Categorie Marketing

Infografic: De ce trebuie să vă promovați afacerea pe internet

Internetul e o prostie, noi nu avem nevoie de site, cei care caută pe Google nu fac cumpărături, email marketingul nu vinde. Chestiile astea încă le aud frecvent, de la oameni de afaceri sceptici sau care preferă să ignore promovarea online.

Nu îi pot convinge pe toți că au nevoie de o prezență pe internet, dar cei care încep regretă doar că au așteptat prea mult. Și pentru cei sceptici, cele mai eficiente sunt cifrele care arată impactul marketingului online asupra unei afaceri.

Citește mai departeInfografic: De ce trebuie să vă promovați afacerea pe internet

Problema industriei de comunicare de la noi

E că multe agenții s-au prostituat tot mai mult, acceptând să lucreze pe sume tot mai mici, cu deadline-uri tot mai strânse, tot mai mult timp de lucru (pus adesea în programul noilor angajați, dornici de afirmare). De ce? Pentru că foamea e mare, concurența acerbă și stilul de viață umflat în anii de boom economic trebuia menținut. Ce e de făcut?

Recunosc, sunt un peștișor mic, mic de tot în tot oceanul ăsta, dar avem și noi clienți la agenție pe chestii legate de online, mai mari și mai mici. Și poate că la început mai acceptam termene de plată mai lungi, dar acum regula e simplă: ți-am prestat serviciul, e totul în regulă? În 5 zile plătești. Vrei discount? Nici o problemă, 5% dacă plătești în avans.

Și totul a plecat de la un client care avea o problemă super urgentă, ne-am dat peste cap să o rezolvăm peste noapte, iar după o săptămână, când îl întreb de plata facturii (era un mizilic) să ne spună că s-a schimbat procedura de aprobare a plăților, durează mai mult, în condițiile în care aproape că se ruga de noi în genunchi să îl ajutăm cu puțin timp în urmă. Really? Ia caută-ne tu când ai bani, că procedura noastră e simplă, am muncit, am dat 110% pentru tine, acum plătește.

Știu, sunt rău, banii circulă greu, bugetele de marketing sunt tot mai subțiri, nimeni nu mai comentează acum, toți tac și înghit, dar asta nu e problema mea. În opinia mea, dacă ești bun și îți faci treaba cum trebuie, clienții vor fi dispuși să plătească pentru serviciile tale, și nu peste 45-90 sau 120 de zile, ci imediat după ce le-ai prestat, indiferent de domeniul în care activezi.

Cât despre toată discuția asta cu pitch-urile neplătite pentru care oamenii din agenții muncesc zile și nopți în șir în speranța că vor prinde peștele cel mare (clientul cu mulți bani care de fapt acum nu mai are așa de mulți bani și e cam zgârcit, că de aia cheamă zeci de agenții la pitch), recunosc că mă lasă rece.

Ok, înțeleg că la început mai faci muncă gratuită pentru portofoliu, mai dai discounturi, dar când ajungi deja să ai un portofoliu, o reputație pe piață, și un client vrea să lucreze cu tine, treaba e simplă: Uite ce am făcut pentru X și Y, uite ce campanii am realizat, uite ce rezultate am avut. Vrei să lucrezi cu noi? Ăsta e bugetul de la care putem discuta! Vrei să îți facem propuneri? No problem, te costă atât propunerile.

Prefer un client mai mic, dar serios, bun platnic, decât unul mare, dar arogant și cu termene de plată de ordinul lunilor de zile. Oricând.

Și judecând la rece, decât să lucrezi mult și bine pentru niște bani pe care s-ar putea să nu îi vezi niciodată ori peste foarte mult timp, poate că e mai bine să te relaxezi, să turezi motoarele mai încet, să te gândești la alte direcții în care îți poți extinde afacerea, la alți clienți serioși pe care i-ai putea aborda, de pe alte piețe sau din alte regiuni, că sigur nu e România miezul marcomului. Sau să nu faci nimic, că în comunicare și creativitatea e importantă, și asta nu se obține muncind 24 din 24. Numai zic.

Citește mai departeProblema industriei de comunicare de la noi

E timpul să arătăm cu degetul la o groapă. Cel mai tare spoof politic vine din Moldova

Am văzut parodia la Marian, dar era prea tare să nu o pun pe blog. Moldovenii au alegeri pentru primărie pe 14 iunie, și un ONG local a făcut acest clip pentru a motiva populația să voteze. E amuzant pentru că reunește toate clișeele cu politicieni pe care le vedem atunci când își fac campanie. 

Citește mai departeE timpul să arătăm cu degetul la o groapă. Cel mai tare spoof politic vine din Moldova