fbpx

E tot mai greu să ții legatura cu prietenii tăi pe Facebook, nu-i așa?

Discutam zilele trecute cu un amic despre toate schimbările făcute de Facebook, din punctul de vedere al utilizatorului simplu. Majoritatea oamenilor care sunt pe Facebook nu sunt interesați de paginile pentru companii, de aplicații, de concursuri, de interactivitate. De fapt majoritatea, conform unor sondaje, nici măcar nu folosesc listele pentru a își împărți prietenii de pe Facebook.

facebook friends

Nu, oameni obișnuiți stau pe Facebook pentru a vedea fotografiile postate de prieteni, pentru a păstra legătura cu prietenii vechi care s-au mutat în alte orașe sau alte țări, pentru a fi la curent cu ce se mai întâmplă în viața cunoscuților. Toată treaba cu Facebook ca unealtă de promovare pentru branduri îi lasă rece.

Îmi spunea amicul meu că pentru o persoană obișnuită Facebook e tot mai greu de folosit. Au pus în dreapta sus cele mai noi acțiuni făcute de prieteni, Wall-ul nu mai arată ce s-a întâmplat în ordine cronologică ci îți afișează întâi cele mai apreciate mesaje sau linkuri, iar la notificări ajungi să fii bombardat cu linkuri și update-uri postate de prietenii tăi.

Obiectivul Facebook e clar, să te țină permanent conectat, să îți livreze cât mai multă informație pentru a fi nevoit mereu să revii în rețea. Problema e că asta duce la Information overload, supraaglomerarea cu informații, iar utilizatorii obișnuiți nu își doresc asta. Da, pentru utilizatorii obișnuiți înainte era mai ușor să menții legătura cu prietenii pe Facebook, acum totul e din ce în ce mai complicat.

Singura întrebare este ce vor face utilizatorii obișnuiți de Facebook când rețeaua va fi mult prea complicată pentru ei, sau mai pe scurt, unde vor migra? Nope, Google Plus nu îl văd ca pe o alternativă viabilă, deocamdată e mai mult o rețea socială pentru geeks.

Și pentru că aveți timp în weekend, dacă sunteți pasionați de online citiți The Great Tech War Of 2012, un articol captivant despre războiul online care prefigurează între Amazon, Apple, Facebook și Google.

Recomandă

3 Comentarii

  1. ma dispera facebook asta nou ,a facut pozele asa mari ca intra vreo 3 pe pagina. camd scriu ceva nici nu are timp sa apara ca imedia se lasa in jos si vad alte postari( am 3200 de prieteni) ft complicat

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *