fbpx

Vrem doar succesul, nu și munca din spatele lui

Viața e grea, și cu cât înțelegem mai repede asta cu atât ne putem trezi mai ușor la realitate și putem face ceva concret cu ea. Dar faza e că de obicei avem un start greșit, mulți părinți își cocoloșesc copiii până cresc mari, ba chiar și după aceea, când îi văd la casele lor, și când aceștia rămân la un moment dat pe cont propriu nu știu ce i-a lovit în față din plin, adică viața. Asta e realitatea, majoritatea vrem succesul, puțini suntem dispuși să muncim pentru el cu adevărat. Cum era aia, 1% inspirație, 99% transpirație?

Când suntem mici totul e roz, părinții ne asigură orice, de la haine, jucării și mâncare până la activitățile recreative. După aceea, dacă avem noroc de părinți deștepți aceștia ne vor ajuta să descoperim ușor faptul că viața nu e o petrecere continuă, ci că sunt probleme de rezolvat, obstacole de depășit, ne vor învăța să gândim proactiv, nu să așteptăm pe alții să facă totul pentru noi.

Știți cum e, începem de la chestii simple, gen făcutul patului, spălatul unei farfurii, rezolvatul temei la mate, și ajungem la chestii complexe – cum să îți găsești un job, un partener, cum să faci cumpărăturile smart ca să nu lași tot salariul în magazin, cum să economisești bani etc.

Ideea e că sunt mulți oameni care ajung foarte târziu la etapa asta, în care se descurcă singuri în viață. Și nu e doar vina părinților, ci și a societății, că ne scoate la înaintare modelele de succes, reușitele, dar spune prea puține despre munca din spatele lor.

Întrebați pe cineva care vrea să slăbească – Ok, poți să arăți bestial în 6 luni de zile, dar va trebui să faci sport zi de zi, să mănânci doar ce îți zic eu, să îți schimbi complet stilul de viață. Te bagi?

Probabil 2 treimi vor spune pas.

Sau pe cineva care visează să se îmbogățească, să devină un antreprenor de succes – Ok, îți garantez că în 10 ani îți vei permite tot ce îți vei dori, vei putea călători oriunde, lucra doar când vrei tu. Totuși, va trebui ca în ăștia 10 ani să muncești zi și noapte, nu vei avea viață personală, îți vei pierde mulți prieteni, poate chiar și familia, pentru că e greu să ajungi în vârf.

90% vor refuza, că deh, e mai bine să ai un job călduț în corporație, și să visezi la cele două concedii all inclusive pe an.

Cu cât vom învăța mai repede că succesul nu vine niciodată de la sine, ci e muncă multă în spate, chiar dacă ea nu se vede, cu atât ne va fi mai ușor să reușim în viață. Nu e ușor să muncești, dar e o diferență mare între cei care sunt obișnuiți de mici să tragă pentru o viață mai bună și cei care nu descoperă niciodată asta, pentru că mereu altcineva trebuie să le rezolve problemele. Mentalitatea de învingător nu se învață când ești crescut în puf, zic eu.

Recomandă

2 Comentarii

  1. Da, dar ca sa constientizezi asta trebuie sa fii in situatia respectiva. Crezi ca eu cand mi-am dat demisia pentru a lucra pe cont propriu gandeam ca tine? nici  vorba! imi imaginam ca in 3-4 luni imi fac castel. Ei bine, au trecut 2 ani si nu am castel. Cu pasi marunti ma indrept catre ceva, insa mai este muult pana la varf.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *