fbpx

Ca să navighezi liniștit pe Facebook îți recomand laptopuri noi, la cele mai bune prețuri.

Din fericire eu nu am prins prea mult Hi5-ul, adică nu m-a pasionat niciodată rețeaua socială care a fost condamnată la moarte odată cu ascensiunea Facebook. Totuși, sunt destui care au folosit-o la noi, și pe lângă temele pline de brizbrizuri și sclipici, una din cele mai apreciate facilități Hi5 era Vizitatori recenți, care îți afișa informații despre utilizatorii care ți-au văzut profilul.

Hi5 a murit, dar utilizatorii lui trăiesc. Îmi dau seama de asta pentru că de câteva ori pe zi văd pe wallul de Facebook diverși prieteni etichetați de prieteni de-ai lor cu mai puțină minte în diverse aplicații care promit să le arate același lucru, cine le-a vizitat profilul.

Cum arată aplicațiile de genul ăsta vedeți mai jos:

Să lămurim un lucru, nu există așa ceva, nici o aplicație de Facebook nu îți oferă acces la informații despre cine s-a uitat la pozele tale, cine te-a vizitat recent sau cine te hărțuiește folosind rețeaua socială. Din fericire. Aplicațiile care promit așa ceva nu fac decât să vă fure accesul la datele personale pentru a îi eticheta pe prietenii voștri în fotografii cum sunt cea de mai sus, scopul final fiind generarea de trafic pentru diverse pagini de Facebook.

Cât despre cei care au ghinionul de a fi etichetați de prieteni mai puțin inteligenți prin intermediul aplicațiilor de acest gen, soluția e simplă:

  1. Sters persoana respectivă din lipsa de prieteni, nu are rost să ne pierdem timpul cu oameni ce au un IQ subunitar.
  2. Activați moderarea etichetării pe Facebook, astfel încât atunci când un prieten sau o aplicație vă etichetează într-o fotografie sau un mesaj să decideți voi dacă vreți să vă apară informația respectivă pe wall.

12 Comentarii

  1. De ce strici farmecul? Daca oamenii vor sa afle cine ii verifica in fiecare zi (inafara de Guvern) si vor sa isi instaleze tot felul de programe daunatoare lasa-i. Pina cand se vor invata minte.

  2. ok, se poate să facem un fel de articol viral pe tema asta? nu că as fi păţit-o eu des, dar e bine să ştie lumea că aplicaţiile astea sunt cam bullshit!

  3. Eu zic ca pentru oricine care cunoaste cat de cat cum functioneaza un website, este mai mult decat logic ca toate aplicatiile de genul ofera rezultate random. Iar cum programarea se preda in scoli, prost ai fi sa pui botul la asa ceva.

  4. Pingback: Top 25 cele mai citite articole de pe blog în 2012 - Marius Sescu

  5. Nu exista ceva concret in aceasta privinta. Totusi, sunt unele interactiuni intre noi si cei din lista, care se pot banui prin clasamentul prietenilor care sunt afisati in Timeline-ul nostru.

  6. Defapt chiar poti vedea cine ti.a vizualizat profiul.:D Trebuie sa fi logat pe contul personal, click dreapta oriunde pe pag, view page source,CTRL+f ,scri InitialChatFriendsList ,copy acelui nr.fara utima cifra( ex.-2) paste dupa bara https://www.facebook.com/ ,enter si gata! 😀

Lasă un comentariu