Eram cu bicicleta azi printr-un sat, pe la 15 km de Bacău. Zonă sărăcăcioasă, fără asfalt, dar cu un decor superb, păduri și dealuri înalte, mai erau și ceva fumuri ieșind de pe coșurile caselor. Pe la marginea satului, când îmi dădeam sufletul să trec de ultimul deal, văd un cuplu la marginea drumului. El și ea, 35-37 de ani, de la țară, îmbrăcați modest. Aveau 3 fete și 1 băiat cu ei, aranjați toți foarte frumos, cu rochițe, strampi fetele, baiatul cămașă, pantaloni la dungă, pantofi, și le făceau o ședință foto cu smartphone-ul ei, pe marginea drumului, în verdeață, copii zâmbeau, păreau fericiți.
Inițial m-am simțit ca într-un roman de Kafka, foarte ciudat contrastul, dar după ce am trecut de ei mi-am dat seama că asta e România reală. Până la urmă a fost frumos, cred că o să mai ajung așa, pe poteci uitate de timpurile moderne.
Atât de aproape de noi și totuși, atât de departe.
Si eu merg cu bicla prin sate. Singura nemultumire sunt cainii lasati liber! De aceea, de cele mai multe ori prefer sa merg pe asfalt, chiar daca am un MTB.
Eu am câteva trasee care știu că sunt ok. Problema în perioada asta e alta, dau cei din sate foc la orice și ajung acasă pe jumătate afumat, numai bun de pus la uscat pe balcon. 🙂