ar fi Deezer (26 de milioane de utilizatori, peste 20 de milioane de melodii) sau Zonga, aplicație autohtonă lansată în primăvară. Ambele au făcut parteneriate cu operatori telecom pentru a împinge consumul de muzică pe smartphone-uri sau calculatoare direct de pe internet, prin streaming.

E clar că spre asta ne îndreptăm, e mai convenabil să plătești lunar un abonament (sau să asculți niște reclame inserate între melodii, pentru abonamentele gratuite) și să ai acces la muzica preferată de oriunde, online sau offline, decât să cumperi albume sau melodii la bucată.

Totuși, pe lângă aplicațiile dedicate pentru streaming audio, am remarcat că Youtube e folosit foarte mult pentru același lucru, ascultatul melodiilor. E foarte ușor să creezi un playlist unde să îți adaugi clipurile cu artiștii preferați și să day Play. Calitatea nu e mereu aceeași ca la serviciile dedicate streamingului audio, dar pentru mulți e suficientă.

În Statele Unite Youtube e serviciul preferat al tinerilor care vor să asculte muzică gratuit, mă întreb dacă și la noi e la fel?

E interesant că au apărut în ultimul timp mai multe aplicații care ușurează procesul de descoperire și ascultare al melodiilor preferate. Youtube are o aplicație dedicată, Youtube Disco, care te ajută să descoperi clipurile muzicale ale artiștilor preferați și crează automat playlist-uri cu ele sau afișează topuri cu cele mai ascultate melodii.

O altă aplicație este Tubalr, o interfață web minimalistă care pe lângă playlist-urile create automat din melodiile de pe Youtube cu artiștii preferați mai oferă și recomandări de artiști similari, plus sharingul playlist-urilor cu prietenii.

Alte aplicații ce oferă facilități similare ar fi TubeRadio (tot web) sau Radio for Youtube sau YouTube Radio.

Sunt curios, voi cum ascultați muzică pe internet: folosiți Deezer, Zonga, Youtube, Last. fm, Grooveshark, Pandora, Spotify sau altă aplicație de streaming? Care e favorita voastră?

Recomandă articol

5 Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *